SCIENCE SMS – PORT SPAȚIAL AGLOMERAT: ACUM SUNT CINCI NAVE SPAȚIALE PARCATE ÎN STAȚIA SPAȚIALĂ

Planeta Marte nu este singurul loc din sistemul solar care care a fost foarte aglomerat în această săptămână. În timp ce MAVEN al NASA și MOM al ISRO au ajuns pe orbită în jurul planetei roșii, Stația Spațială Internațională a întâmpinat două noi nave spațiale, odată cu care numărul navelor andocate la ISS a ajuns la cinci.

Acum două nopți, echipajul Expediției 41/42 a ajuns cu Soyuz TMA-14M, având la bord prima femeie cooptată într-un echipaj ISS, Elena Sorova, împreună cu colegii ei, cosmonautul Alexander Samokutyaev și astronautul de la NASA, Barry Wilmore. Cursa rapidă a Soyuzului a durat sub șase ore de la lansare. Unul dintre panourile solare ale ambarcațiunii s-a blocat și nu a putut fi pornit, însă echipajul a realizat docarea navei fără alte probleme.

Sosirea lui Wilmore, Samokutyaev și Serova au marcat revenirea la numărul de șase persoane în echipajul stației. La bordul stației erau deja, încă din luna mai, Comandantul Max Suraev de la Roscosmos, Reid Wiseman de la NASA și Alexander Gerst, de la Agenția Spațială Europeană.

Read More

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.