Alienterviul de alaltăieri! Membrii clubului sunt chemați să decidă dacă Gem se poate înscrie!

Eram în plină organizare a activităților astroclubului – în ziua solstițiului. Tema din acest an este cu totul specială, dedicată extratereștrilor, vieții în Univers, posibilității călătoriilor cu viteze superluminice sau prin salturi inter-dimensionale, pentru a scurta distanța acrișoară de zeci de mii de ani lumină … Și eram cu gândul la Gem! Cum care Gem? Gem marțianul! Oare ce mai face, de ce nu semnalizează, cum de n-a ajuns la noaptea muzeelor, ce s-a mai petrecut pe Marte între timp?

Pentru cititorii care nu au surprins contactele precedente cu ilustra civilizație marțiană și alienterviurile pe care le-am luat unui cetățean de seamă marțian din epoca post microbiană, pe nume Gem, soluția ar fi să rezum sau să îi las pur și simplu să zgândărească cu un click topicul alienterviurilor. Problema este că nici eu nu-mi amintesc prea bine …

Gem nu este un simplu turist marțian, el ne-a vizitat din viitor. Este un falnic urmaș al generației de microbi de pe Terra transferați de oameni pe planeta Marte, accidental, pe câteva dintre sondele amartizate. Supraviețuirea nu a fost o problemă pentru alterrieni, aceștia începându-și evoluția naturală, adaptându-și ADN-ul la condițiile de pe Marte, încet-încet reușind să transforme inclusiv suprafața planetei, iar tehnologiile dezvoltate de specia dominantă – alterrienii, este una cu totul originală, ecologică și pe linie cu directiva 12 a Confederației Intergalactice, care permite salturile inter-dimensionale ca modalitate de transport și călătoria în viitorul sau trecutul unei realități în scop documentar, altruist sau turistic, într-o manieră non-invazivă, care ar putea altera mai mult de 1% din cursul natural al istoriei.

Pe când mă gândeam eu așa la alterrieni, și mai ales la prietenul meu Gem, o gâză mică, hâdă și foarte gălăgioasă a început să mă bâzâie … Iau pliciul și pornesc la atac! Enervantă la culme, gâza reușește cum – necum să se strecoare în sala multifuncțională a expoziției ”Sistemul Solar” și – după ce am auzit un sunet puternic, asemănător celui provocat de dezumflarea rapidă a unui balon cu aer, gâza a început să crească rapid, ajungând până la dimensiunea unei Dacii Logan, căpătând invariabil aspectul de farfurie zburătoare. Dintr-un difuzor, atașat probabil pe exteriorul farfuriei, am auzit un glas cu accent metalic, în cea mai neaoșă limbă românească, așa cum sună vorbită de un chinez binevoitor:

”Vin în pace, de Piersici!”

”Bine ai venit, Gem!”, i-am răspuns, după ce am reușit să depășesc încremenirea surprizei produse.

„Era cât pe ce să mă lipești de perete!”, se auzi din nou.

”Ei, na! Lasă, că nu e galaxia goală! Or fi mai și alți extratereștri …”

”Că veni vorba, am înțeles că redeschideți clubul și anul acesta vă ocupați de extratereștri! Am venit să mă înscriu! Este o rasă, apărută mai nou, pe Marte, kabinga – niște gândaci urâți și răi, care vor să ne extermine! Am venit să fac puțină documentare, idei pot veni de oriunde!”

”Bănuiesc că de aceea ai venit într-o navă … gâză!”

”Păi da, că nu mai poți survola planeta de ei, așa-s de mulți! În plus, aceasta este o navă spion alterrană, foaaaarrrrteeee capabilă!”

”Ok, aici la club avem niște reguli, nu primim membri decât de pe planeta noastră!”

”Și care e problema? La origine … tot pământeni suntem și noi!”

”Da, dar la origine erați niște microbi cu care noi încă ne confruntăm … și luăm antibiotice ca să îi eutanasiem pe ai tăi! Fără supărare!”

”Nu mă supăr! Noi am depășit, faza asta … microbiană de câteva sute de milioane de ani! Deci, nu pot participa?”

”Nu prea cred, depinde!”

”De ce anume depinde?”

”De câți membri vom avea, dacă vor fi de acord … În plus anul acesta intrarea se face cu plată! 3 lei de ședință! Ai bani, Gem?”

”Ascultă, De Piersici, tu crezi că eu vin nepregătit … printre pământeni? Vă cunosc, frate ca pe Krorocul meu!”

”Ce-i aia?”

”E un fel de câine, dar are 23 de picioare și seamănă mai mult cu un păianjen. Dar știe să latre și să rezolve ecuații cu 7 necunoscute!”

”Aha, m-ai lămurit! Sper că nu l-ai adus cu tine!”

”Nu, din păcate îi este suspendat pașaportul trans-temporal pentru 100 de ani tereștri. A făcut o nefăcută!”

”Ok, nu am încă un răspuns pentru tine, dar voi vedea ce pot face! Cam într-o săptămână îți voi da răspunsul! Ce-ai de gând să faci până atunci, te întorci acasă?”

”A, nu … cred că voi explora în evantai panoramic … Carpathian Garden!”

”Ok, salutare Gem!”

”La revedere, De Piersici!”

Crișan Petru Ciprian

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.