O STEA ”IMPOSIBILĂ” IDENTIFICATĂ ÎN ZONA COSMICĂ INTERZISĂ


Astronomii declară că o stea recent descoperită nu ar trebui să existe, deoarece este situată în ”zona interzisă”, conform unei teorii larg acceptate a formării stelare. Steaua, numită SDSS J102915+172927 este compusă aproape în întregime din hidrogen și heliu, cu cantități infinitezimale de alte elemente chimice în sine. Și cum ar trebui această stea să fie clasificată? Noi sugerăm ”muzică ușoară” sau ”jazz”, de vreme ce cu siguranță nu poate fi vorba de ”heavy metal”! Dar aceasta ar putea fi cea mai veche stea care a fost descoperită vreodată!

Această stea vagă este localizată în constelația Leo (Leul), și are cea mai scăzută cantitate de elemente mai grele decât heliul (ceea ce astronomii numesc ”metale”) dintre toate stelele studiate până acum. Are o masă mai mică decât Soarele și are o vârstă mai mare de 13 miliarde de ani.

”O teorie larg acceptată prevede că stele precum aceasta, cu masă scăzută și cu cantități extrem de mici de metale, nu ar trebui să existe pentru că norii de material din care acestea s-au format nu s-ar fi putut niciodată condensa”, a explicat Elisabetta Caffau (Zentrum für Astronomie der Universität Heidelberg, Germany and Observatoire de Paris, France), autor principal al studiului publicat în ediția din această săptămână a jurnalului NATURA. ”A fost surprinzător să găsim pentru prima oară, o stea în ”zona interzisă” și – această descoperire înseamnă că sunt necesare revizuiri ale unora dintre modelele formării stelare”.

Echipa a realizat această descoperire cu X-shooter și cu instrumentele UVES ale Very Large Telescope. Acestea le-au permis să măsoare abundența diverselor elemente chimice din interiorul stelei. Ei au descoperit că proporția metalelor în SDSS J102915+172927 este de 20.000 de ori mai mică decât cea a Soarelui.

”Steaua este atât de vagă și atât de săracă în metal încât noi putem detecta, în primele noastre observații, semnătura doar unui singur element mai greu decât heliul: calciul”, a spus Piercarlo Bonifacio (de la Observatorul Astronomic Paris, Franța), care a supervizat proiectul. ”Trebuie să solicităm timp suplimentar de la directorul general al ESO pentru studiul luminii acestei stele în detalii chiar mai mari, cu un timp chiar mai mare de expunere, în încercarea de a descoperi alte metale”.

Teoria cea mai agreată este că hidrogenul și heliul au fost create la scurt timp după Big-Bang, împreună cu ceva litiu, în timp ce aproape toate celelalte elemente s-au format mai târziu în stele. Exploziile supernova au împrăștiat materialul stelar în mediul interstelar, îmbogățindu-l în metale. Noile stele s-au format în acest mediu îmbogățit, așa încât acestea au cantități mai mari de metale în compoziția lor, decât vechile stele. Așa încât, proporția metalelor într-o stea ne spune cât de veche este aceasta.

”Steaua pe care am studiat-o este extrem de săracă în metal, asta însemnând că este foarte primitivă. Ar putea fi una dintre cele mai vechi stele pe care le-am descoperit vreodată”, a adăugat Lorenzo Monaco de la ESO, implicat de asemenea în acest studiu.

Foarte surprinzătoare a fost de asemenea penuria de litiu în SDSS J102915+172927. O stea atât de bătrână ar trebui să aibă o compoziție similară cu cea a Universului imediat după Big-Bang, cu doar câteva metale în plus în ea. Dar echipa a descoperit că proporția litiului din stea a fost de cel puțin cincizeci de ori mai mică decât era de așteptat în materialul produs de Big-Bang.

Este un mister modul în care litiul care s-a format imediat după începutul Universului, a fost distrus în această stea”, a adăugat Bonifacio.

Este această stea unică? Probabil că nu, spun cercetătorii. ”Am identificat câteva alte stele candidate care ar putea prezenta niveluri de metal similare cu, sau chiar mai reduse, decât cele prezente în SDSS J102915+172927. Acum planificăm observarea lor cu VLT, pentru a vedea dacă avem cazuri similare”, a precizat Caffau.

Sursa: UniverseToday

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s