Componenta originii


Constelații românești tradiționale: Componenta originii poporului român

În lumina izvoarelor istorice și arheologice de până acum, lumea geto-dacă a avut o civilizație bine determinată, superioară altor popoare vecine, din afara lumii greco-romane și celtice. Istoricul got Iordanes, care i-a cunoscut pe daci în secolul al VI-lea consemna că „în timpul marelui preot Deceneu, dacii știau teoria celor 12 semne zodiacale, cum crește și scade orbita Lunii, cu cât globul de aur al Soarelui întrece globul pământesc, sub ce nume și sub ce semne cele 346 de stele trec de la răsărit la apus, eclipsele, rotația cerului, regulile prestabilite ale astrelor…”.

Dacii, organizați într-un stat centralizat, sub conducătorii Burebista și Decebal, aveau cărturarii lor, care se îndeletniceau cu diferite științe legate de nevoile vieții practice și religioase. Însă, la fel ca și în cazul altor popoare, doar vârfurile societății și preoții erau posesorii cunoștințelor astronomice, ținute ca un secret care se transmitea urmașilor pe cale orală, nedescoperindu-se până acum dovezi arheologice în acest sens.

Mărturiile cele mai pregnante ale astronomiei dacilor sunt sanctuarele de la Sarmisegetuza-Regia (Grădiștea Muncelului) în număr de trei, interpretate ca fiind un calendar propriu, necesar practicilor economice și religioase.

Marele Sanctuar circular și discul solar de la Sarmizegetusa Regia

Studiile mai multor cercetători arată că în afara funcției calendaristice, marele sanctuar de la Sarmisegetuza îndeplinea funcții multiple:

– permitea calcularea „Anului Lumii Dacic” ( anul dacic conține 364 de zile iar pentru a face armonizarea calendarului cu anul tropic, dacii făceau corecția la fiecare doi ani de 2,48 zile astfel că anul dacic și anul tropic începeau în aceeași zi. Deși aparent imprecis, anul dacic s-a dovedit a fi unul dintre cele mai simple și exacte calendare pentru acele vremuri);

– astronomii daci au pus în evidență cu ajutorul sanctuarului perioada de 18,66 ani a mișcării retrograde a liniei nodurilor lunare (foarte aproape de valoarea reală de 18,61 ani)

– e foarte probabil că sanctuarul dacic îndeplinea și o funcție de PLANETARIU!!! : Soarele este Absida Centrală, Mercur este cercul numărul 3 din stâlpi de lemn în număr de 84 de piese (perioada de revoluție a planetei Mercur este de 88 de zile), Venus este cercul al doilea din stâlpi de piatră în număr de 210 piese (revoluția planetei Venus are loc în aproximativ 225 de zile), iar Pământul este cercul numărul 1 exterior din piatră.

– sanctuarul marca zilele importante de peste an legate de religie, agricultură, păstorit, etc.: sărbătorile aveau ca punct de referință începutul anului dacic la solstițiul de iarnă şi în funcţie de această dată se numărau 104 zile, 210, 84, 34 sau combinaţii ale acestora.De asemenea erau indicate solstiţiile şi echinocţiile.

– o altă funcție importantă a Marelui Sanctuar Circular ar putea fi cea profetică: numerele conţinute în stâlpi, pietre combinate între ele în diverse variante dau diferite alte numere care pot reprezenta ani fatidici pentru istoria dacilor (până acum nu s-a găsit un an de referinţă sigur pentru a putea calcula anii ulteriori).

Sanctuarul de la Grădiștea Muncelului nu este cu siguranță singular. Există indicii cu privire la existența unui asemenea „complex astronomic” și pe vârful Igniș din Munții Gutâi (în Maramureșul dacilor liberi). Rămâne ca o cercetare pluridisciplinară în mai multe locații să scoată la suprafață aceste oaze de „cunoștințe astronomice”.

Am considerat necesar acest preambul pentru a sublinia faptul că, la scurt timp de la publicarea de către Ptolemeu în cartea sa „Almagest” a listei cu cele 48 de constelații, dacii deja dețineau solide cunoștințe astronomice.

Poporul român, la începutul formării sale, a fost un popor de agricultori și păstori, care pentru orientarea în timp și spațiu au avut nevoie de cerul înstelat. Au urmărit aștrii și și-au format un o reprezentare proprie a cerului.

Luptele daco-romane și-au lăsat și ele amprenta pe cerul românesc. Astfel, din punct de vedere istoric, țăranul român asociază Carul Mare cu carul în care au fost duși la Roma prizonierii daci. Carul Mic a fost folosit în același scop în cazul nobililor daci.

Calea Lactee – Brațul lui Orion

Drumul prizonierilor daci a fost identificat pe cer ca fiind Calea Lactee (dispunerea galaxiei pe cerul de vară indică o posibilă direcție a robilor daci), iar constelația Săgetătorul  este numită Arcașul, considerat a fi un războinic roman.

Identificare ”arcaș roman” în constelația Săgetătorul

O altă constelație cu rezonanță istorică pare a fi Gemenii (redusă în accepțiunea românilor doar la cele două stele principale din constelație, Castor și Polux), identificată în persoanele celor doi frați Romulus și Remus. Steaua Alcor din Ursa Major este asociată în viziunea populară a românilor asupra cerului cu cățelușa împăratului Traian, Paloschita.

Romulus, Remus și Lupoaica – Roma – Muzeul Capitoliului

Această componentă protoistorică a viziunii românești asupra boltei cerești e cea mai săracă în constelații dar aceste constelații marchează momente importante din istoria de acum 2000 de ani a poporului român.

Surse:  Otescu, I., Credințele țăranului român despre cer și stele, București, Ed. Paideia,2002

Pamfile, T., Cerul și podoabele lui, București, Ed. Paideia, 2001

Stănescu, F., Sanctuare dacice. Analiză arheometrică și arheoastronomică, Ed. Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 1999

            http://www.dacii.ro

Ovidiu Ignat

Responsabil tehnic proiect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s