ASTRONOMY PICTURE OF THE DAY – FOTOGRAFIA ZILEI DIN ASTRONOMIE (APOD)
DESCOPERĂ UNIVERSUL! ÎN FIECARE ZI O IMAGINE DIFERITĂ, FOTOGRAFIE SAU ANIMAȚIE VA SURPRINDE UNIVERSUL FASCINANT ÎMPREUNĂ CU O EXPLICAȚIE SCURTĂ OFERITĂ DE UN ASTRONOM PROFESIONIST
RUBRICĂ PREZENTATĂ DE:
NEBULOASA PLANETARĂ STRĂLUCITOARE NGC 7027 DE LA HUBBLE
Image Credit: NASA, ESA, Joel Kastner (RIT) et al.; Processing: Alyssa Pagan (STScI)
Ce a creat această nebuloasă planetară neobișnuită? NGC 7027 este una dintre cele mai mici și luminoase nebuloase planetare cunoscute, având în plus și o formă bizară. Dată fiind rata expansiunii sale, NGC 7027 a început să se extindă, așa cum se vede de pe Terra, acum aproximativ 600 de ani. În mare parte din istoria sa, nebuloasa planetară a expulzat învelișuri, așa cum apar zonele albăstrii din imaginea prezentată. În timpurile moderne, însă, din motive necunoscute, nebuloasa a început să ejecteze gaz și praf (cu apariție în roșu) în direcții specifice care au creat un nou tipar, ce pare să aibă patru colțuri. Aceste învelișuri și tipare au fost cartografiate în detalii impresionante prin imaginile recente de la Wide Field Camera 3, de la bordul telescopului spațial Hubble. Nu se cunoaște ce anume se află în centrul nebuloasei, însă una dintre ipoteze vizează un sistem stelar binar strâns, unde una dintre stele expulzează gaz pe un disc neregulat ce orbitează cealaltă stea. NGC 7027. situată la aproximativ 3000 de ani lumină depărtare, a fost descoperită inițial în 1878 și poate fi văzută cu un telescop standard din curtea casei, în direcția constelației Cygnus.
REFLECȚIILE CERULUI ÎNTUNECAT
Image Credit & Copyright: Will Godward
Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
Când apele lacului s-au calmat, multe comori ale pământului și cerului au apărut dublate. Poate cea mai impresionantă dintre acestea, a fost formațiunea centrală a galaxiei noastre, Calea Lactee, vizibilă ca o bandă diagonală. Înspre dreapta se aflau, deopotrivă Norii Magellanici Mici (SMC) și Mari (LMC), galaxii satelite ale Căii Lactee. Benzi difuze și multicolore de luciu aerial au fost suspendate de-a lungul cerului nocturn. Numeroase stele strălucitoare au fost vizibile, inclusiv Antares, în timp ce luminiscenta Jupiter apare chiar deasupra centrului imagini. Imaginea prezentată este un ansamblu de expuneri preluate de la aceeași cameră și din aceeași locație, timp de 30 de minute, la jumătatea lunii mai, de la țărmul Lacului Bonney Riverland din Australia de Sud. Copacii trecuți, care se extind din lac, au fost surprinși nu doar în siluetă, ci și în reflecție, în timp ce luminile din micul oraș Barmera erau vizibile peste lac. În iulie, Jupiter și Saturn se vor ridica spre est pe măsură ce Soarele apune în vest.
EUROPA ȘI JUPITER – IMAGINI DE LA VOYAGER 1
Image Credit: NASA, Voyager 1, JPL, Caltech; Processing & License: Alexis Tranchandon / Solaris
Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
Ce sunt acele pete de pe Jupiter? Cea mai mare și mai îndepărtată, la dreapta față de centru este Marea Pată Roșie – o furtună uriașă într-un sistem care este prezent în atmosfera lui Jupiter de peste 400 de ani, fiind adnotată de Giovani Cassini acum 355 de ani și văzută în premieră de Galileo Galilei. Nu se cunoaște exact motivul pentru care această Mare Pată este roșie. O altă pată, către stânga jos este cea mai mare dintre lunile lui Jupiter, Europa. Imaginile de la Voyager din 1979 au încurajat ipotezele moderne că Europa deține un ocean subteran, fiind astfel un loc propice pentru dezvoltarea vieții extraterestre. Dar ce este pata întunecată din dreapta sus? Este umbra unei alte luni masive a lui Jupiter, Io. Voyager 1 a descoperit o activitate vulcanică atât de intensă încât nu are pe suprafața sa nici un crater de impact. Șaisprezece cadre ale survolului lui Voyager 1 din 1979 au fost recent reprocesate și îmbinate pentru a crea imaginea prezentată. Acum 43 de ani, sonda Voyager 1 a fost lansată de pe Terra pentru a porni una dintre cele mai importante misiuni de explorare ale Sistemului Solar realizate vreodată.
ECLIPSA DE SUB ISS
Image Credit: NASA ISS Expedition 63
Umbra întunecată a Lunii Noi s-a întins și atins planeta Pământ pe 21 iunie. O cameră foto de înaltă definiție din afara Stației Spațiale Internaționale a capturat trecerea ei în acest instantaneu de pe orbita joasă a Pământului, lângă granița Kazahstanului și a Chinei. Desigur, cei situați de-a lungul bandei centrale a umbrei Lunii de mai jos ar putea urmări mult așteptata eclipsă inelară a Soarelui. În prim-plan, o navă spațială este conectată la avanpostul orbital. Este vehiculul de transfer H-II-9 de la JAXA, agenția japoneză de explorare aerospațială.
ECLIPSA DE SUB BAMBUS
Image Credit & Copyright: Somak Raychaudhury (Inter-University Centre for Astronomy & Astrophysics)
Doriți să vizionați în siguranță o eclipsă? Încercați să priviți în jos în loca de a privi în sus, deși s-ar putea să descoperiți că aveți la dispoziție o mulțime de imagini pentru a alege. De exemplu, în timpul eclipsei solare din 21 iunie 2020, această apariție ce poate crea confuzie a apărut într-o pădure umbroasă de bambus din Pune, India. Micile goluri dintre frunzele strânse ale plantelor înalte au creat eficient o rețea de găuri plasate întâmplător. Fiecare dintre acestea au proiectat o imagine separată a Soarelui eclipsat. Instantaneul a fost preluat aproape de momentul de maxim al eclipsei, când Luna acoperea 60% din diametrul Soarelui. Dar ca eclipsă inelară, silueta lunară înconjurată complet de un disc solar luminos, la maxim, putea fi văzută de-a lungul unei benzi înguste, unde umbra întunecată a Lunii traversa Africa centrală, sudul Asiei și China.
STRADA ECLIPSEI, Hong Kong
Image Credit & Copyright: Gary Chan
Pe 21 iunie, o eclipsă solară inelară a survenit imediat după solstițiu, iar în faza maximă a acesteia, Luna Nouă vizibilă în siluetă, a creat un inel de foc vizibil de-a lungul unei benzi înguste cu o lățime de 85 km. Calea inelară a eclipsei a început în Africa centrală, a traversat Asia de Sud și China, încheindu-se peste Oceanul Pacific. Dar ca eclipsă parțială, acest fenomen a fost observat într-o regiune mult mai amplă. În Hong Kong, această parte aglomerată din strada Iordaniei, orientată spre nord-vest, a fost bine aliniată cu traiectoria Soarelui de după-amiază, aproape de solstițiu. Vederea stradală a fost compusă cu o secvență a eclipsei realizată cu un filtru solar pe cameră. Pentru acea locație, eclipsa a fost parțială. Luna a acoperit 90% din diametrul Soarelui la maximum, văzută aproape de mijlocul secvenței eclipsei.
ORAȘUL INVERSAT DE SUB NORI
Image Credit & Copyright: Mark Hersch
Cum poate fi acel oraș cu susul în jos? Orașul Chicago era de fapt perfect în dreapta sus. Umbrele lungi pe care le-a proiectat în lacul Michigan din apropiere, către apus, când este privit în reflecție, provoacă apariția inversată a clădirilor orașului. Această imagine fascinată, contradictorie și totuși frumoasă a fost surprinsă de un fotograf, în anul 2014, dintr-un avion, la apropierea de Aeroportul Internațional O’Hare din Chicago.
Soarele poate fi văzut atât deasupra cât și sub puntea norului, acesta din urmă reflectându-se în lacul calm. Ca bonus, dacă priviți cu adevărat îndeaproape – și aceasta este o provocare – puteți găsi un alt avion în imagine, probabil și acesta situat în apropiere de același aeroport.
CERUL ÎN RAZE-X DE LA eROSITA
Image Credit & Copyright: J. Sanders, H. Brunner, A. Merloni & eSASS Team (MPE); E. Churazov, M. Gilfanov, R. Sunyaev (IKI)
Cum ar fi să putem vedea în raze-X? Cerul de noapte ar părea un loc bizar și nefamiliar. Razele-X sunt de 1.000 emit o energie de 1.000 de ori mai puternică decât fotonii luminii vizibile și sunt produse de explozii violente și mediile astronomice cu temperaturi înalte. În locul stelelor familiare binecunoscute, cerul ar părea să fie umplut cu stele exotice, galaxii active și resturi fierbinți de supernova. Imaginea în raze-X de mai sus surprinde, într-un detalii fără precedent, întregul cer în raze-X, așa cum este văzut de telescopul eROSITA de la bordul satelitului Spektr-RG, orbitând în jurul punctului L2 al sistemului Soare-Terra, satelit lansat anul trecut. Imaginea prezintă planul galaxiei noastre Calea Lactee, de-a lungul centrului, un fundal difuz dar consistent cu raze-X, bula interstelară fierbinte cunoscută cu numele North Polar Spur (Pintenul Polar Nordic), rămășițe de supernove, precum Vela, Bucla Cygnus și Cas A, stele energetice binare, incluzând Cyg X-1 și Cyg X-2, galaxia LMC și grupurile de galaxii Coma, Virgo și Fornax. Această primă scanare a cerului, realizată de eROsita, a localizat peste un milion de surse X-ray, dintre care unele nu sunt bine înțelese și vor fi cu siguranță subiecte ale unor cercetări viitoare.
MUNȚII LUNARI MĂRIȚI ÎN TIMPUL INELULUI DE FOC AL ECLIPSEI
Image Credit & Copyright: Wang Letian (Eyes at Night)
Ce sunt acele dungi întunecate din imaginea compusă a eclipsei de ieri? Sunt umbrele inversate ale munților de pe marginea Lunii. Imaginea centrală, surprinsă din Xiamen, China prezintă centrul Lunii chiar în fața centrului Soarelui. Cu toate acestea, Luna s-a aflat prea departe de Terra pentru a bloca în întregime Soarele. Lumina vizibilă în jurul tuturor marginilor Lunii este numită ”inel de foc”. Imaginile de la fiecare capăt al secvenței arată lumina Soarelui scursă prin văile lunare. Pe măsură ce Luna se deplasa tot mai mult în fața Soarelui, de la stânga la dreapta, doar vârfurile mai înalte din perimetrul Lunii puteau bloca lumina Soarelui. Prin urmare, dungile întunecate sunt umbre proiectate, distorsionate, inversate și mărite, ale munților, la marginile discului lunar. Zonele luminoase sunt numite Mărgelele lui Bailey (Bailey’s Beads). Doar dintr-o bandă îngustă, de-a lungul emisferei estice terestre, a putut fi observată eclipsa solară de ieri, în forma inelară completă. Totuși, în luna iunie a anului viitor (2021), într-o zonă îngustă de-a lungul emisferei nordice a Pământului, va putea fi observată următoarea eclipsă solară inelară. O eclipsă solară totală va fi vizibilă în partea de jos a lumii, către sfârșitul acestui an.
LUNA OCULTEAZĂ VENUS
Image Credit & Copyright: Dzmitry Kananovich
Arată precum răsăritul Pământului dar, în fapt, este apusul lui Venus. Imediat după răsăritul soarelui, cu două zile în urmă, atât Luna cât și Venus au răsărit, de asemenea. Dar apoi, Luna a depășit planeta Venus. În secvența de imagini prezentată, centrată pe Lună, Venus este prezentată într-o apropiere unghiulară din ce în ce mai mare față de satelitul nostru. În faimoasa imagine a răsăritului Terrei, înregistrată cu 50 de ani în urmă, Terra a fost capturată răsărind deasupra marginii Lunii, răsărit așa cum a fost văzut de echipajul Apollo 8, orbitând Luna. Această imagine similară cu apusul lui Venus a fost înregistrată, desigur de pe Terra, mai precis din Estonia. Venus prezintă doar o semilună subțire, pentru că a trecut săptămâna trecută prin fața Soarelui, din perspectiva noastră. Luna prezintă și ea o semilună subțire, întrucât va trece în curând în fața Soarelui. Astăzi, de fapt, la două zile de la realizarea acestei imagini, Luna va crea o eclipsă solară, pe o bandă subțire de observare de-a lungul planetei noastre, unde va putea fi observată ca eclipsă solară inelară.
VARA NORDICĂ PE TITAN
Image Credit: Cassini Imaging Team, SSI, JPL, ESA, NASA
Traducere și adaptare: CPC.
Solstițiul de astăzi aduce vara astronomică în emisfera nordică a planetei noastre. Dar solstițiul nordic de vară a ajuns pe planeta Saturn cu trei ani în urmă, pe 24 mai 2017. Orbitând gigantul gazos, satelitul lui Saturn, Titan, experimentează anotimpurile saturniene. Mai mare decât planeta interioară Mercur, Titan a fost capturat în această imagine de la sonda Cassini la două săptămâni după începutul verii sale nordice. Imaginea aproape-infraroșu descoperă nori strălucitori de metan navigând prin atmosfera densă și cețoasă a lui Titan, văzut de la o distanță de 507.000 km. Sub nori, lacurile de hidrocarburi întunecate se întind lângă polul nord complet iluminat.
VENELE CERULUI
Image Credit & Copyright: Ruslan Merzlyakov (RMS Photography)
Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
Transfuzând lumina solară prin cerul întunecat, această vedere frumoasă a norilor noctiluscenți a fost înregistrată în zilele anterioare, reflectată în apele calme ale Nykobing Mors, Danemarca. Din marginea spațiului, cam la 80 km înălțime de la suprafața Terrei, norii reci încă reflectă lumina solară, deși Soarele se află sub orizont, văzut de la sol. De obicei observabili la latitudini mai mari în lunile de vară, norii strălucitori din noapte și-au făcut o apariție timpurie, în acest an, pe măsură ce nopțile nordice se scurtează. Cunoscuți și sub numele de nori mezosferici polari, acești nori se formează când vaporii de apă conduși în atmosfera superioară mai rece se condensează pe particulele fine de praf furnizate de meteorii dezintegrați sau cenușa vulcanică. Misiunea AIM a NASA oferă proiecții zilnice ale norilor noctiluscenți văzuți din spațiu.
MORMOLOCII LUI IC 410
Image Credit & Copyright: Trevor Jones
Această imagine telescopică de apropiere etalează regiunile centrale ale nebuloasei IC 410 de emisie redusă, imagine înregistrată cu filtre de bandă îngustă, din spatele casei unei zone suburbane. Evidențiază, de asemenea, doi locuitori remarcabili ai iazului de gaz și praf. Parțial obturată de praful din prim plan, nebuloasa însăși înconjoară NGC 1893, un roi galactic tânăr de stele. Format în norul interstelar cu doar patru milioane de ani în urmă, stelele strălucitoare și foarte bierbinți ale roiului energizează gazul lucios. Compuși din praf și gaz cu densitate mare, mormolicii au o lungime de aproximativ 10 ani lumină și constituie, probabil, locații active de formare stelară. Sculptate de vânturile stelare și radiații, capetele acestor mormoloci sunt evidențiate de crestele luminoase de gaz ionizat, în timp ce cozile lor se depărtează de stelele tinere din centrul roiului. IC 410 se află la aproximativ 10.000 ani lumină, în direcția constelației bogate în nebuloase: Auriga.
HARTA MAGNETICĂ A CĂII LACTEE
Image Credit: ESA, Planck; Text: Joan Schmelz (USRA)
Ce rol joacă câmpurile magnetice în fizica interstelară? Analizele observațiilor de la satelitul Planck al ESA asupra emisiilor granulelor de praf aliniate magnetic dezvăluie structuri de câmpuri magnetice necunoscute anterior în galaxia Calea Lactee – așa cum arată liniile curbe din imaginea întregului cer. Roșul închis arată planul Căii Lactee, unde concentrația de praf este cea mai mare. Arcele mari de deasupra planului sunt rămășițe ale unor evenimente explozive din trecut în nucleul galaxiei noastre, conceptual similare cu structurile magnetice tip buclă văzute în atmosfera Soarelui nostru. Fluxurile curbe se aliniază cu filamentele interstelare ale gazului neutru de hidrogen și oferă dovezi uluitoare ale susținerii gravitației de către câmpurile gravitaționale nu doar prin modelarea mediului interstelar, ci și prin formarea stelelor. Cum a afectat magnetismul evoluția galaxiei noastre va rămâne probabil un subiect de cercetare pentru anii ce vor veni.
APOD ÎMPLINEȘTE ASTĂZI 25 DE ANI
Video Credits: Idea & Lead: Alex Dantart (observatorio.info), Coordinators: Josef Chlachula (astro.cz/apod) & Alice Allen (ASCL);
& APOD’s Tireless Volunteer Army of Translators and Social Media Digerati; Music: unminus.com: They Say, Sad Circus, Naya, Please Wait, Good God
Bine ați venit în anul 25 al APOD, adică ”Fotografiei zilei în Astronomie”. Probabil o sursă de consistență pentru unii, APOD încă este aici. Pentru a ajuta la celebrarea Aniversării de Argint APOD, câțiva TVAoTaSMD au înregistrat o video-felicitare cu mulțumiri adresată cititorilor APOD în videoclipul prezentat astăzi. Mulți au evidențiat, de asemenea, câteva din imaginile lor favorite APOD. În colaborare cu NASA, prin intermediul APOD, aceștia și alți voluntari, au ajutat la informarea lumii, în câteva dintre cele mai vorbite limbi pe Terra și pe cele mai importante platforme media, asupra dezvoltării cunoașterii umanității, prin intermediul NASA și nu numai, asupra explorării active, inspirând vizualizări astronomice uluitoare din Universul în care trăim. Fondatorii APOD (încă aici!) ar dori să vă ofere sincere mulțumiri – nu doar TVAoTaSMD voștri – ci și cititorilor APOD, pentru interesul continuu, suportul și multe comunicări grațioase, de-a lungul timpului.
Deci, ce este TVAoTASMD? Ar putea fi: Tireless Volunteer Army of Translators and Social Media Digerati (Armata de Voluntari Neobosiți pentru traducere și diseminare pe Rețelele Sociale)
Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
UN INEL DE FOC: ECLIPSA SOLARĂ
Video Credit: Colin Legg & Geoff Sims; Music: Peter Nanasi
Soarele răsare deasupra orizontului în spatele acelor nori. Multe răsărituri nu arată întocmai așa, pentru că cele mai multe dintre acestea nu includ și Luna în prim plan. Într-o dimineață devreme, pe 10 mai 2013, din Australia de Vest, Luna s-a aflat între Terra și Soare, la răsărit. Într-o eclipsă inelară, Luna este prea departe de Terra pentru a bloca Soarele în întregime și atunci permite vizualizarea unui inel de foc prin care lumina solară emerge pe toate marginile discului lunar. Acest video time-lapse, cu cadre pe repede înainte, a înregistrat eclipsa prin refracția înaltă a atmosferei terestre, chiar deasupra orizontului, făcând ca Soarele și Luna să apară, de asemenea, plate. Pe măsură ce video-ul continuă derularea, Soarele se înalță pe cer, iar Soarele și Luna încep să se separe. În acest sfârșit de săptămână, se va produce o nouă eclipsă inelară, vizibilă din Africa centrală, Peninsula Arabică și o bandă îngustă din Asia, iar o mare parte din emisfera estică terestră având acces la o eclipsă solară parțială.
OAMENI FERICIȚI DANSÂND PE PLANETA PĂMÂNT
Video Credit: Matt Harding & Melissa Nixon; Music: Praan (vocalist: Palbasha Siddique) by Gary Schyman
Ce fac acești oameni? Dansează. Mulți oameni de pe Terra exultă în perioade de fericire și una din metodele de a arăta fericirea este dansul. Fericirea și dansul transcendă granițele naționale și se produc în fiecare societate umană. Matt Harding a călătorit pentru a cunoaște multe națiuni de pe Terra, dansând și filmând rezultatele. Videoclipul prezentat, unul dintr-o serie de filme similare, este poate cel mai impresionant exemplu că oamenii din întreaga lume au sentimente comune ca parte a trăsăturilor de specie. Fericirea este frecvent contagioasă – doar puțini oameni pot vedea acest clip fără să zâmbească.
LANSAREA DEMO-2 DE CĂTRE SPACE-X
Image Credit: NASA/Joel Kowsky
Norii sunt albi dar cerul este întunecat în acest instantaneu de la Complexul de Lansare 39A al Centrului Spațial Kennedy. Cerul impresionant din timpul zilei – din imagine – se datorează parțial fotografiei alb-negru realizată cu o cameră digitală pe lungimi de undă aproape de infraroșu. Realizată la ora 3.22 p.m.EDT, Sâmbăta, 30 mai 2020, lansarea a fost de asemenea culminantă, întrucât o rachetă Falcon 9 a ridicat astronava Crew Dragon către orbita terestră joasă. Astronauții Robert Behnken și Douglas Hurley se aflau la bord, primul echipaj lansat de pe un space-port american de la închiderea programului Navetelor Spațiale în 2011. La câteva minute după lansare, booster-ul de primă treaptă Falcon 9 a revenit pe Terra, pe space-portul navă dronă autonomă ”Of Course I Still Love You”, care aștepta cu răbdare pe coasta Floridei. Cei doi astronauți au ghidat astro-nava către o docare de succes la modulul ”Harmony” de pe Stația Spațială Internațională, la ora 10.16 a.m.EDT, Duminică, 31 mai.
NGC 2359: CASCA LUI THOR
Image Credit & Copyright: Martin Pugh
NGC 2359 este un nor cosmic cu formă de cască, cu apendice ce aduc cu niște aripi, asemănătoare căștii lui Thor. Supradimensionată chiar și pentru un zeu nordic, casca lui Thor are aproximativ 30 ani lumină în dimensiune. În fapt, casca seamănă cu o bulă interstelară, suflată ca un vânt rapid din steaua steaua strălucitoare masivă din apropierea centrului bulei ce umflă o regiune din norul molecular din jur. Cunoscută ca o stea Wolf-Rayet, steaua centrală este o gigantă extrem de fierbite considerată a se afla într-o fază scurtă de evoluție pre-supernova. NGC 2359 este situată la aproximativ 15.000 ani lumină, în constelația Canis Major. Imaginea remarcabil de clară este un mixt de date din filtre în bandă largă și bandă îngustă, utilizând trei telescoape diferite. Aceasta surprinde stelele cu aspect natural și detaliile structurilor filamentare ale nebuloasei. Nuanța albăstruie dominantă reprezintă emisia puternică din atomi de oxigen dublu ionizați în gazul strălucitor.
GALAXIA SPIRALĂ BARATĂ NGC 1300
Image Credit: Hubble Heritage Team, ESA, NASA
Vastă și elegantă, galaxia spirală barată NGC 1300 este situată la 70 milioane ani lumină depărtare, în constelația Eridanus. Imaginea compozită a insulei cosmice, realizată de Telescopul Spațial Hubble, este una dintre cele mai mari imagini realizate vreodată asupra unei galaxii complete. NGC 1300 se întinde pe o distanță de peste 100.000 ani lumină, iar imaginea Hubble dezvăuie detalii de mare finețe ale barei centrale dominante și a brațelor maiestuoase ale spiralei. De fapt, la o inspecție de aproape a nucleului acestei spirale barate, poate fi observată o regiune remarcabilă a structurii spiralice cu un diametru de 3.000 de ani lumină. Asemenea altor galaxii cu forma în spirală, inclusiv Calea Lactee, se consideră că NGC 1300 deține o gaură neagră supermasivă în centrul său.
CONSTELAȚIA ORION DEASUPRA MUNȚILOR ARGENTINEI
Image Credit & Copyright: Nicolas Tabbush
Recunoașteți constelația Orion? Ar putea fi mai dificil ca de obicei în această imagine, doarece camera este cu zoom-ul spre centru. iar expunerea este destul de lungă pentru a evidenția nebuloase dincolo de capacitatea de vedere a ochiului uman. Totuși, dacă ne orientăm, putem vedea cele trei stele din centura lui Orion aliniate vertical aproape de centrul imaginii și putem chiar localiza binecunoscuta Nebuloasă Orion sus stânga. Printre caracteristicile mai greu de văzut, care sunt totuși prezente, menționăm Nebuloasa întunecoasă Cap de Cal, aproape de centrul imaginii și Nebuloasa Flamă, chiar la dreapta. Parte din Bucla lui Barnard, care înconjoară Orion, poate fi în dreapta, mai departe. Imaginea combină mai multe instantanee din fundal, în culori diferite, cu o singură expunere statică de prim plan, înregistrate la amurg, toate capturate cu aceeași cameră, din aceeași locație. Scena pitorească a fost înregistrată la începutul anului trecut din munți, de la San Juan, Argentina.
INELUL ATMOSFERIC AL LUI VENUS
Image Credit & Copyright: Pete Lawrence (Digital Sky)
De ce este Venus înconjurat de un inel luminos? Numit uneori ”inel de foc”, acest inel rar este produs de lumina solară vizibilă în jurul unui obiect. De obicei vizibil în jurul Lunii în timpul unei eclipse solare inelare, inelul de foc este de asemenea vizibil când Venus sau Mercur traversează fața Soarelui. În imaginea de mai sus, înregistrată săptămâna trecută totuși Venus nu a trecut direct în fața Soarelui – inelul atmosferic complet fiind provocat de lumina solară refractată prin atmosfera densă a lui Venus. Venus a trecut la mai puțin de un grad de Soare, în timpul conjuncției sale inferioare, mutându-se dinspre cerul de seară către cerul de dimineață. Strălucirea extremă a Soarelui în apropiere a făcut ca înregistrarea unei asemenea imagini să fie dificilă – imaginea prezentată putând fi realizată numai prin utilizarea unui filtru temporar de blocare a luminii solare directe. Imaginea a fost înregistrată de la Thorton, Leicestershire, Regatul Unit. Strălucirea albastră a cerului este o indicație a capturii de imagine realizate în timpul zilei.
HALOUL OCHIULUI PISICII
Image Credit & Copyright: R. Corradi (Isaac Newton Group), Nordic Optical Telescope
Nebuloasa Ochiul Pisicii (NGC 6543) este o nebuloasă planetară. Simetriile sale sunt vizibile în regiunea centrală a acestei imagini uluitoare fals-colorată, procesată pentru a dezvălui un halo enorm dar extrem de difuz de material gazos, acoperind o suprafață de peste trei ani lumină, care înconjoară nebuloasa planetară mai strălucitoare. Realizată cu date de la Telescopul Optic Nordic din Insulele Canare, imaginea compusă ară emisia extinsă de la nebuloasă. Nebuloasele planetare au fost considerate mult timp ca fiind faza finală din viața unei stele precum Soarele. Mai recent, însă, au fost descoperite câteva nebuloase planetare cu halo-uri precum este ilustrat aici, halouri formate probabil din materialul eliberat în episoadele mai timpurii ale evoluției stelei. În timp ce faza de nebuloasă planetară este considerată a avea durata de 10.000 de ani, astronomii estimează că vârsta porțiunilor filamentare exterioare ale halo-ului ar putea dura între 50.000 – 90.000 ani.
COMETA PanSTARRs ȘI GALAXIILE
Image Credit & Copyright: Dan Bartlett
Cometa PanSTARRs, C/2017 T2, este vizibilă într-un câmp telescopic uluitor împreună cu galaxiile M81 și M82 din noaptea de 22-23 mai. Desigur, galaxiile se aflau la o distanță de aprox. 12 milioane ani lumină, iar cometa la numai 14 minute lumină depărtare, pe cerul de noapte, în direcția Carului Mare. Un vizitator nou, sosit din Norul Oort, această cometă PanSTARRs a fost descoperită în 2017 de către telescopul de sondaj PanSTARRs, când cometa se afla la numai 1 oră lumină de Soare, aproape la fel de departe ca și orbita planetei Saturn. Cu o coamă frumoasă și o coadă prăfoasă, această cometă a fost un performer spectaculos pentru astronomii amatori din emisfera nordică în luna mai, urmând celei mai mari apropieri de Soare, pe 4 mai. În această imagine de profunzime, înregistrată pe cerul întunecat al Californiei, cometa pare să dezvolte o scurtă anti-coadă pe măsură ce părăsește sistemul solar interior.
UN DRAGON DEASUPRA PARCULUI CENTRAL
Image Credit & Copyright: Stan Honda
Scăldată încă în lumina solară, Stația Spațială Internațională (ISS) s-a aflat pe cerul de seară al orașului Manhattan din 30 mai. Deplasându-se de la stânga spre dreapta, urmele sale luminoase au fost înregistrate în această compoziție de imagini cu o serie de 5 expuneri de lungă durată. Stelele au desenat trasee scurte iar luminile au fost reflectate în apele liniștite, privind către nord, de-a lungul rezervorului Parcului Central. Urmărind ISS pe orbita Pământului, nava spațială Crew Dragon, numită Endeavour a lăsat o urmă în noaptea urbană. Văzută la aproximativ șase ore după lansare, traseul slab al navei spațiale apare deasupra ISS, văzut în imaginea interioară, în timp ce sateliții artificiali se apropiat de un banc de nori în dreapta. Dragon Endeavour s-a fixat la ISS cu succes la aproximativ 19 ore după plasarea pe orbită.
PORTRETUL GALAXIEI NGC 3628
Image Credit & Copyright: Stefano Cancelli (1963-2020), Paul Mortfield
Vedere în telescop ale obiectului NGC 3628 arată un disc galactic pufos divizat de benzi de praf întunecat. Desigur, acest portret de adâncime al galaxiei spirale magnifice poate să pară asemănător, pentru unii astronomi, cu galaxia Hamburger. Această imagine arată, de asemenea, o galaxie mică în apropiere, probabil o galaxie satelit a lui NGC 3628 și o coadă subtilă dar extinsă provocată de atracția reciprocă, cu o dimensiune de 300.000 ani lumină, răsfirată și dincolo de marginea din dreapta a cadrului larg. NGC 3628 are în vecinătate – în universul local – două alte galaxii spiralice mari – M65 și M66 – într-un grup numit ”Tripleta Leo”. Interacțiunile gravitaționale cu vecinii săi cosmici sunt probabil responsabile de crearea cozii mareice, la fel și flacăra extinsă și viteza discului spiralei. Acest univers insular plin de tentații are un diametru de 100.000 ani lumină și se află la distanța de 35 milioane ani lumină, în constelația nordică de primăvară Leo.
DANSUL REZONANT AL PLANETEI VENUS CU TERRA
Video & Text Credit: James O’Donoghue (JAXA); Data: NASA, HORIZONS; h/t: Josef Chlachula
De fiecare dată când Venus trece pe lângă Pământ, arată aceeași față. Acest fapt remarcabil este cunoscut de doar 50 de ani, de când radiotelescoapele au putut scruta prin norii denși ai planetei Venus, pentru a-i urmări suprafața, care se rotește lent. Această conjuncție inferioară – când Terra și Venus sunt cele mai apropiate, se produce astăzi. Animația prezintă pozițiile Soarelui, ale planetei Venus și Terrei în perioada 2010 – 2023, pe baza datelor de la NASA, în timp ce un ”braț” galben fals a fost fixat pe Venus, pentru a indica rotația. Motivația acestei rezonanțe neobișnuite de 1,6 ani este influența gravitațională pe care Terra o are asupra planetei Venus, care surprinzător domină asupra efectului mareic al Soarelui. Dacă Venus ar putea fi văzută astăzi prin strălucirea solară, ar arăta doar o semilună crescândă. Deși anterior era vizibilă pe cerul de seară, Venus va apărea pe cerul dimineții, pe cealaltă parte a Soarelui, privit de pe Terra.
NOUL CORONAVIRUS ATACĂ UMANITATEA
Image Credit & License: NIAID
Umanitatea este atacată. Atacul nu este al unor extratereștri cu tentacule mari, ci al unor invadatori atât de mici încât abia pot fi văzuți prin microscop, și atât de stranii încât ei nici nu sunt clar vii. Peste tot, pe planeta noastră, în lumea locuită de oameni, ADN-ul uman este invadat de SARS-CoV2 bazat pe ARN. Virusul, care generează o boală cunoscută sub numele de COVID-19, este specializat în reprogramarea celulelor umane în zombi, care produc și eliberează copii ale sale. Imaginea prezintă o mărire a unei celule umane atacate de noul coronavirus SARS-CoV2 (portocaliu). Bătăliile epice, în care două specii se află în luptă pe viață și pe moarte, nu sunt neobișnuite pe Terra, multe dintre acestea implicând oamenii în orice moment. Chiar și așa, se estimează că majoritatea oamenilor vor supraviețui. După câțiva ani, este așteptat ca umanitatea să câștige acest război, după – probabil – moartea câtorva milioane de oameni și distrugerea a trilioane de coronavirusuri.
CENTRUL PLIN DE ACȚIUNE AL NEBULOASEI LAGUNA
Image Credit: NASA, ESA, Hubble; Processing & Copyright: Diego Gravinese
Centrul Nebuloasei Laguna este un vârtej al formării stelare spectaculoase. Vizibili în apropiere de centrul imaginii, cel puțin doi nori lungi cu formă de pâlnie, fiecare cu o dimensiune de aproximativ o jumătate de an lumină, au fost formați de vânturile stelare extreme și lumina intensă a stelelor. O stea extrem de strălucitoare din apropiere, Hershel 36, luminează zona. Pereți uriași de praf ascund și înroșesc alte stele tinere fierbinți. Deoarece energia acestor stele este revărsată în praful și gazul rece, pot fi generate diferențe mari de temperatură în regiunile alăturate, generând vânturi de forfecare care pot provoca aceste pâlnii. Această imagine ce acoperă o întindere de aprox. 15 ani lumină, prezintă două culori detectate de Telescopul Spația orbital Hubble. Nebuloasa Laguna, numită și M8, se află la aproximativ 5.000 ani lumină în direcția constelației Săgetătorului.