no eclipse movie

 

ECLIPSA TOTALĂ DE LUNĂ DIN NOAPTEA DE 27 IULIE NU A FOST VIZIBILĂ DIN BAIA MARE

Sute de vizitatori au asaltat Complexul Astronomic Baia Mare, pentru a asista împreună la acest eveniment astronomic special. Dacă norii au acoperit în întregime cerul băimărean și apoi ploaia … a venit, cerul tot nu s-a înseninat. Cei care ne-au trecut pragul, au putut lua lecții de tango (între orele 22.00 – 24.00) și au putut face cunoștință cu muzeologul Andrei Avram, artizanul unei expoziții tangibile de machete tehnice interactive, putând opera cu micile invenții încântatoare care au reprezentat partea aplicativă a taberei de știință a planetariului abia încheiată vineri.

Următoarea eclipsă totală de Lună – ianuarie 2019. Până atunci vremea are vreme să se îndrepte.

Mulțumim publicului pentru participare!

Complexul Astronomic Baia Mare

VITEZA EXPANSIUNII UNIVERSULUI DIFERĂ ÎN FUNCȚIE DE LOCAȚIE

This illustration shows the three steps astronomers used to measure the universe’s expansion rate to an unprecedented accuracy, reducing the total uncertainty to 2.3 percent.


O cercetare recentă subliniază că rata expansiunii universului este chiar mai bizară decât își închipuiau oamenii de știință, datele recente arătând o discrepanță de creștere între locațiile apropiate și cele mai îndepărtate.

Atunci când avem în vedere datele locațiilor din proximitate ale universului, măsurate cu Telescopul Spațial Gaia și Telescopul Spațial Hubble, rata determinată a expansiunii a fost de aproximativ 45,6 mile pe secundă, per megaparsec. Însă, în universul foarte îndepărtat, rata expansiunii este puțin mai redusă, de 41,6 mile pe secundă, per megaparsec, conform datelor de la Telescopul Planck.Aprofundând această problemă, oamenii de știință au concluzionat că această discrepanță este în creștere și devine tot mai mare.

Adam Riess, fizician și profesor de astronomie la Universitatea John Hopkins, descrie cum aceste informații au adus perplexitate și necesitatea găsirii unei explicații: ”La acest punct, este clar că nu vorbim de o eroare grosolană în vreuna din măsurători. E ca și cum ai fi prezis cât de înalt va crește un copil, folosind o diagramă de creștere, și apoi să descoperi că acest copil în realitate a crescut mai mult în înălțime decât a fost preconizat.”

Expansiunea universului este ceva ce a accelerat foarte mult pe măsura creșterii sale, din motive care nu sunt complet elucidate. Dacă unii cercetători asociază această accelerare a ratei expansiunii cu energia neagră și materia neagră, alții cred că este posibil ca o particulă subatomică nedescoperită încă să fie rădăcina acestei expansiuni.

Pentru a extrage setul cel mai recent de măsurători, Telescopul Spațial Hubble și Telescopul Spațial Gaia au observat stele variabile cefeide, care sunt un tip specific de stele a căror variație în strălucire pot fi surprinse într-o manieră predictibilă. În acest fel, oamenii de știință pot privi strălucirea unei stele și surprinde cu acuratețe distanța lor în univers, în relație cu Terra. Având aceste informații, poate fi extrapolată rata expansiunii universului.

În timp ce informațiile Planck au analizat cum trebuie să fi arătat Universul la 360.000 de ani după formare, măsurând undele sale, reprezentanții de la Institutul de Știință al Telescopului Spațial au notat că predincțiile sale par să difere substanțial față de măsurătorile recente care au vizat rata expansiunii universului în proximitate.

Acest studiu a fost publicat în Jurnalul Astrofizica.

Sursa: Inquisitr.com
Traducere și adaptare: Ciprian Petru Crisan

De vorbă cu DVs. la un ceai virtual despre cei 10 ani de www cu planetariul băimărean

Pe nevăzute și neauzite, au trecut 10 ani de la lansarea paginii de prezentare online a planetariului băimărean, o ”ambarcațiune” inițial foarte plăpândă, însă cu aspirații formidabile. Multumim publicului care de la 27 iunie 2008 și până în prezent, a dorit să participe împreună cu noi la această ”croazieră” fascinantă în căutarea răspunsurilor esențiale despre cosmos, accesând site-ul nostru și navigând voios pe oceanul virtual, care este Internetul.

Aventura cosmică online a început acum 10 ani, în 2008 – când planetariul era încă o secție a Muzeul de Mineralogie Baia Mare și – în accepțiunea acelor timpuri, prezența online a unei instituții era sinonimă cu … existența sa. ”Cogito ergo sum” devenise, în noua proiecție filozofică, suscitată de globalizare și mondializare, la începutul secolului 21, simplificat: ”Ești pe NET, deci exiști!”.

De la bun început, acestă pagină de prezentare a planetariului nu a fost proiectată cu sensul restrâns de carte de vizită online, ci și-a dorit un rol proactiv de popularizare online a astronomiei și științelor conectate la această disciplină.

Acest site de prezentare a devenit de-a lungul timpului o platformă de lansare și susținere a unor proiecte majore, care – suprinzător sau nu – la orizontul temporal decenial – sunt toate puse deja în practică și nu în ultimul rând, o perioadă destul de lungă a avut atașat un magazin virtual de prezentare și comercializare de instrumente de optică astronomică.

Site-ul nostru, sau mai degrabă, strategia noastră de promovare online, a ținut pasul cu evoluția chiar a Internetului și la un moment dat s-a ales cu un nume pompos de PLATFORMĂ DE PROMOVARE ONLINE, care cuprindea vreo trei site-uri internet, patru pagini de facebook (instituțional și de proiect), pagina de youtube, biblioteca virtuală pe scribd.com, contul de twitter și multe alte aplicații de socializare.

Să ne amintim câteva momente … Transmisiuni live pe site al unor evenimente (eclipse, vernisaje, colocvii, observații astronomice de noapte etc.), lansarea unor serii de articole dedicate de popularizare a astronomiei, precum ”Poveștile Cerului. Constelațiile de la A la V …, seria de articole de prezentare ale Constelațiilor Românești Tradiționale sau celor dedicate Sistemului Solar; apoi multe traduceri ale unor articole de actualitate astronomică și astrofizică din domeniu. Ar fi mult mai multe de adăugat, însă modestia ce ne caracterizează …

Poate fără să observăm prea bine, acest deceniu despre care este vorba a coincis cu o (r)evoluție socială care a permis dezvoltarea unui număr uriaș de poli de opinie și fiecărui site internet sau utilizator mai îndrăzneț și cu idei, să devină o tribună socială sau media, folosind o pagină de facebook sau un cont de youtube, abordând subiecte interesante, captivante și … senzaționale.

Așadar, o lume în schimbare rapidă … Astronomia este o știință extrem de interesantă dar, de multe ori – greșit înțeleasă. Ar fi contraproductiv să înțelegem astronomia ca o disciplină închisă, adresată doar celor extrem de educați și cultivați, pentru că această disciplină are mai multe componente, care se poate adresa oricărui tip de public cu vârsta între 4-104 ani. Astronomia furnizează răspunsuri celor ce au întrebări și nelămuriri, dar în același timp oferă și întrebări, mistere și puzzle-uri acelor căutători care simt că sensul unei călătorii nu este de a ajunge la destinație, ci de a te bucura de călătoria în sine. Astronomia este știință, este cultură, este educație și … este spectacolul cosmosului al cărui înțeles nu este încă desăvârșit și probabil nu va fi niciodată. Astronomia este, de asemenea, vocea modestă dar fermă care, în cearta universalelor, pune la punct astrologia, pe care o numește pseudo-știință, astrologie care, în secolul 21 cucerește tot mai mult teren, fiind omniprezentă la tv, radio, ziare, internet … și care, paradoxal, incită la o cunoaștere mai profundă a cosmosului.

Poate că mulți dintre internauții care ne-au vizitat site-ul (în acest deceniu) nu au fost extrem de încântați de design, de grafica propusă, de format sau dimensiunea literelor. De altfel, suntem de acord cu multe dintre sugestiile oferite de vizitatorii online, însă atunci când proiectăm un rebranding, trebuie să ținem cont de conținutul existent, care se prezintă într-un format ce uneori nu permite re-formatarea și având în vedere caracterul de bibliotecă sau arhivă virtuală pe care l-am instrumentat și asociat site-ului nostru, în ciuda tentativelor numeroase, nu am identificat încă o formulă adecvată, însă nici nu am renunțat la idee. Foarte curând, pe www-ul nostru se va produce … o schimbare.

Ne aflăm, după zece ani, la granița dintre trecut și viitor, pe o linie foarte subțire care, arbitrar se unduie după formele de relief existente. Site-ul nostru a publicat până în prezent articole și informații într-o mare majoritate în limba română. Următorul salt, spre viitor, va fi foarte înalt! ”Invitația” la planetariu va fi, foarte curând, internaționalizată. Dacă în prezent, avem o pagină de prezentare succintă în limba engleză, dorim să extindem portofoliul de prezentare pentru limba maghiară, limba franceză și italiană – pe baza statisticilor existente de vizitare, sincron cu dezvoltarea ghidajelor multilingve în spațiile vizitabile ale Complexului Astronomic Baia Mare. Vom realiza și o secțiune de programări online ale vizitelor, pentru toți vizitatorii potențiali și vom strânge rândurile: vom oferi formule de circuite de vizitare în Baia Mare, ținând cont că foarte puține hărți turistice ale Băii Mari, închipuie asemenea circuite care să cuprindă toate atracțiile muzeale și turistice.

Iată sumarul unui deceniu de www cu planetariul băimărean:
– 900 articole publicate
– 60 de pagini publicate
– 450 de comentarii
– 12.000 de comentarii spam eradicate
– 6 milioane de click-uri pe acest site
– 200.000 de vizitatori unici ai acestui site
– adresa initială: www.planetariubm.wordpress.com – ulterior: www.planetariubm.ro

– link articol Hello World! (27 iunie 2008)

https://planetariubm.ro/2008/06/27/hello-world/

Vă mulțumim!

Crisan Petru Ciprian – ADMIN

UN EFECT COSMIC DE TIP ”GORILA” AR PUTEA BLOCA DETECTAREA EXTRATEREȘTRILOR

Un experiment binecunoscut cu niște tineri ce își pasează reciproc o minge a putut demonstra că atunci când un observator se concentrează pe numărarea paselor, nu detectează trecerea unei persoane deghizate într-o gorilă. Conform cercetătorilor de la Universitatea Cadiz (Spania), un efect similar se poate produce atunci când încercăm să detectăm semnale inteligente non-terestre, care probabil se manifestă în dimensiuni ce scapă percepției noastre, cum ar fi materia întunecată și energia neagră.

Una dintre cele mai provocatoare probleme ale cosmologiei este modalitatea de detectare a posibilelor semnale extraterestre. Privim oare în direcția potrivită? Poate că nu, conform unui studiu pe care neuropsihologii Gabriel de la Torre și Manuel Garcia, de la Universitatea Cadiz, l-au publicat în jurnalul ”Acta Astronautica”.

”Atunci când ne gândim la alte ființe inteligente, avem tendința de a le vedea prin prisma percepției și conștiinței umane; totuși, oameni sunt limitați de viziunea noastră sui generis asupra lumii și ne este greu să recunoaștem asta,” a scris De la Torre, care preferă să evite termenii de ”extraterestru” sau alieni, datorită conotațiilor de la Hollywood și să prefere termenul generic de ”non-terestru”.

”Ceea ce dorim noi să facem prin această diferențiere este să contemplăm alte posibilități – de exemplu, ființe ce aparțin unor dimensiuni pe care omul nici nu le poate închipui; sau inteligențe bazate pe forme energetice din materie întunecată, ce constituie 95% din masa universului și despre care noi abia acum avem câteva indicii. Trebuie să avem în vedere inclusiv posibilitatea existenței altor universuri, așa cum textele lui Stephen Hawking și a altor cercetători par să indice.”

Autorii susțin că neuropsihologia, psihologia și conștiința pot juca un rol important în căutarea civilizațiilor non-terestre; un aspect care în opinia lor, până în prezent a fost neglijat. Spre exemplu, ei au realizat un experiment cu 137 de participanți care au trebuit să distingă din câteva fotografii aeriene, structuri artificiale (clădiri, drumuri …) în raport cu alte elemente naturale (munți, râuri …). În una dintre imagini, a fost inserată și o figură miniaturală ce arăta ca o maimuță, pentru a vedea dacă participanții vor sesiza.

Testul a fost inspirat de către un alt experiment realizat de cercetătorul Christopher Chabris și Daniel Simons în anii 90 pentru a arăta limitele atenției ființelor umane. Un băiat în costul de gorilă se poate perinda în fața unei scene, gesticulând, trecând neobservat, în timp ce audiența are atenția ocupată cu altceva (numărând pasele mingii ale unor jucători în tricouri albe), mai mult de jumătate dintre observatori nici n-au știut că o gorilă s-a plimbat pe scenă.

Este frapant și în același timp semnificativ și reprezentativ, cum funcționează creierul nostru”, a precizat De la Torre, care a explicat similaritatea cazului experimentului cu fotografii. ”În plus, supriza noastră a fost mai mare, pentru că înaintea acestui test de verificare a orbirii atenției, noi am chestionat participanții pentru a determina stilul lor cognitiv (rațional sau intuitiv) și, până la urmă, s-a dovedit că voluntarii intuitivi au identificat gorila din fotografie într-un număr mai mare decât cei raționali și metodici.”

”Dacă transferăm aceste rezultate către problema căutării inteligențelor non-terestre, se întrevede o întrebare legată de strategia actuală, care ar putea avea ca rezultat să nu fim capabili să percepem gorila …din imagine.” Concepția noastră tradițională despre spațiu este limitată de creierul nostru și este posibil să existe semnale deasupra noastră pe care să nu fim capabili să le percepem. Poate nu privim în direcția potrivită.”

Un alt exemplu prezentat în articol este o structură aparent geometrică ce poate fi observată în imaginile craterului Occator al planetei pitice Ceres, faimoasă pentru punctele sale luminoase. ”Mintea noastră structurată ne spune că această structură arată ca un triunghi cu un pătrat în interior, ceva care teoretic nu este posibil pe Ceres,” a spus De la Torre, dar poate că vedem lucruri acolo unde ele nu există, ceea ce în psihologie este numit ”pareidolia”.

Neuropsihologii punctează o altă posibilitate: ”Opusul poate fi de asemenea adevărat. Putem avea semnalul în fața noastră și să nu-l percepem sau să nu-l putem identifica. Dacă se întâmplă așa ceva, acesta ar putea fi un exemplu de efect gorila cosmic. În fapt, acest lucru s-a putut întâmpla în trecut și chiar în prezent.”

Trei tipuri de civilizații inteligente. În studiul lor, autorii estimează clase diferite de civilizații inteligente care ar putea exista. Ei prezintă o clasificare cu trei tipuri, pe baza a cinci factori: biologie, longevitate, aspecte psihosociale, progres tehnologic și distribuția în spațiu.

Un exemplu de civilizație Tip 1 este cea a noastră, care ar putea fi efemeră în cazul gestionării greșite a tehnologiei sau a resurselor planetare, sau dacă nu supraviețuiește unui cataclism. Dar ar putea, de asemenea, să evolueze într-o civilizație de Tip 2, caracterizată printr-o longevitate mare a membrilor săi, care controlează energia gravitațională și cuantică, gestionează spațiu-timpul și este capabilă să exploreze galaxii.

”Suntem conștienți de clasificările existente prea simpliste sau bazate doar pe aspectul energiei. Faptul că noi utilizăm semnale radio nu înseamnă în mod necesar că alte civilizații utilizează semnale radio, sau că utilizarea resurselor energetice și dependența lor de acestea prezintă similaritate cu ce este pe Terra”, au punctat cercetătorii invocând natura teoretica a propunerilor lor.

Civilizația inteligentă de tip 3 – cea mai avansată ar fi constituită din ființe exotice, cu viață eternă, capabile să creeze în spații multidimensionale și ale multiversului, având o dominație absolută asupra materiei și energiei negre.

Sursa: www.eurekalert.org – based on original study: Gabriel G. De la Torre and Manuel A. Garcia. „The cosmic gorilla effect or the problem of undetected non terrestrial intelligent signals”.Acta Astronautica 146: 83-91, May 2018 (Available online 2 March 2018).

Image Credit: NASA / JPL-Caltech: În interiorul craterului Occator al planetei pitice Ceres appears apare o structură stranie, ce arată ca un pătrat înscris într-un triunghi.

 

Traducere și adaptare: Ciprian Petru Crișan

DESPRE OBSERVAREA EXTRATEREȘTRILOR – TIMPUL OCUPAT DE INTELIGENȚA ORGANICĂ REPREZINTĂ O FRACȚIUNE ÎN EVOLUȚIA COSMOSULUI

DESPRE OBSERVAREA EXTRATEREȘTRILOR – TIMPUL OCUPAT DE INTELIGENȚA ORGANICĂ REPREZINTĂ O FRACȚIUNE ÎN EVOLUȚIA COSMOSULUI

”Perioada de timp ocupată de inteligența organică reprezintă doar o fracțiune între viața timpurie și lunga eră a mașinilor”, a spus Martin Rees, Profesor Emerit de Cosmologie și Astrofizică, de la Universitatea Cambridge, Astronom Regal și membru al Camerei Lorzilor, fost președinte al Societății Regale. ”Pentru că astfel de civilizații s-ar dezvolta la diferite rate, este extrem de improbabil ca noi să putem identifica viață inteligentă în același stadiu de dezvoltare ca și noi. Mult mai probabil ar fi, ca viața pe care am putea-o identifica să se afle în formă foarte simplă, sau inteligență electronică deplină, fără aport organic”.

”Chestiunea legată de existența unor civilizații extraterestre avansate undeva în univers a fost dintotdeauna vexată de trei mari incertitudini ale ecuației Drake”, a spus Adam Frank – astronom al Universității Rochester. ”Știm cu apoximație cât de multe stele pot exista. Nu știm însă câte dintre acestea dețin planete care pot găzdui viața, cât de des viața poate evolua și conduce câtre forme inteligente și cât de mult timp o civilizație poate rezista până la momentul extincției sale.”

Estimările realizate de Misiunea Kepler a NASA sugerează un număr de 2 x 10^22 stele ce există în universul cunoscut, 20% dintre acestea au planete ce rezidă în zone locuibile ce au temperaturi, atmosfere și alte condiții ce fac viața suportabilă. Așa încât, una dintre incertitudini pare a fi rezolvată.

”Extratereștrii ar putea exista în forme pe care noi nici nu le putem concepe”, a spus Rees. ”Aceștia ar putea sta în fața noastră și noi nici măcar nu i-am putea recunoaște. Problema este că noi căutăm ceva ce ne seamănă foarte mult, presupunând că acești extratereștri au cel puțin același nivel al matematicii și tehnologiei.”

”Eu suspectez că viața și inteligența ar putea exista în univers în forme care pot scăpa chiar și imaginației omului. La fel cum un cimpanzeu nu poate înțelege teoria cuantică, ar putea exista aspecte ale realității care sunt dincolo de capacitatea de înțelegere a creierului uman.”

Acest interviu de profunzime cu Rees a fost realizat la Colegiul Trinity din Cambridge, de către Matt Warren, și a acoperit o paletă largă de subiecte, incluzând dimensiunea universului și probabilitatea existenței inteligenței mașinilor. Ceea ce urmează este reply-ul dat de Rees la problema existenței vieții extraterestre avansate în cosmos.

(întrebare): Cât de mare este Universul … și este unul singur?

(răspuns): Orizonturile noastre cosmice s-au extins enorm în ultimul secol, dar există o limită definită a dimensiunii universului observabil. Acesta conține toate obiectele de la care lumina a putut ajunge până la noi, de la Big-Bang încoace, de acum aproximativ 14 miliarde de ani. Înțelegerea mai recentă este că universul observabil ar putea să nu fie Universul complet. Există mai mult dincolo de orizont, așa cum există pe Terra ceva dincolo de orizont atunci când observăm oceanul dintr-o barcă.

Mai mult, galaxiile se deplasează și trec dincolo de orizont, dar mai interesant este faptul că Big-Bang-ul este posibil să nu fi fost unicul. Ar putea exista alte universuri răspândite, deconectate de al nostru și de-aceea ne-observabile, posibil chiar guvernate de legi fizice diferite. Realitatea fizică pe această scară mult mai vastă ar putea, de aceea, fi mult mai variată și interesantă decât ce putem noi observa.

Universul observabil este guvernat pretutindeni de aceleași legi fizice. Putem observa o galaxie îndepărtată și vedea că atomii ce emit lumina sunt la fel cu cei din laborator. Dar ar putea exista domenii fizice ce sunt guvernate de cu totul alte legi. Unele ar putea să nu aibă deloc gravitație, sau să nu permită fizica nucleară. Universul nostru ar putea să nu fie nici măcar un domeniu tipic (n. al multiversului).

Chiar și în universul nostru există atât de multe moduri în care pot fi asamblați aceiași atomi, așa încât – dacă este destul de mare – e posibil să existe un alt Pământ – poate chiar un avatar al planetei noastre. Dacă acesta ar fi cazul, universul, însă, ar trebui să fie mult mai mare decât universul observabil, cu un număr pe care pentru al scrie doar, am avea nevoie de toți atomii din univers.

(întrebare): Și atunci, cât de posibilă este viața extraterestră în această expansiune vastă?

(răspuns): Noi știm că planetele există în jurul multor stele, să spun majoritatea stelelor. Știm că în galaxia noastră există probabil milioane de planete asemănătoare Terrei în multe aspecte, cu apă lichidă. Întrebarea este, atunci, dacă viața s-a dezvoltate acolo și – încă nu putem răspunde la această întrebare.

Deși cunoaștem via selecția darwiniană că o biosferă complexă a evoluat acum 4 miliarde de ani, încă nu înțelegem adevărata origine a vieții – tranziția de la chimia complexă către metabolizare, structurile replicatoare. Vestea bună este că, probabil în 10-20 de ani de acum, vom avea o idee mai clară despre ce s-a întâmplat și, mai ales, cum s-a produs acest proces. Această înțelegere a apariției vieții pe Terra va putea fi extrapolată și vom avea o idee despre cum poate răsări viața și în alte locații din Univers. Vom știi mai bine cum și unde să căutăm viața în alte părți.

Dar chiar dacă ar exista viață pretudindeni în Univers, asta nu înseamnă automat că este viață inteligentă. Părerea mea este că dacă ar fi să detectăm o inteligență extraterestră, nu va fi deloc asemănătoare nouă. Ar fi un fel de entitate electronică.

Dacă luăm în calcul istoria noastră pe Terra, au fost necesari 4 miliarde de ani de la primele protozoare și până la civilizația noastră curentă, tehnologică. Dar dacă privim spre viitor, este probabil ca în numai două secole pe Terra mașinile să preia puterea – iar această eră a mașinilor ar putea dura miliarde de ani.

(întrebare): Credeți că mașinile vor dezvolta inteligență?

(răspuns): Sunt foarte mulți oameni care ar paria pe asta. Cea de-a doua întrebare este însă dacă implică în mod necesar conștiința – sau dacă aceasta se limitează la inteligența umedă, pe care o avem în craniile noastre. Majoritatea oamenilor ar argumenta însă că este o proprietate emergentă și că ar putea să se dezvolte într-o minte a mașinii.

(întrebare): Deci, dacă universul este populat de minți superioare electronice, la ce întrebări vor medita acestea?

(răspuns): Nu putem concepe asta mai mult decât un cimpanzeu ar putea ghicii lucrurile care îi preocupă pe oameni și la care se gândesc. Aș putea să îmi imaginez că aceste minți nu se află captive pe planete. În timp ce noi depindem pe planeta noastră de atmosferă, aceste entități ar fi fericite în zero gravitație, plutind libere în spațiu. Aceasta le-ar putea face și mai greu de detectat.

(întrebare): Cum va reacționa umanitatea la descoperirea vieții extraterestre?

(răspuns): Cu siguranță, universul va deveni mai interesant dar ne va face pe noi, oamenii, mai puțin unici. Întrebarea este dacă va putea induce în noi puțină modestie cosmică. Dacă, dimpotrivă, toate căutările vieții extraterestre nu vor avea rezultat, vom știi cu siguranță că această mică planetă este cu adevărat un loc special, singurul punct mic albastru unde a apărut viața. Această eventuală înțelegere ar avea nu o semnificație globală, ci o importanță galactică. Și este posibil să rămânem fixați în această lume. Vom putea să privim mai departe, tot mai departe în spațiul cosmic, dar călătoria către alte lumi dincolo de sistemul nostru solar va fi o întreprindere post-umană. Timpul necesar călătoriei în spațiul cosmic este mult prea mare pentru corpuri și minți umane. Dacă ești nemuritor, atunci aceste distanțe devin mai facile … Călătoria interstelară va fi realizată de roboți, iar nu de oameni.

Sursa: DailyGalaxy.com – University of Cambridge and The Conversation
Traducere și adaptare: Ciprian Petru Crișan

CUM A TRANSFORMAT STEPHEN HAWKING ÎNȚELEGEREA NOASTRĂ ASUPRA GĂURILOR NEGRE

CUM A TRANSFORMAT STEPHEN HAWKING ÎNȚELEGEREA NOASTRĂ ASUPRA GĂURILOR NEGRE

Sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunoaștem despre găurile negre, dar aceste monstruozități cosmice, care înfulecă totul, chiar și lumina, ar fi cu siguranță și mai misterioase, dacă Stephen Hawking nu le-ar fi sondat ”adâncimile”.

Faimosul cosmolog a oferit suport matematic pentru conceptul găurilor negre, a căror existență a fost prezisă în 1915, de teoria relativității generale a lui Einstein. Hawking a demonstrat prin intermediul unor teoreme matematice riguroase asupra ecuațiilor despre gravitație a lui Einstein că, în anumite circumstanțe, există locuri în care aceste ecuații nu mai funcționează: singularitățile. Iar regiunea din interiorul unei găuri negre este o asemenea singularitate.

Investigația lui Hawking asupra naturii găurilor negre s-a dovedit a fi revoluționară. Inițial, munca sa sugera că o gaură neagră nu ar putea deveni niciodată mai mică – anume că regiunea de suprafață sferică a orizontului evenimentului, dincolo de care nimic nu poate evada, nu ar putea descrește niciodată.

Similar, a doua lege a termodinamicii reține că ”entropia”, sau dezordinea unui sistem închis nu va scădea niciodată. Iar la începutul anilor 1970, fizicianul Jacob Bekenstein a conectat explicit conceptele, propunând că entropia unei găuri negre este conectată regiunii propriului orizont al evenimentelor.

Hawking a primit inițial cu scepticism această idee. În fond, entropia și găurile negre nu par să aibă un drum comun. Găurile Negre erau considerate a nu radia nici un fel de energie, de unde și denumirea lor, iar entropia nu este posibilă în absența radiațiilor.

Mai apoi, Hawking a reușit să demonstreze exact contrariul, într-un fel pe care nimeni nu reușise înainte. El a arătat că, dacă asociem mecanica cuantică acestui joc, se poate demonstra că, în fapt, găurile negre nu sunt cu adevărat negre. Ele, în fapt, emit radiație. Această radiație provine din ”particulele virtuale”, care apar și dispar în lumea bizară a cuanticii. Ele realizează același joc în perechea materie – antimaterie, cu antiteza materiei pozitive și negative. În mod obișnuit, aceste perechi se anihilează reciproc imediat. Dar, dacă această pereche a apărut la limita unui orizont de eveniment al unei găuri negre, o particulă ar putea, teoretic, să se prăbușească, în timp ce cealaltă ar fi expulzată în spațiu. Dacă particula de energie negativă a fost absorbită, masa găurii negre s-ar a deveni mai mică, cu o mică fracțiune, iar obiectul ar emite un bit minuscul de radiație.

Hawking a lucrat în 1974 asupra acestei idei și – de aceea – această ipotetică lumină a găurii negre este numită ”radiația Hawking” sau radiația Hawking-Bekenstein. Până în prezent nu au fost surprinse asemenea emisii, dar majoritatea fizicienilor cred că aceste emisii există. De aceea, se presupune că toate găurile negre ne mișcorează în timp, până la anihilare, deci până când nu va mai rămâne materie care să evadeze din acestea. Însă acest lucru se va produce pe o scară de timp aproape inimaginabilă, unele calcule sugerând că ultimele găuri negre supermasive din centrul galaxiilor vor dispărea peste 10^100 ani.

Deși a fost, fără discuție, un geniu, Stephen Hawking nu a avut întotdeauna dreptate, iar una dintre chestiuni este chiar cea a găurilor negre. Faimosul cosmolog a presupus că informația purtată de fiecare particulă – date precum rotația și masa, de exemplu – capturate în interiorul unei găuri negre – se va pierde definitiv, atunci când gaura neagră se va evapora. Cei mai mulți dintre fizicieni nu au fost de acord cu această estimare, sugerând că această ipoteză conduce la ecuații în contradicție uriașă cu experimentele faptice cunoscute. Există anumite tipuri de gpuri negre idealizate pe care le poți construi în modele din teoria corzilor și acolo, este foarte clar, că nici o informație nu este pierdută. Această informație are o cale de emergență tocmai prin intermediul radiației Hawking și în cele din urmă, Hawking a admis eroarea.

Cercetarea lui Hawking asupra găurilor negre i-a ajutat pe fizicieni să regândească înțelegerea universului la un nivel mai general. Anterior, de pildă, fizicienii asociau scara entropică cu volumul sistemului, așa încât legătura stabilită de Hawking și Bekenstein între entropie și regiunea orizontului evenimentului a venit ca o mare surpriză.

Sursa: Space.com, By Mike Wall
Credit foto: thespaceacademy.org
Traducere și adaptare: Ciprian Petru Crisan

ASTRONOMII SUSȚIN CĂ GALAXIA NOASTRĂ AR PUTEA FI ”BÂNTUITĂ” CU SEMNALE FANTOMĂ EXTRATERESTRE. SĂ BATEM PUȚINĂ MONEDĂ PE TEMA ASTA

ASTRONOMII SUSȚIN CĂ GALAXIA NOASTRĂ AR PUTEA FI ”BÂNTUITĂ” CU SEMNALE FANTOMĂ EXTRATERESTRE. SĂ BATEM PUȚINĂ MONEDĂ PE TEMA ASTA

Considerând vastitatea spațiului cosmic, este destul de improbabil să fim ”singuri.” Cu toate acestea, dacă există alte civilizații inteligente acolo, ar trebui să le detectăm cândva direct, sau măcar să captăm transmisiunile lor, nu-i așa? Această chestiune reprezintă una dintre marile necunoscute ale astrofizicii și – din păcate – este posibil ca niciodată să nu avem răspuns la această întrebare. Însă, dată fiind vârsta Universului cunpscut, atât planeta noastră, cât și umanitatea ca specie inteligentă și tehnologică sunt destul de tinere, la scară cosmologică. Dacă există sau au existat civilizații extraterestre avansate tehnologic, undeva în Univers, ar trebui să fim capabili să captăm semnale variate emise de tehnologiile lor – chiar dacă acele civilizații au dispărut cu totul de mult timp. În fapt, un studiu recent susține că Universul ar putea fi plin de asemenea semnale fantomă extraterestre de la cilizații care au dispărut de mult timp. Dispărute de mult timp sună mai bine decât niciunul sau niciodată, nu-i așa?

Această aserțiune privind universul plin de semnale fantomă extraterestre aparține unei echipe de astronomi și matematicieni de la Institutul SETI și Universitatea California, Santa Cruz care, recent, au publicat un nou calcul al ecuației Drake. Printre autori este și Franck Drake, care a semnat ecuația originală care îi poartă numele, un calcul al probabilității descoperirii unei civilizații extraterestre în galaxia noastră. Ecuația are diverși factori, precum rata medie de formare stelară observată per an în galaxia noastră, numărul de stele care pot găzdui planete prezumat locuibile și variabile actualmente necunoscute sau ipotetice, precum fracțiunea de planete locuibile pe ar putea dezvolta viață inteligentă. Întrucât multe dintre variabile nu pot fi calculate precis datorită limitelor cunoașterii și tehnologiei actuale, ecuația Drake nu poate fi rezolvată.

Această reiterare a ecuației are o altă țintă, încercând să calculeze probabilitatea ca semnalele de la orice civilizații extraterestre ipotetice să parcurgă galaxia pe o scară de timp care să le permită identificarea și captarea de către oameni. Factorii noii ecuații Drake sunt viteza luminii, undele radio și alte radiații electromagnetice – asumând că civilizațiile extraterestre avansate nu pot exista un interval de timp mai mare de 100.000 de ani. Cu acele noi variabile, șansele sunt, ei bine … incredibil de reduse. Să ne gândim puțin: umanitatea a început să emită (și de aceea scanează ….) transmisii radio de mai puțin de 100 de ani. Dată fiind viteza undelor radio, asta înseamnă că transmisiile noastre sunt detectabile numai în vecinătatea ce reprezintă 0,001 % din galaxia noastră. Dată fiind dimensiunea adevărată a galaxiei noastre, ca să nu mai vorbim de cea a Universului … În timp ce autorii notează probabilitatea extrem de subțire de a detecta o rasă extraterestră avansată tehnologic înainte ca civilizația umană să apună și să dispară, unele semnale ”fantomă” provenite de la civilizații extraterestre de mult timp dispărute este posibil să bântuie în spațiu și acestea să poată fi descoperite chiar în prezent.

HAIDEȚI SĂ BATEM PUȚINĂ MONEDĂ PE TEMA ALIENS

Concluziile oarecum pesimiste ale rândurilor de mai sus ar putea suscita oarecari nedumeriri. Dacă e nu, atunci de ce pierd vremea citind asta? Ceea ce cred este mai important decât ceea ce știu, pentru că știu că știu foarte puțin din cele câte sunt. Haideți să schimbăm perspectiva, să privim către alte orizonturi, pe care știința nu le poate percepe, pentru că nu are tehnologia necesară de verificare. Să vedem și alte ipoteze. În fond, galaxia noastră și chiar, vecinătatea stelară a Soarelui, ar putea fi pline de viață, mai mult sau mai puțin inteligentă, cu specii dominante care dețin sau nu dețin tehnologii radio și de zbor. Nu am putea intra în contact cu acestea, decât prin telepatie. Uneori ar trebui să privim știința ca pe o fabrică de manufacturare a ideilor și intuițiilor. De ce? Toate lecturile sau producțiile de cinema SF au generat dispozitive futuriste umane sau ipotetic extraterestre care, mai apoi, s-au transformat în realitate (cel puțin unele). Deci se ia o idee super-imposibilă. Apoi omul – unul, sau mai mulți, din cei 7 miliarde câți sunt pe planetă, se fixează pe un device și se gândește-gândește: ”pot să-l fac să existe în realitate?”, ”cum pot face asta?”, ”ce energie și resursă am nevoie?”. În cele din urmă reușește! Toate marile invenții au pornit de la idei năstrușnice care, aparent, erau imposibilități pentru acel timp. Bun, avem o problemă atunci când încercăm să botezăm știința care se ocupă de invențiile extratereștrilor … nu-i putem spune antropologie, pentru că este foarte posibil ca acele specii creatoare extraterestre, chiar dacă ar fi bipede (asta e o variabilă), să nu semene deloc cu o maimuță sau cu un om. Inteligența vieții este derivată din capacitatea de adaptare și supraviețuire a unei specii și poate fi colectivă, instinctuală sau intuitivă, sau poate fi particulară – individuală, în cadrul unor specii sau rase. De ce zburăm cu avionul? Pentru că dorim o deplasare mai rapidă (timp) și o viziune de ansamblu teritorială (spațiu). De ce privim în cosmos în căutarea extratereștrilor? Până în era zborului cosmic, umanitatea nu a simțit niciodată spectrul claustrofobiei. Acum, parcă simțim asta, dintr-o nedumerire logică: cum adică, galaxia noastră are 400 de miliarde de stele și noi stăm tăvăliți aici, la marginea nevăzută a galaxiei, într-un colț mic și neînsemnat? Unde sunt confederațiile galactice, mașinile de însămânțat viață pe planete aride, alienii bonomi și simpatici, amuzanți și culți?

Dacă Universul a apărut acum 13,8 miliarde de ani, înseamnă că și viața a început de undeva. Nu-i așa? Înseamnă că din totalitatea planetelor locuibile în întreg universul, viața inteligentă a apărut la început undeva anume. Nu neapărat acceași planetă a fost ”favorizată” să găzduiască prima civilizație inteligentă, dar undeva aceasta a apărut sau apare … Ținând cont că la scară cosmologică, raportat la durata de viață estimată a universului actual, în clipa de față universul este doar un embrion în creștere, este posibil ca umanitatea să aibă posibilitatea de a coloniza în viitor această parte a galaxiei, galaxia pe de-a întregul și chiar întregul univers. Cândva! Și asta deschide noi orizonturi. Adică e posibil ca extratereștrii din acest viitor posibil să știe engleza (și puțină rusă, dar la perfecție chineza și limba română), chiar dacă s-au născut pe o planetă îndepărtată, să fie bipezi, să semene cu oamenii dar să fie totuși diferiți ca urmare a adaptării la mediul planetar de acasă, să existe colonii miniere planetare și chiar confederații galactice și multe altele. Și asta ar rezolva și problema cu civilizația de 100.000 de ani, pentru că dacă sporii civilizației umane vor fi răspândiți la nivelul galaxiei, în etaje generative succesive, nu va mai fi vorba de o civilizație, ci de mii de civilizații. Planeta noastră (în perspectiva a 100.000 de ani) este destul de epuizată în resurse și într-adevăr, e greu de crezut că o altă civilizație extraterestră ar mai avea ce să facă cu ea. Totuși, progresul tehnologic este extrem de rapid, pe o scară de 100 de ani, comparat cu ciclul anterior de 1000 de ani, comparat cu un megaciclu de 10.000 de ani. Acesta este trendul, să plecăm în marea aventură cosmică … să colonizăm, să aterratizăm alte lumi, să civilizăm alte specii inteligente gânditoare și creatoare. Haideți să ne obișnuim cu ideea asta, să facem noi treaba și să nu mai așteptăm să vină alții de la enzeci de mii de ani lumină, să ne dea de pământ și să ne mănânce bananele. Avem destulă forță de auto-distrugere, nu avem nevoie de alții ca să o facă!

Sursa: Misteriousuniverse.org By: Brett Tingley
Traducere, adaptare și completare:
Ciprian Petru Crișan

INEDIT LA COMPLEXUL ASTRONOMIC BAIA MARE: PREZENTARE DESPRE CONSTELAȚIILE ZODIACALE BALTICE

INEDIT LA COMPLEXUL ASTRONOMIC BAIA MARE: PREZENTARE DESPRE SEMNELE ZODIACALE BALTICE

Marți, 19 decembrie 2017, la Complexul Astronomic Baia Mare s-a desfășurat un eveniment cu totul inedit, oferit de partenerul nostru în mai multe proiecte culturale: Asociația Team for Youth, tema fiind ”Simbolurile zodiacale din zona baltică”. Prezentarea a fost susținută în limba engleză de către voluntara SEV Justė Markevičiūtė, din proiectul Erasmus Plus ”IN for EVS”. Evenimentul interactiv a oferit participanților ocazia să descopere semnificațiile și istoria acestor simboluri vechi ale lituanienilor, partea de animație culturală permițând acestora să experimenteze tatuaje henna.

Evenimentul reprezintă o aplicație in vivo a uneia dintre inițiativele instituției noastre. În Anuarul de Astronomie Populară, ieșit recent de sub tipar, cel puțin un articol identifică și poziționează într-un context cultural mai larg câteva dintre cele mai importante mitologii stelare și constelații particulare asociate mai multor culturi de pe glob. De altfel, în Anuarul ce va fi publicat anul viitor, astronomia populară sau etno-cosmologia universală va primi și alte argumente ale importanței sale în domeniul mai larg al istoriei astronomiei.

Ciprian Crișan
Complexul Astronomic Baia Mare

ANUARUL DE ASTRONOMIE POPULARĂ AL COMPLEXULUI ASTRONOMIC BAIA MARE – EDIȚIE ELECTRONICĂ

 

Anuarul de Astronomie Populară al Complexului Astronomic Baia Mare este un proiect editorial, co-finațat de Administrația Fondului Cultural Național menit să popularizeze în formulă tipărită și online etno-cosmologia românească, punând-o în dialog cu alte viziuni culturale populare asupra cerului și – în același timp, cu astronomia modernă, ca disciplină științifică. Denominarea constelațiilor românești tradiționale, tipologizarea lor și punerea într-o perspectivă de ansamblu, decriptarea simbolisticii astrale din arhitectura populară maramureșeană și nu numai, prezentarea panoramică a altor identificări și mitologii astrale din lumea întreagă – sunt câteva teme prin care este teoretizată astronomia populară ca efort complex de înțelegere a Universului. Anuarul cuprinde și câteva instrumente practice, utile celor ce iubesc astronomia, cum ar fi ghidul practic al cerului pe anotimpuri, calendarul evenimentelor astronomice ale anului 2018 și o planisferă (hartă stelară) atașată unui volum ce cuprinde 124 de pagini menite să faciliteze apropierea publicului atât de astronomia populară, cât și de cea modernă. Anuarul, tipărit într-un tiraj de 800 de exemplare, într-un format aerisit și cu un aspect deosebit, va fi prezentat și într-o ediție online, pe site-ul Complexului Astronomic Baia Mare, fiind astfel larg accesibil, cu atât mai mult cu cât unele articole au versiuni și în limba engleză. Versiunea / ediția în format electronic a anuarului oferă Anuarului un spor de accesibilizare și atractivitate, fiind însoțită și de articole în format audio, iar mai jos, de un chestionar privind acest produs, pe care, completându-l, vă calificați pentru câștigarea unui exemplar tipărit, gratuit, al Anuarului de Astronomie Populară al Complexului Astronomic Baia Mare.

Pentru completarea chestionarului: 

[qsm_link id=1]Click aici[/qsm_link]


Proiectul Editorial ”Anuarul de Astronomie Populară al Complexului Astronomic Baia Mare” – ediție electronică – proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
”Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării”

ANUARUL DE ASTRONOMIE POPULARĂ AL COMPLEXULUI ASTRONOMIC BAIA MARE 

Vă rugăm așteptați încărcarea paginii. Pentru vizualizarea formatului pdf în modul, trebuie să aveți activat în browser acceptul de rulare scripturi java.

1 ANUAR WEB COMPLET


ANUARUL DE ASTRONOMIE POPULARĂ AL COMPLEXULUI ASTRONOMIC BAIA MARE – PE CAPITOLE – FORMAT AUDIO 

 

INTRODUCERE 

CERUL ROMÂNESC 

CONSTELAȚII ROMÂNEȘTI TRADIȚIONALE 

SIMBOLURI ASTRALE ÎN ARHITECTURA TRADIȚIONALĂ MARAMUREȘEANĂ

ETNO-COSMOLOGIE UNIVERSALĂ 

GHID PRACTIC DE ORIENTARE PE BOLTA CEREASCĂ 

 CALENDARUL EVENIMENTELOR ASTRONOMICE ALE ANULUI 2018

CHESTIONAR

[qsm quiz=1]

NGTS-1B – O PLANETĂ ”IMPOSIBILĂ” – ÎI CONTRARIAZĂ PE CERCETĂTORI

A fost descoperită o planetă ”monstru”, atât de mare în comparație cu steaua părinte, încât contrazice tot ceea ce se cunoștea anterior despre planete și formarea lor.

Planeta NGTS-1b este cea mai mare planetă descoperită vreodată în comparație cu steaua pe care o orbitează. Existența sa pune sub semnul întrebării ceea ce cunoaștem și ceea ce se poate întâmpla în marele abis al spațiului cosmic.

Oamenii de știință credeau inițial că stele atât de mici, cum este cea pe care planeta NGTS-1b o orbitează nu poate crea decât planete mici telurice, de rocă. Un studiu nou, care va fi publicat online în ”Notele lunare ale Societății Astronomice Regale” dovedește contrariul.

Cercetătorii de la Universitatea Warwick – Anglia a arătat că NGTS-1b este o planetă gazoasă de dimensiunea lui Jupiter, însă steaua sa, o pitică roșie din clasa M – cel mai comun tip de stea – este de două ori mai mică decât Soarele.

Planeta a fost descoperită utilizând Next-Generation Transit Survey (NGTS) și se află la o distanță de 600 de ani lumină, față de Tera. NGTS este un instrument compus dintr-un câmp larg de observatoare multiple, special destinat observării tranzitului planetar prin fața stelelor strălucitoare. În ciuda utilizării unui instrument foarte avansat, descoperirea planetei NGTS-1b nu a fost ușoară.

”NGTS-1b a fost dificil de surprins, în ciuda dimensiunii sale mari datorită faptului că steaua părinte este foarte mică și difuză”, a explicat cercetătorul Peter Wheatley, de la Universitatea Warwick, într-o declarație de presă. ”Stelele mici sunt, de fapt, cele mai comune în univers, așa încât este posibil ca mulți asemenea giganți gazoși să aștepte să fie descoperiți.”

Alături de dimensiunea sa mare, NGTS-1b este remarcabilă și prin distanța foarte mică față de steaua mamă. Planeta se află la numai 3% din distanța Terra-Soare și execută o orbită la fiecare 2,6 zile terestre. Asta înseamnă că un an pe steaua gigantă gazoasă durează două zile și jumătate. Existența bizară a acestei planete reprezintă o descoperire monumentală pentru că răstoarnă regulile cunoscute privind formarea planetelor, care erau considerate bătute în cui de către oamenii de știință.

După declarația autorului șef al studiului, conform cu ceea ce cunoșteam despre raportul de dimensiuni între stele și planete din sistemul lor, această planetă nu ar fi trebuit să existe.

Echipa speră ca, utilizând instrumentul NGTS, să descopere și alte asemenea anomalii cosmice și tipuri neașteptate de planete.

”Lucrând aproape un deceniu la dezvoltarea rețelei de telescoape NGTS, este o recompensă să vezi că poate capta tipuri noi și neașteptate de planete. Sunt curios să văd ce alte surprize neașteptate vor mai apărea pe parcurs”, a mai adăugat Wheatley.

By Dana Dovey, Sursa: NewsWeek.com
Traducere și adaptare: Ciprian Crișan


O planetă imposibilă care îi contrariază pe cercetători
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu