EXPOZIȚIA ”UNIVERSUL MEU” LA EDIȚIA A III-A SAU UNIVERSUL PICTAT DE COPII PENTRU COPII

DSCF3312

În zilele noastre, termenul de ”astronomie” este asociat cel mai adesea ”prețurilor astronomice” sau ”distanțelor astronomice”, însă Universul figurat, așa cum și-l reprezintă copiii, – atunci când îl desenează sau îl pictează, cu multă îndemânare, pasiune, imaginație – devine operă artistică, sub îndrumarea cadrelor didactice.

DSCF3315

Expoziția de artă vizuală ”Universul Meu”, prezentată la Complexul Astronomic Baia Mare, ajunsă la a treia ediție, prezintă o selecție a celor mai valoroase lucrări artistice realizate de elevi de la mai multe instituții de învățământ din România, în cadrul unui concurs național cu același nume, expresie obiectivată a unui proiect educațional național de stimulare prin artă a interesului pentru această știință extraordinară, astronomia.

În cadrul proiectului, micuții artiști s-au documentat, și-au ales o temă favorită și o tehnică de artă vizuală, sub îndrumarea unui cadru didactic, iar odată realizată, lucrarea a fost înscrisă la concursul național ”Universul Meu” și jurizată.

DSCF3323

Expoziția de proiect a concursului național este, actualmente, prezentată la Complexul Astronomic Baia Mare, partener în proiect, gazdă a celor 40 de lucrări premiate în acest an. Expoziția este componentă a turului de vizitare a instituției noastre, iar lucrările sunt admirate și apreciate de mii de vizitatori, în fiecare an.

DSCF3307

Printre temele și titlurile de lucrări alese de micuții artiști premiați, în anul 2015, enumerăm: ”Magnificul Univers”, ”Familia Gummy” de pe planeta Gummy, ”Soarele și Pământul”, ”Venirea regelui”, ”Cosmos”, ”În jurul Soarelui”, ”Iubire pe Terra”, ”Zbor intergalactic”, ”Răsăritul”, ”Exploratorul Universului”, ”O călătorie prin Univers”, ”Printre planete”, ”În jurul Soarelui” și ”Visul meu”.

Ilustrări uluitoare ale talentului artistic, ale imaginației debordante, ale cunoștințelor dobândite și a interesului pentru astronomie, aceste lucrări, fără doar și poate, ar putea constitui plus valoarea oricărei galerii de artă contemporană din România și din lumea întreagă.

DSCF3327

Concursul național de creații plastice și literare ”Universul Meu” (cu 109 școli participante, din 37 de județe, cu 755 de lucrări înscrise și 176 de cadre didactice ce i-au asistat pe micuții artiști) a fost coordonat și în acest an, la ediția a III-a, de către Școala Gimnazială ”Octavian Goga” din Baia Mare, prin profesorii de învățământ primar Lăcrămioara Hosciuc și Cristina Șimf, partenerii proiectului fiind Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Casa Corpului Didactic Maramureș, Complexul Astronomic Baia Mare, Fundația de Voluntari Somaschi, Centrul Comunitar Francisc de Assisi Baia Mare, Liceul cu program sportiv Baia Mare.

Ciprian Crișan

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.