Noua hartă sugerează că în jur de 1,2% dintre toate stelele galaxiei ar putea fi capabile să suporte viața complexă, în anumite puncte ale istoriei galaxiei.
Astrobiologii au dezbătut mult timp asupra ideii că planetele pot fi capabile să susțină viața numai în condițiile prezenței apei lichide al suprafață. Evident, acest lucru este posibil numai dacă temperatura pe o planetă este similară cu cea de pe Terra și implică – în consecință – o anumită distanță a acelei planete față de steaua mamă.
Căutarea planetelor în așa numita zonă locuibilă a fost intensificată în anii din urmă, după lansarea telescoapelor spațiale, precum Kepler care identifică noi exoplanete cu o rată formidabilă.
Însă ideea că ar putea exista anumite zone din interiorul galaxiei, care sunt foarte mult pretabile pentru a susține viața, este o idee mult mai recentă. Viziunea aici este că planete capabile de a suporta viața se găsesc mai degrabă în jurul unor stele din anumite părți ale galaxiei.
Convenția stabilită a fost că zona galactică locuibilă are un diametru de 30 de ani lumină în jurul centrului galaxiei. Așadar, planetele habitabile par se fie formate nici prea aproape de centrul galactic și nici prea departe de acesta.
Astăzi, însă, Michael Gowanlock, de la Universitatea Hawaii din Honolulu, cu niște colegi, au revelat o nouă hartă a zonei galactice locuibile, în care convenția este provocată și sugerează că zona galactică locuibilă este mult mai complexă decât un simplu torus.
Noua hartă utilizează cele mai recente descoperiri ale exoplanetelor, pentru a determina habitabilitatea galactică. În particular, astronomii au descoperit recent că exoplanetele sunt predispuse a se forma în jurul unor stele ce conțin elemente mai grele decât heliu și hidrogen, o proprietate ce se numește ”metalicitate”.
Primele stele din universul timpuriu s-au format în întregime din hidrogen și heliu dar au generat elemente mai grele, atunci când au epuizat combustibilul și au explodat. Următoarea generație de stele s-a format din resturile acestor supernove, așa încât au un nivel mult mai mare de elemente grele.
Aceste stele, din a doua generație, par să aibă planete și de aceea este mult mai posibil să aibă planete și în zona locuibilă. Este clar că aceste stele se formează în zonele cu multe supernove și în galaxia noastră așa ceva avem în apropierea centrului galactic (la o distanță de 9 ani lumină).
Dar acest lucru ar putea ridica o problemă. O supernova ar devasta o planetă orbitând o stea din apropiere, spulberându-i atmosfera și distrugând condițiile în care viața ar putea evolua. Așa încât, prea multe supernove reduc probabilitatea evoluției vieții.
Întrebarea pe care Gowanlock și partenerii o ridică este cum aceste procese se pot afla în balanță – adică rata formării planetelor, numărul supernovelor și timpul necesar pentru ca viața complexă să evolueze (așa cum se poate determina luând exemplul planetei noastre).
Răspunsul pe care aceștia îl dau este că planetele locuibile sunt comune către centrul galaxiei, chiar dacă multe dintre acestea au fost spulberate de supernove – așadar ar trebui ca multe dintre acestea să fi supraviețuit destul de mult timp, încât viața să poată evolua.
Modelul lor sugerează că 2,7% dintre stelele aflate în galaxia interioară ar trebui să aibă planete locuibile. Și ar trebui să existe, de asemenea, planete locuibile mult mai departe. Gowanlock și partenerii afirmă că 0,25% dintre stelele galaxiei exterioare ar trebui să aibă planete locuibile.
Este o diferență semnificativă în predicție, de la modelul torus standard și înseamnă că o fracție semnificativă de stele din galaxie este potențial interesantă. ”Noi previzionăm că aproximativ 1,2% dintre toate stelele galaxiei găzduiesc o planetă care ar putea fi capabilă să suporte viața complexă într-un anumit moment din istoria galaxiei”, a precizat Gowanlock și compania.
Există, însă, un important avestisment. Modelul acestora prezice de asemenea că 75% dintre aceste planete locuibile sunt blocate mareic în jurul stelei mamă. Aceasta ar putea reprezenta o problemă.
Astrobiologii se feresc să dezbată natura planetelor care proiectează aceeași față către steaua lor. Dezbaterea a fost pornită cu ocazia descoperirii unei planete superterestre în jurul stelei Gliese 581, care este destul de aproape de stea cât să se afle în zona locuibilă, dar este de asemenea blocată mareic.
O parte a acestei planete ar fi supusă unui soare dogoritor, în timp ce cealaltă parte a planetei ar îngheța. Care ar putea fi condițiile atmosferice pe o asemenea planetă … nu știm.
Dacă predicțiile lui Gowanlock și ale echipei sale sunt corecte, în viitorul foarte apropiat vom găsi foarte multe planete extraterestre asemănătoare Terrei și cele mai multe dintre acestea vor fi blocate mareic. Așa încât întrebarea privind posibilitatea evoluției vieții pe asemenea planete blocate mareic devine de actualitate.
Sursa: TechnologyReview
Crișan Petru Ciprian
