APOD IUL 2020

NGC 5189: O NEBULOASĂ PLANETARĂ NEOBIȘNUIT DE COMPLEXĂ
Image Credit: NASA, ESA, Hubble, HLA; Reprocessing & Copyright: Jesús M. Vargas

De ce este această nebuloasă atât de complexă? Când o stea de tipul Soarelui nostru este pe moarte, aceasta va expulza straturile sale exterioare, de obicei într-o formă asamblată comun. Uneori această formă este o sferă, alteori un lob dublu, iar câteodată un inel sau o spirală. În cazul nebuloasei planetare NGC 5189, totuși, alături de forma de ansamblu a literei „Z” (imaginea prezentată este răsucită orizontal și apare ca un „S”), nu avem emergența unei asemenea structuri simple. Pentru a rezolva acest mister, Telescopul Spațial Hubble a observat NGC 5189 în detalii foarte fine. Descoperirile anterioare sugerau prezența unor epoci multiple de material expulzat, incluzând o epocă recentă care a creat un torus luminos dar distorsionat rulând orizontal în centrul imaginii. Rezultatele lui Hubble par să confirme ipoteza că steaua muribundă este parte a unui sistem stelar binar cu o axă simetrică de precesie. NGC 5189 se întinde pe o suprafață de trei ani lumină și rezidă la 3000 de ani lumină în direcția constelației sudice Musca.

LINK TO ORIGINAL APOD

JUPITER ȘI SATURN RĂSĂRIND DINCOLO DE TRONUL DE PIATRĂ EXTRATERESTRU
Image Credit & Copyright: Marcin Zając

Care sunt planetele din spatele acestui turn neobișnuit de rocă? Saturn (jos stânga) și Jupiter. În această lună, după apus, duo-ul planetar este chiar proeminent către sud-est. Deși reprezentarea pe care o aveți asupra celor mai mari planete din sistemul solar ar putea să nu includă, în prim plan, o sculptură pitorească și nici banda centrală spectaculoasă a galaxiei noastre pe fundal, scena prezentată aici ar trebui să fie totuși atrăgătoare. Imaginea prezentată este o compoziție de expuneri de fundal și de prim plan, toate înregistrate la sfârșitul lunii mai, cu aceeași cameră și din aceeași locație – zonele nefaste ale sălbăticiei Ah-Shi-Sle-Pah din Bazinul San Juan din New Mexico, SUA. Spira de stâncă, supranumită în mod informal „Tron extraterestru”, are o înălțime de aproximativ 3 metri. Planetele Saturn și Jupiter vor rămâne vizibile împreună după apusul soarelui timp de câteva luni.

LINK TO ORIGINAL APOD

COZILE MODIFICATE ALE COMETEI NEOWISE
Image Credit & Copyright: Ignacio Llorens

Păstrați atenția asupra cozii ionice a Cometei Neowise. O poveste a acestei cozi este scrisă în traseul Terrei. La fel ca toate cometele, coada ionică albastră este întotdeauna dispusă în direcția opusă Soarelui. Dar pe măsură ce Cometa C/2020 F3 (NEOWISE) a dat ocol Soarelui, coada sa ionică a fixat ușor direcții diferite. Asta pentru că între 17 iulie și 25 iulie 2020, când au fost înregistrate aceste imagini, Terra s-a deplasat substanțial pe orbita sa în jurul Soarelui. Dart mișcarea Terrei a făcut ca Soarele să apară modificat pe cer. Așa încât, chiar dacă Soarele nu este vizibil direct pe cer în această imagine, direcțiile cozii ionice indică această modificare aparentă a Soarelui. Mișcarea aparentă a Soarelui este desemnată drept ecliptică, planul comun în care toate planetele orbitează. Această compoziție prezentată, de cinci imagini, a fost meticulos asamblată pentru a plasa cu acuratețe fiecare imagine a cometei – și cele cinci poziții solare extrapolate – într-o singură imagine de prim plan de la Muntele Turó de l’Home, nordul Barcelonei, Spania. Cometa NEOWISE nu mai este un obiect impresionant de văzut cu ochiul liber, așa cum a fost luna trecută, dar poate fi încă identificată cu un telescop mic, pe măsură ce se îndreaptă spre Sistemul Solar exterior.

LINK TO ORIGINAL APOD

NORII AGLOMERAȚI DE PE JUPITER
Credit de imagine și licență: NASA / JPL-Caltech / SwRI / MSSS; Procesare: Kevin M. Gill

Unde este amoniacul de pe Jupiter? Era de așteptat ca amoniacul gazos să fie observat în atmosfera superioară a lui Jupiter de către sonda spațială orbitală Juno – dar în cei mai mulți dintre nori, acesta este aproape absent. Informațiile cele mai recente de la Juno oferă totuși câteva indicii. Unii nori de nivel înalt par a fi gazda unui tip neașteptat de descărcări electrice, numite fulgere superficiale. Sunt necesare separații de încărcare mari pentru fulgere, care ar putea fi create prin coliziunea bulgărilor de mușchi înălțate prin creșterea fluxurilor de gaze. Amoniacul și apa se lipesc de aceste bule, înălțându-se până devin foarte grele – după care se prăbușesc în atmosfera lui Jupiter și se topesc. Datorită acestui proces, amoniacul ce lipsea din atmosfera superioară a lui Jupiter, a reapărut mai jos. Fotografiați de Juno, norii aglomerați ai lui Jupiter prezintă nu doar o complexitate fascinantă, ci și o varietate interesantă dedusă prin niște nori propulsați de nivel înalt, ce au o culoare deschisă. Înțelegerea dinamicii atmosferei jupiteriene oferă o perspectivă valoroasă a fenomenelor atmosferice și a fulgerelor similare care apar în atmosfera terestră.

LINK TO ORIGINAL APOD

PERSEIDELE DE LA PERSEUS
Image Credit & Copyright: Petr Horálek

De unde provin toți acești meteori? În termenii direcție pe cer, răspunsul indicat este constelația Perseus. Acesta este motivul pentru care ploaia meteorică ce va atinge rata maximă mâine noapte este cunoscută sub numele de Perseide – toți meteorii vor părea să apară din direcția radiantului, constelația Perseus. În termenii corpului părinte, totuși, meteorii perseizi cu dimensiunea grăunțelor de nisip sunt resturi ce provin de la Cometa Swift-Tuttle. Cometa urmează o orbită bine definită în jurul Soarelui și partea de orbită cu apropiere de Terra este suprapusă în fața lui Perseus. De aceea, când Terra intersectează această orbită, punctul radiant al meteorilor apare în Perseus. Aici este prezentată o imagine compusă ce conține înregistrări din opt nopți și conținând peste 400 de meteori, captură realizată anul trecut în august de la Observatorul Kolonica din Slovacia. În 2020, curentul meteoric al Perseidelor promite să fie una dintre cele mai prolifici ploi de stele ale anului.

LINK TO ORIGINAL APOD

ORIGINEA ELEMENTELOR
Image Credit & License: Wikipedia: Cmglee; Data: Jennifer Johnson (OSU)

Hidrogenul din corpul nostru, prezent în fiecare moleculă de apă, provine de Big-Bang. Nu există alte surse consistente de hidrogen în Univers. Carbonul din corpul nostru a fost realizat prin fuziunea nucleară din interiorul stelelor și la fel a fost produs și oxigenul. Mare parte din fierul prezent în corpul nostru a fost produs în timpul fazelor de supernova ale stelelor, care au survenit cu mult timp în urmă și foarte departe. Aurul din bijuteriile noastre a fost creat de stelele neutronice, în timpul coliziunilor care ar fi putut fi vizibile ca rafale de raze gama de scurtă durată sau evenimente de tipul undelor gravitaționale. Elemente precum fosforul și cuprul sunt prezente în corpurile noastre doar în cantități mici, dar sunt esențiale pentru funcționarea tuturor vietăților cunoscute.

Tabelul periodic prezentat este codificat în culori pentru indicarea celei mai bune estimări a umanității cu privire la originea nucleară a tuturor elementelor cunoscute. Siturile de creare nucleară a unor elemente, cum ar fi cuprul, nu sunt foarte bine cunoscute și sunt încă subiecte ale cercetării observaționale și computationale.

LINK TO ORIGINAL APOD

FAZELE LUI SATURN
Image Credit: NASA, ESA, SSI, Cassini Imaging Team

De pe Terra, Saturn nu arată niciodată o fază de creștere. Observat însă dintr-o navă spațială, maiestuoasa planetă gigantă poate arăta doar o felie luminată de Soare. Această imagine a planetei Saturn în fază de creștere, în culori naturale, a fost capturată de către sonda spațială Cassini, în 2007.

Acesta surprinde inelele lui Saturn din partea planului opus Soarelui – partea neiluminată – o altă perspectivă nevăzută de pe Pământ. Vizibile sunt culorile subtile ale benzilor de nori, umbrele complexe ale inelelor pe planetă și umbra planetei pe inele. Lunile Mimas, la ora 2 și Janus, la ora 4, pot fi văzute ca niște pete de lumină, însă adevărata provocare este de a găsi Pandora (la ora 8). De pe Pământ, discul lui Saturn este aproape plin acum și opus Soarelui. Alături de strălucitorul său coleg uriaș, planeta Jupiter, se ridică pe cer la începutul serii.

LINK TO ORIGINAL APOD

NEBULOASA LULEA
Image Credit & Copyright: Jose Mtanos

La est de Antares, marcajele întunecate se întind prin câmpurile stelare aglomerate, spre centrul galaxiei noastre Calea Lactee. Catalogați la începutul secolului al XX-lea de astronomul E. E. Barnard, norii obscuri de praf interstelar includ B59, B72, B77 și B78, vizibili în fundalul stelar. Aici, forma lor combinată sugerează o un tub și un bol de lulea, așa că numele popular al nebuloasei întunecate este Nebuloasa Lulea. Vederea profundă și expansivă acoperă un câmp complet de 10 cu 10 grade în constelația Ophiuchus. Nebula Pipei face parte din complexul de nori întunecați Ophiuchus, situat la o distanță de aproximativ 450 de ani-lumină. Nucleele dense de gaz și praf din Nebuloasa Lulea se prăbușesc pentru a forma stele.

LINK TO ORIGINAL APOD

MESSIER 20 ȘI 21
Image Credit & Copyright: Emanuele Petrilli

Frumoasa Nebuloasă Trifidă, cunoscută și ca Messier 20, este ușor de fixat cu un telescop mic în constelația Sagittarius, prolifică în ce privește nebuloasele. La o distanță de aproximativ 5.000 de ani lumină, studiul plin de culoare, în contraste cosmice, combină acest câmp larg de 1 grad, cu roiul stelar deschis Messier 21 (dreapta). Divizată în trei părți de către benzile de praf, Trifida însăși are un diametru de 40 de ani lumină și o vârstă de aproape 300.000 ani, ceea ce înseamnă că este una dintre cele mai tinere regiuni de formare stelară de pe cer, cu stele noi născute și stele embrionice legate în norii de gaz și praf natal. Distanțele estimate până la M20 și M21 par să coincidă, însă – deși împart acest peisaj ceresc telescopic minunat, nu există – aparent – nici o conexiune între cele două. De fapt, stelele din M21 sunt mult mai bătrâne, având vârsta de aproximativ 8 milioane de ani.

LINK TO ORIGINAL APOD

SITUL PICTURE ROCKS SUN DAGGER
Video Credit & Copyright: Martha Schaefer, Brad Schaefer, Jim Stamm; Music & License: Awakening (Wojciech Usarewicz), Lone Tree Music

Pumnalele antice solare nu te vor răni, ci îți vor arăta timpul. Un dagger (pumnal) solar este un gol cu formă de pumnal în umbra creată de lumina solară trecută printr-o crevasă de rocă din apropiere. Începând de-acum aproximativ un mileniu, nativii din sud-vestul Americii au sculptat petroglife în formă de spirale în rocile care recepționează lumina de la ”pumnalele solare” în diferite moduri, pe măsură ce Soarele își schimbă cursul pe cer. Fiind un tip de cadran solar, în care capătul indicatorului solar este fixat în spirală la prânz (spre exemplu) indică un moment din an, posibil iluminând solstițiul sau echinocțiul. Pumnalele soarelui, se crede că au fost utilizate de preoții cultului solar, în perioadele de veghe solitară, cu rugăciuni și ofrande. Dintre puținele situri de acest tip cunoscute, videoclipul prezentat arată situl istoric Picture Rocks Sun Dagger de lângă Tucson, Arizona, SUA, creat probabil de un preot de la Hohokam Sun, în jurul anului 1000.

LINK TO ORIGINAL APOD

NGC 2442: GALAXIE ÎN VOLANS
Image Credit & Copyright: Processing: Robert Gendler & Roberto Colombari
Data: Hubble Legacy Archive, European Southern Observatory

Galaxia deformată NGC 2442 poate fi găsită în constelația sudică a peștilor zburători, (Piscis) Volans. Aflate la aproximativ 50 de milioane de ani-lumină depărtare, cele două brațe spiralice ale galaxiei, care se extind de la o bară centrală pronunțată au un aspect asemănător cu cârlig în această apariție de de câmp larg. Dar acest plan mozaicat, construit din datele și informațiile de la Telescopul Spațial Hubble și Observatorul European de Sud, urmărește structura galaxiei în detalii uimitoare. Benzile obscure de praf, roiurile de stele albastre tinere și regiunile în nuanțe roșii de formare stelară înconjoară un nucleu de lumină gălbuie dintr-o populație mai veche de stele.

Imaginea de înaltă claritate dezvăluie, de asemenea, mai multe galaxii îndepărtate de fundal, revelate prin intermediul nebuloaselor și roiurilor stelare din NGC 2422. Imaginea se întinde pe aproximativ 75.000 de ani-lumină, raportat la distanța estimată a NGC 2424.

LINK TO ORIGINAL APOD

COMETA NEOWISE DEASUPRA DEFILEULUI VIKOS
Image Credit & Copyright: Constantine Emmanouilidi

Ne-a deschis Terra cărare pentru a ne arăta această cometă? Desigur că nu, deși această imagine pare sugestivă. Ilustrată departe în fundal este cometa NEOWISE, așa cum a apărut cu două săptămâni în urmă deasupra Greciei nordice. Deasupra cometei sunt multe stele, incluzând stelele mai strălucitoare ale Carului Mare (ori Vrăjitorul, în varianta mitologică aztecă), un asterism utilizat în multe colțuri de lume pentru a identifica cu ochiul liber cometa, pe măsură ce aceasta a planat pe cerul nordic în ultima lună. În prim plan este Defileul Vikos, cel mai adânc defileu, raportat la lățimea pe care o are. Acest defileu a fost creat în timp prin eroziune de către Râul Voidomatis, de-a lungul ultimilor două milioane de ani. Realizarea acestei capturi de imagine a solicitat multă pregătire, răbdare, noroc, înfruntarea curenților de aer de înălțime și evitarea lupilor locali. Cometa C/2020 F3 (NEOWISE) continuă să se estompeze și acum este cel mai bine de observat prin binocluri, întrucât se îndreaptă spre Sistemul Solar exterior.

LINK TO ORIGINAL APOD

DOUĂ LUMI DIFERITE – UN SINGUR SOARE
Left Image Credit & Copyright: Damia Bouic;
Right Image Credit: NASA, JPL-Caltech, MSSS; Digital processing: Damia Bouic

Cât de diferit apare Soarele pe cerul planetei Marte, față de Terra. Pentru comparație, două imagini ale Soarelui nostru au fost înregistrate la apus, una de pe Terra și cealaltă de pe Marte. Aceste imagini au fost puse la scară pentru a avea aceeași lățime unghiulară și sunt prezentate mai sus, alăturate. O inspecție rapidă va revela că Soarele apare puțin mai mic, văzut de pe Marte, față de Terra. Acest lucru este logic, ținând cont că Marte este află cu 50% mai departe de Soare, decât este Terra. Poate chiar mai izbitor este poate faptul că apusul soarelui pe Marte este inundat de lumină albastră, acolo unde pe Terra domină culoarea portocalie. Motivul prezenței acestor nuanțe albăstrui nu este complet înțeles, dar să consideră că este conectat cu împrăștierea prafului marțian. Apusul terestru a fost înregistrat în martie 2012 la Marsilia, în Franța, în timp ce apusul marțian este o captură de imagine a roverului NASA Curiosity de la craterul Gale, de pe Marte. Cu numai două zile în urmă, un rover nou, echipat cu un helicopter, la bordul misiunii Mars 2020 – a fost lansat spre Marte.

LINK TO ORIGINAL APOD

NEBULOASA TROMPĂ DE ELEFANT DIN CEPHEUS
Image Credit & Copyright: Chad Leader

Ca o ilustrație dintr-o poveste galactică, Nebuloasa Trompă de Elefant se aventurează prin nebuloasa de emisie și complexul roiului stelar tânăr IC1396, în înalta și îndepărtata constelație Cepheus.

Obiect cunoscut și cu numele de vdB 142, trompa de elefant cosmică are o lungime de peste 20 de ani lumină. Această imagine cu detalii de apropiere a fost înregistrată prin filtre de bandă largă ce transmit lumina de la hidrogenul ionizat și și atomii de oxigen din regiune. Compoziția rezultată evidențiază crestele strălucitoare, care conturează buzunarele de praf rece și gaz interstelar rece. Un asemenea amestec de nori întunecați, cu forme întortocheate conține materialul brut pentru formarea stelară și ascunde protostele în interior. Situat la o distanță de aproape 3000 de ani lumină, complexul relativ difuz IC 1396 acoperă o regiune mare a cerului, extinzându-se pe 5 grade cerești. Această scenă dramatică se întinde pe un grad al câmpul vizual al telescopului, echivalentul a două Luni Pline.

LINK TO ORIGINAL APOD

MARS 2020 DE LA 5.000 DE PICIOARE (1,52 KM)
Image Credit & Copyright: John Kraus

În ziua de Joi, 30 iulie, acest instantaneu înregistrat dintr-un avion mic situat la altitudinea de 1,52 km deasupra coastei Floridei a surprins urmele traseului luminos al rachetei pe cerul albastru al dimineții. Era a treia misiune lansată de pe planeta noastră către Marte. Racheta Atlas V rocket a decolat de la Cape Canaveral Air Force Station de ka Complexul 41 de Lansare Spațială la ora 7:50am EDT, purtând la bordul său Roverul MARS 2020 Perseverance al NASA. Roverul Perseverance, cu dimensiunea unei mașini, va amartiza în craterul Jezero al planetei roșii în Februarie 2021. La bordul roverului sofisticat se află Elicopterul Mars Ingenuity.

LINK TO ORIGINAL APOD

MARTE: PLANETA ROȘIE
Image Credit & Copyright: Luc Debeck

Planeta Marte arată destul de clar în această imagine de telescop capturată de un astronom amator pe 23 iulie, de la Hoegaarden, Belgia, planeta Pământ. Calota polară sudică strălucitoare a planetei roșii este îmbăiată în lumina solară către partea superioară a imaginii inversate, în timp ce caracteristica întunecată, cunoscută ca Syrtis Major se extinde spre marginea estică (din dreapta). Răsărind acum către miezul nopții, Planeta Roșie se află la luni distanță de opoziția care va surveni la începutul lui Octombrie. Vederea planetei în telescop se va îmbunătăți și mai mult întrucât Terra, pe orbita sa rapidă, va ajunge din urmă planeta Marte, discul planetar crescând în dimensiune și intensitate luminoasă. Craterul marțian Jezero este situat în interiorul regiunii Syrtis Major. Acesta este locul de aterizare roverul marțian Perseverance al NASA, care va fi lansat astăzi.

LINK TO ORIGINAL APOD

GIGANȚII DIN VARA 2020: JUPITER ȘI SATURN

Image Credit & Copyright: Jean-Luc Dauvergne

În timp ce cometa NEOWISE ”mătură” cerul nordic de vară, Jupiter și Saturn strălucesc puternic, fiind aproape de opoziție. Cu Jupiter la opoziție față de Soare pe 14 iulie, și Saturn pe 21 iulie, planetele gigante se află încă la cea mai mare apropiere a lor de Terra în 2020. Împărțind teritoriul constelației Sagittarius, ambele sunt prezente toată noaptea pe cer, oferind cele mai captivante priveliști cosmice în telescoape. Înregistrate amândouă pe 22 iulie, dintr-un balcon situat în Paris, aceste două imagini telescopice clare nu sunt dezamăgitoare, arătând caracteristicile care au adus faima acestor planete, inelele strălucitoare ale lui Saturn și Marea Pată Roșie de pe Jupiter. Acești doi giganți sunt țintele predilecte de urmărit în anul 2020. Pe 21 decembrie, amatorii pot observa un eveniment astronomic care se va repeta doar peste 20 de ani, marea conjuncție dintre Jupiter și Saturn.

LINK TO ORIGINAL APOD

NGC 6188: DRAGONII DIN ARA
Image Credit & Copyright: Ariel L. Cappelletti

Formele întunecate, cu margini strălucitoare, ca niște aripi întinse peste praful din NGC 6188 au o lungime de zeci de ani-lumină. Nebuloasa de emisie este situată aproape de marginea unui nor molecular altfel întunecat și mare, în constelația sudică Ara, la aproximativ 4.000 de ani lumină. Născute în această regiune cu doar câteva milioane de ani în urmă, stelele tinere masive ale asocierii Ara OB1 încorporate sculptează forme fantastice și alimentează strălucirea nebulară cu vânturi stelare și radiații ultraviolete intense. Formarea stelară recentă în sine a fost probabil declanșată de vânturi și explozii de supernove ale generațiilor anterioare de stele masive, care au măturat și comprimat gazul molecular. Imaginea prezentată reprezintă o acumulare a peste 10 ore de înregistrări printr-un telescop în Córdoba, Argentina și a fost colorată fals folosind paleta Hubble evidențiind emisiile de sulf, hidrogen și atomi de oxigen în nuanțe roșii, verzi și albastre. Câmpul vizual se întinde pe aproximativ patru Luni Pline, corespunzând unui diametru de 150 de ani lumină, la distanța estimată a NGC 6188.

LINK TO ORIGINAL APOD

COMETA ȘI FULGERE DINCOLO DE MUNȚII BIGHORN

Credit & Copyright: Kevin Palmer

De obicei, Steamboat Point arată foarte bine — dar nu atât de bine. În fiecare zi, vârful simbol al Munților Bighorn este o priveliște interesantă, în particular de pe Autostrada 14 din Wyoming, SUA. În unele zile, foarte rar, crestele verticale de rocă arată de-a dreptul incredibil când sunt văzute în prim plan având în spate, în depărtare, o furtună cu fulgere. Cândva, cu câteva zile în urmă, totuși, s-a produs ceva chiar și mai neobișnuit – cometa vizibilă cu ochiul liber, NEOWISE, a apărut deasupra munților, la miezul nopții. O furtună cu fulgere îndepărtată apare în spatele cadrului. Fiind o oportunitate rară, un astro-fotograf a petrecut o noapte albă capturând peste 1400 de imagini ale acestei triple conjuncții neobișnuite. Imaginea prezentată este una dintre cele mai bune, cu prim planul iluminat de Lună, în dreapta. Cometa C/2020 F3 (NEOWISE) se află pe un curs de îndepărtare către Sistemul Solar exterior, urmând să revină peste numai 6700 ani.

LINK TO ORIGINAL APOD

ZBOR PRIN CÂMPUL DE ULTRA PROFUNZIME HUBBLE
Video Credit: NASA, ESA, F. Summers, Z. Levay, L. Frattare, B. Mobasher, A. Koekemoer and the HUDF Team (STScI)

Cum ar arăta un zbor în universul îndepărtat? Pentru a afla asta, o echipă de astronomi a estimat distanțele relative către mai bine de 5000 de galaxii într-unul din cele mai îndepărtate câmpuri de galaxii care au fost vreodată scanate: HUDF – Hubble Ultra Deep Field (HUDF). Pentru că presupune mult timp ca lumina să traverseze universul, cele mai multe dintre galaxiile vizibile în acest videoclip sunt văzute așa cum arătau când un universul avea doar o fracțiune din vârsta actuală, când acestea erau încă în formare și aveau forme neobișnuite în comparație cu galaxiile din prezent. Nu existau încă galaxii mature spiralice precum Calea Lactee și Andromeda. Către finalul filmului, observatorul virtual zboară în trecut către cele mai îndepărtate galaxii din câmpul HUD, înregistrate ca având un factor al deplasării spre roșu de 8. Această clasă timpurie de galaxii cu luminozitate scăzută este posibil să fi conținut stele energetice emițând lumina care a transformat mare parte din materia normală rămasă în univers dintr-un gaz rece în plasmă fierbinte ionizată.

LINK TO ORIGINAL APOD

TIANWEN 1 – MISIUNE CĂTRE MARTE
Image Credit & Copyright: Jeff Dai (TWAN)

Pe 23 iulie, racheta propulsată de sistemul Long March 5 (”Marșul Lung”), s-a înălțat pe un cer albastru de dimineață din China, de la Centrul de Lansare al Sateliților Wenchang, din Insula Hainan. Racheta poartă la bord un orbiter, un lander și un rover pentru a putea răspunde la întrebări cosmice importante în cadrul misiunii Tianwen-1 pe Marte. De fapt, Tianwen-1 a fost a doua dintre cele trei misiuni programate pentru lansare în iulie 2020, către Planeta Roșie. Emiratele Arabe Unite și-au lansat propria sondă, AMAL (Speranță), pe 19 iulie. Lansarea roverului Perseverance al NASA este programată pentru 30 iulie, de la Cape Canaveral Air Force Station. Aceasta va fi, totuși, ultima misiune spre Marte a anului 2020. Fereastra de lansare cu minim de energie pentru o expediție pe Marte se apropie de final în 2020 și se va redeschide în 2022.

LINK TO ORIGINAL APOD

COMETA NEOWISE ȘI MAGIC
Image Credit & Copyright: Urs Leutenegger

Telescoapele MAGIC, cu oglinzi multiple ce au diametrul de 17 metri, reflectă acest cer înstelat de la Roque de Observatorul European de Nord los Muchachos din Insulele Canare de la La Palma. Acronimul MAGIC vine de la Major Atmospheric Gamma Imaging Cherenkoviar telescoapele pot vedea flash-urile scurte de lumină optică produse în aer de particulele dușurilor pe măsură ce razele gamma de energie înaltă bombardează atmosfera superioară. Pe 20 iulie, două dintre cele trei telescoape din cadru căutau raze gamma provenite din centrul galaxiei noastre Calea Lactee. Reflectate în oglinzi sunt stelele strălucitoare ale constelațiilor Sagittarius și Scorpius aproape de centrul galactic, spre sud-est. Dincolo de rețeaua segmentată de oglinzi, deasupra orizontului nord-vestic și sub Carul Mare se află Cometa Neowise. NEOWISE vine de la Near Earth Object Wide-field Infrared Survey Explorer. Este satelitul orbital al Terrei, utilizat pentru a descoperi cometa C/2020 F3, dar Dumneavoastră știați deja acest lucru.

LINK TO ORIGINAL APOD

FILE DE POVESTE: COMETA NEOWISE

Image Credit & Copyright: Stephane Guisard (Los Cielos de America, TWAN)

Praful cometei se prelinge pe un cer crepuscular în această scenă desprinsă parcă dintr-un vis, însă aceasta nu aparține unui film de fantezie. Totuși, castelul Neuschwanstein, cuibărit în Alpii Bavarezi, a fost construcția ce a inspirat castelul Frumoasei Adormite din producția Disney. În scena înregistrată pe 20 iulie, dunga luminoasă situată deasupra turnurilor castelului este, foarte probabil un meteor perseid. Deși atinge rata maximă către mijlocul lunii august, dușul meteoric anual de vară este deja activ. Traseul meteorului deasupra castelului de poveste poate fi urmărit înapoi către radiantul dușului meteoric, în constelația eroică Perseus, în partea de sus și dreapta a cadrului. Meteorii perseizi sunt produși de praful provenit de la Cometa periodică Swift-Tuttle. Cu propria coadă de praf măturând cerul nordic, apariția celestă de deasupra orizontului îndepărtat este actuala amică a Terrei, Cometa NEOWISE.

LINK TO ORIGINAL APOD

COZILE STRUCTURATE ALE COMETEI NEOWISE
Image Credit & Copyright: Zixuan Lin (Beijing Normal U.)

Cum este creată structura cozilor cometei Neowise? Dintre cele două cozi evidente ale cometei, coada ionică albastră indică direcția opusă Soarelui și este insuflată de către vântul solar încărcat. Structura din coada de ioni provine din diferitele rate ale ionilor cu strălucire albastră expulzați din nucleul cometei, precum și din structura mereu complexă și în continuă schimbare a vântului solar. Cea mai neobișnuită pentru Cometa C/2020 F3 (NEOWISE), totuși, este structura unduitoare ale cozii sale de praf. Coada de praf este scoasă la iveală de lumina solară, dar în formă curbată, pe măsură ce particulele mai grele de praf devin mai capabile să reziste presiunii luminii și sunt persistente de-a lungul orbitei solare. Striațiile cozii impresionante de praf ale Cometei NEOWISE nu sunt încă foarte bine înțelese, dar au legătură, probabil, cu curenții rotativi de prundiș reflectat de soare, eliberat prin topirea nucleului de gheață al cometei cu diametrul de 5 km. Conglomeratul prezentat cuprinde 40 de imagini, optimizate digital, o captură realizată cu trei zile în urmă, pe un cer senin și întunecat din Deșertul Gobi, din Mongolia Interioară, China. Cometa NEOWISE va trece mâine la cea mai mare apropiere de Terra depărtându-se de Soare. Cometa a devenit deja mai fadă, însă este încă vizibilă cu ochiul liber și va deveni curând tot mai difuză, pe măsura distanțării de Terra.

LINK TO ORIGINAL APOD

FIER ÎN NEBULOASA FLUTURE – APOD RO
Image Credit: NASA, ESA, Hubble; Processing & License: Judy Schmidt

Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian

Se pot, oare, stelele transforma în fluturi, precum omizile? Nu, dar în cazul Nebuloasei Fluture, pare cu siguranță că s-a întâmplat așa. Deși aripile sale întinse acoperă un spațiu de 3 ani lumină și se estimează o temperatură de suprafață mai mare de 200.000 grade Celsius, steaua centrală muribundă a nebuloasei planetare prezentate, NGC 6302, a devenit excepțional de fierbinte, strălucind puternic în lumina vizibilă și ultravioletă, fiind totuși ascunsă vederii directe de către un torus de praf. Această vedere clară de aproape a fost înregistrată de Telescopul Spațial Hubble și este reprocesată aici pentru a arăta detaliile remarcabile ale nebuloasei planetare complexe, evidențiind în particular lumina emisă de fier, ilustrată în roșu. NGC 6302 rezidă la 4.000 ani lumină în constelația Scorpius. Nebuloasa planetară este o evoluție produsă din atmosfera exterioară a unor stele precum Soarele, care însă – de obicei – încep să pălească în strălucirea lor după aprox. 20.000 de ani.

LINK TO ORIGINAL APOD

 

COMETA NEOWISE ȘI NEBULOASE
Image Credit & Copyright: Jarek Oszywa

Ați avea curaj să fotografiați – noaptea, printre animale sălbatice, acest cer? Un astro-fotograf a avut – iar recompensa o putem savura împreună, prim imaginea de mai sus. Mai întâi, mii de stele erau vizibile, multe dintre ele licărind impresionant în albastru. Mai apoi, câteva nebuloase de emise roșie se putea discerne, incluzând Nebuloasa California, departe în dreapta imaginii și, deasupra sa, nebuloasele Inimă și Suflet (Heart and Soul nebulae). Însă, adevăratul motiv pentru care astro-fotograful s-a expus în viața sălbatică locală, a fost cometa NEOWISE, vizibilă în stânga. În această compoziție cu expuneri de lungă durată, înregistrate săptămâna trecută, coada ionică albăstruie este orientată drept în sus, departe de Soare răsare, în timp ce Soarele reflectă coada de praf către dreapta. Imaginea combină trei expuneri consecutive, la interval de 10 minute, din aceeași locație, aproape de Miedzygórze, Polonia. Un drum muntos apare în prim plan curgând înainte, în timp ce Munții Śnieznik sunt vizibili către orizont. Cometa C/2020 F3 (NEOWISE) își pregătește pasajul de maximă apropiere de Terra, care va avea loc săptămâna viitoare, după care bila de gheață murdară, în evaporare, cu diametrul de 5 km, va deveni tot mai fadă, pe măsură ce se va îndepărta către sistemul solar exterior.

 

LUNA ÎN ROTAȚIE DE LA LRO
Video Credit: NASA, LRO, Arizona State U.

Nimeni, în prezent, nu vede Luna rotindu-se așa. Asta pentru că Luna este blocată mareic de Terra, arătându-ne mereu aceeași față. Utilizând tehnologia modernă digitală, totuși, combinând multe imagini în detaliu sosite de la LRO – Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), a fost compus un videoclip de înaltă rezoluție ce prezintă virtual rotația Lunii. Videoclipul time-lapse începe cu imaginea standard a Lunii, vizibilă de pe Terra. Rapid, totuși, Mare Orientale, un crater mare cu un centru întunecat, dificil de observat de pe Terra, apare în perspectivă chiar sub ecuator. O lună lunară condensată în 24 secunde într-un video care arată clar că partea terestră a Lunii conține o abundență de cratere întunecate, în timp ce partea îndepărtată este dominată de câmpii lunare luminoase. În prezent, peste 19 misiuni către Lună sunt în dezvoltare, inițiate de opt țări diferite, multe dintre acestea având data de lansare programată în următorii 3 ani.

LINK TO ORIGINAL APOD

CUM SĂ GĂSIM NEOWISE
Image Credit & Copyright: Tom Masterson

Dacă puteți vedea stelele Carului Mare, veți putea găsi cometa NEOWISE pe cerul de seară din locația Dumneavoastră.
După apusul soarelui, căutați cometa care se poate vedea sub cuva carului și deasupra orizontului nord-vestic. Veți vedea o stea cețoasă cu o coadă, deși este probabil ca această coadă să nu fie la fel de lungă ca în acest instantaneu cu cer foarte clar, imagine capturată de la Los Padres National Forest din California în seara de 16 iulie. Fotografii recente ale cometei C/2020 F3 (NEOWISE) arată adesea coada largă și difuză a cometei, dar separată de coada ionică care se extinde mult mai departe decât poate vedea ochiul uman. Amatorii din jurul lumii s-au delectat cu identificarea cometei NEOWISE, vizitatorul surpriză din Sistemul Solar Exterior.

LINK TO ORIGINAL APOD

COMETA NEOWISE A NORDULUI
Image Credit & Copyright: Bill Peters

După miezul nopții local al zilei de 14 iulie, cometa NEOWISE se afla încă deasupra orizontului pentru Goldenrod, Alberta, Canada, chiar la nord de Calgary, planeta Terra. În acest instantaneu, scena nocturnă prezintă dansul luminos impresionant al luminilor nordului. Cometa cu coadă lungă și priveliștea aurorei sunt aparții frumoase din nord în aceste zile. Ambele arată influența vremii spațiale și a vântului solar. Astronomii amatori s-au bucurat foarte mult de vizitatorul sosit din Norul Oort, deși cometa C/2020 F3 (NEOWISE) se află într-o orbită cu un curs prezent de ieșire din sistemul solar interior.

LINK TO ORIGINAL APOD

COZILE LUNGI ALE COMETEI NEOWISE
Image Credit & Copyright: Petr Horalek

Această cometă NEOWISE (C/2020 F3) mătură în prezent cerul emisferei nordice a Terrei. Cozile sale lungi se întind pe cer, într-o priveliște minunată, deasupra zonei Suchy Vrch, din Republica Cehă. Înregistrată în noaptea de 13/14 iulie, compoziția de expuneri de prim plan și plan secundar, focalizat și nefocalizat ne încântă cu detalii ale cozii cometei care, altfel, nu sunt vizibile cu ochiul liber. Structurile subtile se extind către partea de sus a cadrului, la mai bine de 20 grade față de coama luminoasă a cometei. Stimulată chiar de presiunea luminii, curba cozii gălbuie de praf a cometei este ușor de văzut cu ochiul liber. Dar coada mai subtilă, mai albăstruie, apare separată față de praful reflectiv al cometei. Coada mai subtilă este o coadă ionică, formată prin atragerea în exteriori a ionilor de către câmpurile magnetice din vânturile solare și capătă fluorescență în lumina solară. Pregătindu-și ieșirea din scenă, NEOWISE se cațără tot mai sus pe cerul nordic de seară, ajungând cel mai aproape de Terra pe 23 iulie 2020.

COMETA NEOWISE DEASUPRA ALPILOR ELVEȚIENI
Image Credit & Copyright: Philipp Salzgeber, foto-webcam.eu; Text: Adam Block

Comet NEOWISE i-a surprins pe fotografii din lumea întreagă, în zori și în amurg, la marginile zilei și nopții. Pentru cei mai nordici dintre rezidenții planetei Terra, totuși, cometa se rotește în jurul Stelei Polare și nu apune niciodată. Partea nocturnă a acestui arc circular este evidentă în compoziția de imagini prezentate, cadre asamblate dintr-o cameră web situată la un resort de ski din Alpii Elvețieni. Imaginile au fost selectate la intervale de 30 minute, pe timp de noapte, în 12 – 13 iulie 2020. Cometa NEOWISE (C/2020 F3) va continua să devină tot mai accesibilă observatorilor emisferei nordice, întrucât mișcarea sa va poziționa cometa tot mai sus pe cerul de seară, imediat după apusul Soarelui, în următoarele câteva săptămâni, cometa urmându-și parcursul spre exteriorul sistemului solar. Și este cazul tuturor cometelor – pe măsura îndepărtării de sistemul solar interior, cometa va deveni tot mai difuză. Binoclurile reprezintă cea mai bună metodă de a identifica și observa vizual cometa.

LINK TO ORIGINAL APOD

COMETA NEOWISE DEASUPRA SITULUI STONEHENGE
Image Credit & Copyright: Declan Deval

Ați văzut vreodată o cometă? În această seară – și -probabil- și nopțile următoare – veți avea această ocazie. Ieșiți afară la apusul Soarelui și priviți către nord-vest. Cu cât este mai jos orizontul, cu atât este mai bine. Binoclurile ar putea fi de ajutor, dar dacă pe cer nu vor fi nori, iar poziția este întunecată, aveți nevoie doar de ochii dumneavoastră și de răbdare. Pe măsură ce Soarele apune, cerul se va întuneca și va apărea acolo o dungă luminoasă difuză neobișnuită, orientată pe diagonală, aproape de orizont. Aceasta este cometa NEOWISE. Este un aisberg vizitator larg de 5 km care evaporează gheață murdară sosit din sistemul solar exterior, spre care acum se îndreaptă din nou. Întrucât Terra se rotește, cometa va apune curând, așa încât ați dori poate să o imortalizați cu camera foto. În imaginea prezentată, Cometa C/2020 F3 (NEOWISE) a fost înregistrată acum două dimineți răsărind deasupra complexului Stonehenge din Marea Britanie. Descoperită cu satelitul NEOWISE al NASA către sfârșitul lunii martie, cometa NEOWISE a surprins mulți observatori, întrucât a supraviețuit bine apropierii maxime de Soare, strălucind dramatic și dezvoltând două cozi impresionante, una ionică (albastră) și cealaltă de praf (albă).

LINK TO ORIGINAL APOD

COMETA NEOWISE RĂSĂRIND DEASUPRA MĂRII ADRIATICE
Video Credit & Copyright: Paolo Girotti

Această scenă a meritat o deșteptare mai timpurie. Cometa C/2020 F3 (NEOWISE) a răsărit chiar înaintea zorilor în timpul săptămânii trecute, pentru a-i delecta pe entuziaștii din emisfera nordică cât să-i convingă să se ridice mai devreme din paturi. Chiar înainte de răsăritul soarelui, fotograful prezentat aici a reușit să înregistreze într-o manieră dramatică una din cele doar câteva comete vizibile cu ochiul liber în acest secol, un intrus în sistemul solar interior care ar putea deveni cunoscut ca Marea Cometă a anului 2020. Filmul rezultat detaliază cometa NEOWISE din Italia, răsărind deasupra Mării Adriatice. Această filmare lentă secvențială combină peste 240 de imagini înregistrate în 30 minute. Cometa răsare în prim-planul unor nori strălucitori, ondulați, noctilucenți, în fața unui fundal de stele îndepărtate. Cometa NEOWISE a rămas neașteptat de strălucitoare, până acum, cu cozile sale de praf și ioni emanând dintr-un nucleu cu un diametru de 5 km. Din fericire, începând cu această seară, observatorii nordici, cu șansa unui cer senin și întunecat către orizontul nord-vestic, vor putea observa bulgărele interstelar de gheață reflectând lumina soarelui chiar imediat după apusul soarelui.

LINK TO ORIGINAL APOD

COMETA CG ÎȘI CREEAZĂ COADA DE PRAF
Image Credit & License: ESA, Rosetta, NAVCAM

De unde provin cozile de cometă? Nu există locuri evidente pe nucleele cometelor din care emană jeturile care creează cozi de cometă. Una dintre cele mai bune imagini cu jeturi emergente este ilustrată în imaginea prezentată, realizată în 2015 de către nava spațială robotizată Rosetta a ESA care a orbitat Cometa 67P / Churyumov-Gerasimenko (Comet CG) din 2014 până în 2016. Imaginea prezintă plăpumi de gaze și praf eliberate din numeroase locuri ale nucleului Cometei CG în timp ce se apropia de Soare și se încălzește. Cometa are doi lobi proeminenți, cel mai mare care se întinde pe aproximativ 4 kilometri și un lob mai mic, de 2,5 km, conectat de un gât îngust. Analizele indică faptul că evaporarea trebuie să aibă loc profund în interiorul suprafeței cometei, pentru a crea jeturile de praf și gheață pe care le vedem emise prin suprafață. Cometa CG (numită și Cometa 67P) pierde aproximativ un metru din raza sa, la fiecare orbită a sa de 6,44 ani în jurul Soarelui, o rată la care probabil va fi complet distrusă în câteva mii de ani. În 2016, misiunea Rosetta s-a încheiat cu un impact controlat cu suprafața cometei CG.

LINK TO ORIGINAL APOD

COZILE COMETEI NEOWISE
Image Credit & Copyright: Miloslav Druckmuller (Brno University of Technology)

Comet NEOWISE (C/2020 F3) se perindă acum pe cerul emisferei nordice. Cozile sale în curs de dezvoltare se întind pe aproximativ șase grade în acest câmp vizual telescopic, înregistrat din Brno, Republica Cehă, înainte de răsăritul soarelui, pe 10 iulie. Evazată de chiar de presiunea luminii solare, coada gălbuie de praf este ușor de surprins. Dar imaginea a capturat, de asemenea, o altă coadă, mai subtilă și albăstruie, separat de praful cu reflecție al cometei. Această coadă mai difuză este o coadă ionică, formată pe măsură ce ionii din coama cometară sunt expulzați în exterior de câmpurile magnetice din vântul solar și devin fluorescenți în lumina solară. În acest portret de acuratețe al noului vizitator din sistemul solar exterior, cozile cometei NEOWISE sunt reminiscențe ale cozilor și mai strălucitoare ale cometei Hale Bobb, Marea Cometă din 1997.

LINK TO ORIGINAL APOD

COMETA NEOWISE VĂZUTĂ DE PE ISS
Image Credit: NASA, ISS

Terminându-și turul în jurul Soarelui, pe 3 iulie, și – actualmente – urmându-și ruta spre sistemul solar exterior, Comet NEOWISE (C/2020 F3) a devenit mai strălucitoare pe cerul dinaintea zorilor al planetei Terra. Privit de pe o orbită joasă, cometa răsare, de asemenea, înaintea Soarelui, așa cum apare în imaginea de mai sus, într-un instantaneu capturat de pe Stația Spațială Internațională, în ziua de 5 iulie. Venus, acum luceafărul de dimineață al pământenilor, este farul celest strălucitor din dreapta, în câmpul vizual. Deasupra planetei Venus, pot fi surprinse stelele surori ale roiului Pleiades. Amatorii de spectacol cosmic pot surprinde cometa și cu ochiul liber, dar pentru acces la detalii surprinzătoare, este necesar un binoclu.

LINK TO ORIGINAL APOD

NORI NOCTILUCENȚI ȘI COMETA NEOWISE
Image Credit & Copyright: Emmanuel Paoly

Aceste valuri cerești argintii-albăstrui, puțin agitate, deasupra orizontului acoperit de copaci din estul Alpilor Francezi, sunt nori noctilucenți. De la înălțime, din mezosfera planetei noastre, acești nori au reflectat lumina solară în scena celestă dinaintea zorilor zilei de 8 iulie. În această vară, norii nocturni strălucitori nu sunt o noutate pentru latitudinile foarte nordice. Cometa Neowise este, totuși. Cunoscută sub numele C/2020 F3, cometa a fost descoperită în martie 2020 de satelitul Earth-orbiting Near Earth Object Wide-field Infrared Survey Explorer (NEOWISE). Acum apare în crepusculul dimineților, vizibilă cu ochiul liber, dintr-o locație cu cer senin, deasupra orizontului orizontului nord-estic.

LINK TO ORIGINAL APOD

COADA DE SODIU A LUI MERCUR
Image Credit & Copyright: Andrea Alessandrini

Ce este banda cețoasă extinsă din Mercur? Expunerile de lungă durată ale celei mai interioare planete ar putea dezvălui ceva neașteptat: o coadă. Atmosfera subțire a lui Mercur conține mici cantități de sodiu, care strălucește în contact cu lumina solară. Lumina solară, de asemenea, eliberează aceste molecule de la suprafața lui Mercur și le spulberă în spațiu. Luciul gălbui de la sodiu, în particular, este relativ strălucitor. Ilustrate aici, planeta Mercur și coada sa de sodiu sunt vizibile într-o imagine de profunzime capturată la sfârșitul lunii Mai din Italia, printr-un filtru care transmite primar lumina galbenă emisă de sodiu. Preconizată inițial în anii 1980, coada lui Mercur a fost descoperită în 2001. Multe detalii ale cozii au fost revelate în multiple observații realizate de sonda spațială robotică Messenger, care a orbitat Mercur între anii 2011 și 2015. Cozile sunt, de obicei, asociate cu cometele. Coada cometei NEOWISE este actualmente vizibilă cu ochiul liber, pe cerul dimineților.

LINK TO ORIGINAL APOD

COMETA NEOWISE DEASUPRA LEBABONULUI
Image Credit & Copyright: Maroun Habib (Moophz)

O cometă a devenit dintr-o dată vizibilă cu ochiul liber. Cometa C/2020 F3 (NEOWISE) a fost descoperită către sfârșitul lunii Martie și a devenit tot mai luminoasă pe măsură ce a atins punctul cel mai apropiat de Soare, în interiorul orbitei planetei Mercur, săptămâna trecută. Aisbergul interplanetar a supraviețuit până acum căldurii solare și își începe apropierea de Terra pe cursul său de revenire în sistemul solar exterior. Întrucât cometa NEOWISE a devenit unul dintre cele doar câteva obiecte vizibile cu ochiul liber în secolul XXI, vestea s-a răspândit rapid, iar cometa a fost deja fotografiată din spatele multor situri și orașe faimoase din lumea întreagă. Prezentată aici, Cometa NEOWISE a fost capturată deasupra Lebanonului cu doar două zile în urmă, înainte de răsăritul soarelui. Strălucirea pe viitor a cometei NEOWISE rămâne cumva nesigură, însă cel mai probabil, cometa va continua să fie identificabilă nu doar pe cerul zorilor de zi, ci – în următoarea săptămână – și pe cerul de seară, imediat după apus.

LINK TO ORIGINAL APOD

M43: PRAF, GAZ ȘI STELE – ÎN NEBULOASA ORION
Image Credit: NASA, ESA, Hubble, HLA; Reprocessing & Copyright: Bryan Goff

Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian

O frumusețe fără margini și o dezordine inimaginabilă pot fi găsite împreună în Nebuloasa Orion. Una dintre cele mai faimoase nebuloase astronomice, Marea Nebuloasă din Orion este un nor molecular imens, situat la numai 1500 ani lumină depărtare. În imaginea de profunzime prezentată, în culori atribuite, partea din centrul nebuloasei M43 este arătată așa cum a fost surprinsă de Telescopul Spațial Hubble. Marea Nebuloasă din Orion poate fi văzută cu ochiul liber în apropierea celor trei stele ce formează centura lui Orion. Întreaga Nebuloasă Orion, incluzând M42 și M43, se întinde pe o distanță de 40 ani lumină și este situată în același braț galactic ca și Soarele nostru.

LINK TO ORIGINAL APOD

HEXAGONUL NORDIC AL LUI SATURN
Image Credit: NASA, ESA, JPL, SSI, Cassini Imaging Team

Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian

Cum de formează acești nori un hexagon pe Saturn? Ei bine, nimeni nu știe exact, iar această caracteristică, descoperită în timpul survolului planetei Saturn din anii 1980, al sondei Voyager este unică în întreg sistemul solar. Achiziționând primele sale vederi luminate de soare din nordul extrem al lui Saturn la sfârșitul anului 2012, camera cu unghi larg al sondei spațiale Cassini a înregistrat această imagine uluitoare, în culori false, a polului nord al planetei cu inele. Compoziția de date în aproape infraroșu revelează nuanțe roșiatice pentru norii de altitudine mai mică și verzuie pentru cei de înaltă altitudine, conferind peisajului noros saturnian un aspect dinamic. Această imagine, dar și alte imagini similare arată stabilitatea hexagonului la peste două decenii după Voyager. Filme ale polului nord saturnian arată structura noroasă păstrându-și forma hexagonală în timpul rotației. Spre deosebire de norii individuali de pe Terra, cu aparență hexagonală, tiparul norilor de pe Saturn par să aibă șase laturi bine definite și o lungime aproape egală. Patru planete ca Terra pot încăpea în interiorul hexagonului. Dincolo de vârful norului din dreapta sus, arcele inelelor atrăgătoare ale planetei apar într-un albastru strălucitor.

LINK TO ORIGINAL APOD

ÎNTÂLNIRE ÎN MEZOSFERĂ
Image Credit & Copyright: Stephane Vetter (TWAN, Nuits sacrees)

O cameră video sensibilă, în cadrul unui summit la munții Vosges din Franța a capturat aceste focuri de artificii deasupra unui orizont îndepărtat pe 26 iunie. Generate peste fulgerele intense de furtună, aici cam la 260 km depărtare, scurtele și misterioasele flash-uri luminoase au fost numite ”spiriduși roșii”. Evenimentele luminoase tranzitorii sunt cauzate de descărcări electrice la altitudini cuprinse între 50 – 100 km, adică în mezosferă, cel mai rece strat atmosferic al Terrei. Totuși, strălucirea de sub sprituri provine de la o sursă mult mai familiară, sub norii de furtună. Dar în dreapta, cadrele video au capturat o altă apariție de vară din mezosferă. Venele argintii de lumină sunt norii mezosferici polari. Cunoscuți și sub denumirea de noctilucenți sau nori strălucitori ai nopții, norii reci încă reflectă lumina solară când Soarele este sub orizont.

LINK TO ORIGINAL APOD

NEBULOASA ÎNTUNECATĂ 1251 DIN CATALOGUL LYNDS
Image Credit & Copyright: Ara Jerahian

Se formează stele în nebuloasa întunecată LDN 1251. La aproximativ 1.000 ani lumină depărtare și în derivă deasupra planului galaxiei Calea Lactee, norul molecular de prad este parte a unui complex de nebuloase întunecate cartografiate în direcția regiunii Cepheus. De-a lungul spectrului, explorările astronomice ale norilor interstelari obscuri dezvăluie șocuri și infuzii energetice asociate cu stele nou-născute, incluzând strălucirea roșiatică provenind de la obiectele Herbig-Haro răspândite în această imagine clară. În scenă se află și galaxii distante de fundal, ascunse în spatele întinderii de praf. Această vedere încântătoare, realizată cu un telescop mediu și filtre în bandă largă se întinde pe cer pe o distanță echivalentă cu două Luni Pline, sau 17 ani lumină, la distanța estimată a nebuloasei LDN 1251.

LINK TO ORIGINAL APOD

GALAXIA, PLANETA ȘI UN MĂR
Image Credit & Copyright: Kristine Richer

Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian

Arcul Căii Lactee vizibil pe cerul pașnic al nordului. În contrast cu lumina stelară difuză, puteți urmări frânturile întunecate ale norilor interstelari de praf care se extind dinspre miezul galaxiei. Acestea conduc spre strălucitoarea stea Altair, în dreapta, chiar puțin deasupra orizontului sudic. Totuși, cel mai strălucitor far al amurgului este Jupiter. Din perspectiva camerei de fotografiat, Jupiter pare agățat de o creangă a copacului din prim plan, un măr, desigur. Acest peisaj maritim senin a fost înregistrat prin expuneri procesate și neprocesate, pe 16 iunie, de la Dover, Noua Scoție, planeta Pământ.

LINK TO ORIGINAL APOD

TERRA NOASTRĂ ÎN ROTAȚIE
Video Credit & Copyright: Bartosz Wojczyński

Ați avut vreodată senzația că totul este cu susul în jos? S-ar întâmpla în fiecare zi , dacă am rămâne fixați cu atenția pe stele. Majoritatea videoclipurilor time-lapse, cu accelerarea timpului scurs, arată stelele și cerul mișcându-se deasupra unui Pământ constant. Aici, însă, camera a fost forțată să se rotească astfel încât stelele să rămână fixe, iar Pământul să se rotească în jurul lor. Filmul, cu fiecare oră scursă comprimată într-o secundă, demonstrează dramatic rotația zilnică terestră, numită mișcare diurnă. Videoclipul începe prin a arăta un câmp deschis din Namibia, Africa, într-o zi senină de acum un an. Umbrele se modifică pe măsură ce Pământul se rotește, umbra Terrei se înalță pe cer, centura lui Venus apare într-un moment, apoi ziua se transformă în noapte. Banda maiestuoasă a Căii Lactee se întinde pe cerul de noapte, în timp ce sateliții ce reflectă lumina soarelui, survolează Terra. Pe cerul de noapte, puteți chiar fixa Marele Nor Magellanic, dar și Micul Nor Magellanic. Videoclipul arată un cer vizibil din emisfera sudică a Pământului, a un film similar poate fi făcut de la orice latitudine a planetei noastre albastre.

LINK TO ORIGINAL APOD