45 DE ANI DE ASTRONOMIE LA PLANETARIUL BAIA MARE

Începând de astăzi, 1 iulie 2014, la împlinirea a 45 de ani de la inaugurarea sa, Planetariul Baia Mare, una dintre cele mai prestigioase instituții publice din Baia Mare, din județ și din Transilvania, devine instituție de sine stătătoare, în subordinea Consiliului Județean, cu personalitate juridică și personal adecvat, respectiv un manager și 5 posturi de execuție – distribuite în doua compartimente.

De la 1 iulie – nou înființatul Complex Astronomic Baia Mare va etala, în beneficiul publicului ce iubește astronomia, primul planetariu public din România și – de asemenea – în premieră pentru România, prima instituție de acest fel din România, de sine stătătoare – întrucât toate celelalte planetarii publice din România sunt structuri în subordinea unor muzee de științe ale naturii.

Organizat ca și centru cultural, noul Complex Astronomic Baia Mare se prezintă ca o instituție modernă al cărei obiectiv este educația astronomică pentru toate vârstele, dintr-o perspectivă științifică și culturală avansată, fiind eminamente un centru de informare și popularizare a astronomiei.

Planetariul Baia Mare este componentă a brandului Maramureșului, așa cum este și Muzeul de Mineralogie Baia Mare și alte obiective cultural turistice ale județului nostru, fiind primul planetariu public deschis în România și singurul, deocamdată, în Transilvania, – oferta noastră adresându-se unui public rezidențial potențial de aproape 5.000.000 de locuitori.

Așadar, noul Complex Astronomic Baia Mare, reunind Planetariul Baia Mare și un compartiment administrativ, ce va asuma și componenta de imagine – se va promova în continuare sub acest nume, de Planetariul Baia Mare și, de asemenea, va promite publicului nostru o evoluție spectaculoasă în domeniul nostru de activitate. Și există toate premisele necesare unei asemenea dezvoltări.

Astfel: Planetariul Baia Mare a fost unul dintre partenerii oficiali în România ai evenimentului mondial ANUL INTERNAȚIONAL AL ASTRONOMIEI 2009; Planetariul nostru a fost primul inițiator la nivel local, regional, apoi național și actualmente cu referințe internaționale – al unui proiect de popularizare în masă a constelațiilor românești tradiționale; acest proiect a însemnat și prima expoziție digitală multimedia din România organizată de vreo structură muzeală din România – actualmente, sub forma unui sector muzeal nou, Digitarium-ul oferă și alte câteva expoziții multimedia, la alegere, pentru publicul larg; Planetariul Baia Mare este gazda primei și celei de-a doua expoziții naționale de desene inspirate din astronomie – Universul Meu, cuprinzând lucrările câștigătoare ale acestui concurs național; Planetariul Baia Mare este beneficiar și partener al proiectului internațional de colaborare transfrontalieră pl@NETour, România – Ucraina, proiect prin care tehnica și tehnologiile de proiecție stelară vor fi reînnoite și va fi dezvoltată o rețea de astro-turism, cu mai multe centre locale ce vor lega cele două țări.

În ceea ce privește patrimoniul propriu – dincolo de tehnica științifică ce cuprinde proiectorul stelar ZKP4, lunetele Zeiss și noile telescoape și lunete achiziționate de curând, lista rămânând deschisă pentru optică de observație diurnă și alte mecanisme de analiză avansată, Planetariul Baia Mare este prima instituție din Baia Mare care și-a digitizat arhiva culturală și găzduiește, de asemenea, două colecții astro-filatelice de excepție, în România – colecția ”Omul în spațiul extraterestru”, compusă de prof. Aurel S. Feștilă, cu 590 de exponate și albumul filatelic oficial (2 volume) al Societății Herman Oberth, cu aproape 2000 de exponate.

Noul Complex Astronomic Baia Mare, ca instituție de sine stătătoare, prezintă toate premisele unei instituții de succes, iar viitorul imediat va confirma asta. Asta pentru că viitorul mare proiect ar putea însemna implementarea unui centru local, demonstrativ, de utilizare a energiei geotermale la Planetariu (și în acest sens, studiile sunt în fază avansată), iar spațiul existent ar putea permite o extindere a facilităților – expoziții de bază și permanente, spații educaționale, un mic cabinet de astronomie, biblioteca, un cabinet de informatică astronomică ș.a.m.d – pentru că în prezent, facilitățile oferite sunt organizate într-un sector subdimensionat față de alte planetarii din România și față de potențialul pe care îl reprezintă o asemenea instituție.

”Viitorul a început ieri”, își numea cartea sa în 1966, Ion Hobana – în care prezenta o suită de autori precursori ai literaturii S.F, dar și autori S.F. din secolele XIX și XIX. Și nu degeaba: privind o stea aflată la o 1000 de ani lumină depărtare, nu o vedem așa cum este acum, în timp real, ci așa cum era acum 1000 de ani tereștri. Dar, acum 1000 de ani, cum era conceput Universul de către civilizația umană? Multe din ideile năstrușnice din cărțile S.F de odinioară, au fost de fapt intuiții salutare, viziuni din viitor, iar acum sunt realități tehnologice, un loc comun. Așa încât, vă invităm în viitor, alături de Complexul Astronomic Baia Mare, un viitor care a început ieri.

Ciprian Crișan – PR
Planetariul Baia Mare

PS: Directorul interimar al Complexului Astronomic Baia Mare este colegul nostru Ovidiu Ignat.

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Un comentariu

  1. O veste foarte buna. Felicitari si La Multi Ani ! 🙂

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.