Poveștile Cerului. Constelația Aquila sau Vulturul

Constelația Aquila este ușor de recunoscut ca o configurație cruciformă mică la est de Calea Lactee. Aquila este latinescul pentru ”vultur” și este una dintre cele 48 de constelații menționate de Ptolemeu, care a catalogat 19 stele, dar și de Tycho Brahe, care a numărat 12 stele. Aquila aparține de asemenea listei de 88 de constelații oficializate de Uniunea Astronomică Internațională și poziția sa este foarte aproape de ecuatorul ceresc.

Steaua Alpha – Altair – este zenitul asterismului Triunghiului de Vară. După SEDS, două nove majore au fost observate în Aquila. Prima a fost văzută în anul 389 d.Chr, înregistrată cu o strălucire la fel de mare ca a lui Venus. Cealaltă strălucea mai tare ca Altair, cea mai strălucitoare stea din Aquila. O novă este ceea ce anticii numeau ”o nouă stea”. În realitate nu este vorba de o stea nouă, ci de una foarte veche care redevine strălucitoare, dintr-o dată, recâștigând ceva din gloria fostei sale tinereți. Luați aminte că e o mare diferență între o novă (o stea veche cu strălucire temporară) și o supernovă (explozia unei stele masive).

În mitologie, Aquila era vulturul care purta fulgerele lui Zeus. Aquila a fost trimis să-l readucă pe păstorul Ganymede, pentru a deveni paharnicul zeilor (motiv pentru care una dintre lunile lui Jupiter se este numită Ganymede). Cea mai strălucitoare stea, Apha-Altair, este traducerea din arabă pentru ”vulturul zburător”. În timp ce alte două, Beta și Gamma, respectiv Alshain și Tarazed, pot fi traduse ca ”balansul”. Aceste stele formează aripile vulturului.

Pentru binocluri, priviți la Altair. Este a 12-a stea ca strălucire, pe cer. Un studiu la sol cu Interferometrul de la Palomar a relevat că Altair nu este sferică, ci este turtită puternic la poli datorită ratei foarte mari de rotație. Prin tehnici de deschidere sintetică, cu telescoape optice multiple a fost reprodus grafic acest fenomen. Localizată la 17 ani lumină de Terra, această variabilă de tip Delta Scuti se rotește complet pe axa sa ăn 6 ore și 30 de minute. Acum să o comparăm cu Gamma – Tarazed, care se află la 460 de ani lumină depărtare de noi. Este o stea gigant cu diametrul de aproximativ o jumătate de unitate astronomică. Altceva ce puteți studia este Eta Aquilaem una dintre cele mai strălucitoare variabile cefeide cu o magnitudine ce variază între 4,1 și 5,3 într-un interval de 7 zile. Este o stea super gigantă de 3400 de ori mai luminoasă decât Soarele, localizată la 1200 de ani de sistemul nostru solar.

Atât pentru binocluri cât și pentru telescoape mici, încercați steaua 57 Aquilae (la 15 grade sud de Eta). Aceasta este o pereche de stele, amândouă cu magnitudine 6, separate de numai 36 de secunde de arc.

Acum să luăm telescoapele și să pornim în căutarea unor stele binare. Prima, Beta Aquilae – Alschain se află la 45 de ani luminp depărtare, și strălucește la o magnitudine de 3,7, în timp ce companionul e situat la 12,8 secunde de arc depărtare. Acum încercați cu Zeta Aquilae, o stea dublă mult mai dificilă, localizată la 83 de ani lumină depărtare. Steaua primară este o pitică albă clasată ca a treia ca magnitudine și companionul său este separat la o distanță de 6,5 secunde de arc și are magnitudinea de 12.

Dacă sunteți în căutarea unor obiecte din cerul îndepărtat, de ce să nu încercați nebuloasa Dark Barnard? E. E. Barnard a clasat aceste obiecte formidabile și cu puțină practică puteți învăța să vedeți și ”nimic”. Focalizează cam la un grad și jumătate de Gamma după B143 și B144. Aici veți găsi un petec mare de nimic care se va situa deoparte față de câmpurile înstelate. Acesta acoperă cam un grad din cer, așa încât trebuie să utilizați oculare pentru pentru zone largi și magnificare mică.

Dacă e să vă uitați după ceva puțin mai luminos, să încercăm câteva clustere deschise cu telescopul. Identificați Zeta și orientați-vă cam 5 grade sud-vest pentru NGC6709. Este un câmp comprimat de aproximativ 30 de stele, acoperind o zonă cu diametru de aproximativ 15 minute de arc.

Localizată la 5 grade vest de Delta, veți gpsi NGC 6755, un alt mic cluster deschis. Cu magnificare mică, rezolvarea nu este foarte bună, dar crescând magnificarea, veți găsi o duzină de stele mici, ca recompensă.

Pentru telescoape mari, priviți spre NGC6760. Acest cluster globular, este de magnitudine 10 și în dimensiune de aproape 5 minute de arc.

Sau încercați nebuloasa planetară NGC6751 cu magnitudine de 12 – ”Ochiul Strălucitor”. Alte nebuloase planetare notabile sunt: NGC6804, NGC6778, NGC6741, NGC6772 și NGC6804, descoperite de Sir William Herschel.

Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian