PLANETARIUL BAIA MARE REVINE LA PROGRAMUL SĂU STANDARD

Începând cu 15 septembrie 2020, Complexul Astronomic Baia Mare revine la programul său standard de funcționare, anume Marți - Duminică: 08.00 - 16.00 și Luni închis, renunțând la extensia orarului de vară pentru zilele de Marți, Miercuri și Joi, când a fost deschis până la ora 19.00.

Imediat după primele măsuri majore de relaxare, la mijlocul lunii iulie, Complexul Astronomic Baia Mare a oferit publicului local și turistic ocazia ca, în plin sezon, să beneficieze de condiții speciale de vizitare, cu acces din oră în oră (nu la două ore distanță), iar Miercuri, Joi și Vineri, cu program până la ora 19.00.

Această măsură, luată în interesul unei vizite sigure din punct de vedere sanitar pentru publicul nostru și pentru personalul de specialitate a fost elementul cheie pentru evitarea aglomerării cupolei planetariului, oferind timp și pentru procedurile de igienizare a spațiului cu UV și ventilare specială a interiorului.

Este posibil ca programul prelungit în timpul verii să fie reluat și în 2021, asigurând accesibilizarea optimă a ofertei noastre pentru turiști și pentru publicul băimărean.

Complexul Astronomic Baia Mare

Despre COMPLEXUL ASTRONOMIC BAIA MARE

Planetariul Baia Mare esre primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de aproape o jumătate de secol - una din porțile stelare de excelență ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu România și Europa de Sud-Est - în cadrul Complexului Astronomic Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

OPINIA DUMNEAVOASTRĂ CONTEAZĂ!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.