HUBBLE A DESCOPERIT CĂ MONSTRUL EL GORDO – UN CLUSTER GALACTIC GIGANT DIN UNIVERSUL TIMPURIU ESTE MULT MAI MARE DECÂT S-A ESTIMAT ANTERIOR.
Telescopul Spațial Hubble al NASA a măsurat dimensiunea celui mai mare cluster galactic din universul îndepărtat și a descoperit că își merită supranumele de El Gordo (tradus din spaniolă ”Grasul”).
Măsurând precis cât de mult gravitația masei clusterului deformează imaginile unor galaxii mult mai îndepărtate din fundal, o echipă de astronomi a calculat masa clusterului ca fiind de 3 milioane de miliarde de ori masa Soarelui. Informațiile culese de Hubble arată că acest cluster galactic este cu 43% mai masiv decât se estimase mai demult, în baza studiilor dinamice și cu raze-X ale neobișnuitului El Gordo.
”Devine tot mai mare probabilitatea că acesta este un sistem cu adevărat uluitor, apărut foarte timpuriu în istoria universului”, a declarat șeful echipei – James Joe de la Universitatea California din Davis.
O fracțiune a acestei mase este blocată în câteva sute de galaxii ce locuiesc clusterul, iar o parte mai mare este în gazul fierbinte cu umple întregul volum al clusterului. Restul de masă este legată în materie întunecată, o formă invizibilă a materiei care reprezintă cea mai mare parte a masei universului.
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)