Johann Gottfried Galle (9 iunie1812 – 10 iulie 1910) a fost un astronom german la Observatorul din Berlin care, asistat de studentul Heinrich Louis d’Arrest, a fost prima persoană care a văzut planeta Neptun, în cunoștință de cauză, pe 23 septembrie 1846. El a utilizat calculele lui Urbain Le Verrier pentru a știi exact unde să caute.
Născut în Radis, Galle a studiat la Universitatea din Berlin între 1830 – 1833. A început să lucreze ca asistent al lui Franz Encke, în 1835, imediat după finalizarea observatorului astronomic din Berlin. În 1851 s-a mutat la Breslau (astăzi Wroclaw) pentru a deveni profesor de astronomie și directorul observatorului astronomic local.
În timpul carierei sale a studiat cometele și în 1894 (cu ajutorul fiului său Andreas Galle) a publicat o listă conținând 414 comete. El însuși a fost, anterior, descoperitorul a trei comete, în scurta perioadă dintre 2 decembrie 1839 – 6 martie 1840. S-a stins din viață la Potsdam, la 98 de ani.
Două cratere, unul pe Lună și unul cu ”față zâmbitoare” de pe Marte, asteroidul 2097 Galle și un unel al lui Neptun au fost numite în onoarea sa.
Prima observare a lui Neptun
Teza de doctorat a lui Galle, terminată în 1845, a reprezentat o sinteză și o discuție critică a observațiilor lui Ole Rømer’s asupra meridianului tranzitului stelelor și planetelor în zilele de 20 octombrie – 23 octombrie 1706. Către 1845 a trimis o copie a lucrării sale de doctorat lui Urbain Le Verrier, însă răspunsul l-a primit doar un an mai târziu, pe 18 septembrie 1846. Galle l-a primit pe 23 septembrie și în acesta, Le Verrier îi cerea să se uite către o anumită regiune de pe cer, pentru a găsi o nouă planetă, preconizată a exista ca explicație a perturbărilor planetei Uranus. În aceeași noapte, după ce Encke i-a dat permisiunea, în ciuda îndoielilor pe care le avea, un obiect care se potrivea descrierii a fost găsit și acesta a fost confirmat ca fiind o planetă, în următoarele două seri de observații.
Planeta Neptun
Neptun este a opta și cea mai îndepărtată planetă de Soare din sistemul nostru solar. Numită după zeul roman al mării, este a patra cea mai mare planetă, prin diametru și a treia ca și masă. Neptun are masa de 17 de ori mai mare ca a Terrei și este ușor mai masivă decât gemenul său apropiat Uranus, care are 15 mase terestre, însă nu are densitate atât de mare. În medie, Neptun orbitează Soarele la o distanță de 30,1 unități astronomice, adică aproximativ 30 de distanțe dintre Pământ și Soare. Simbolul său astronomic (♆) reprezintă o variantă stilizată a tridentului lui zeului Neptun.
Descoperit pe 23 septembrie 1846, Neptun a fost prima planetă găsită mai degrabă prin predicție matematică, decât prin observație empirică. Modificările neașteptate în orbita lui Uranus l-au condus pe Alexis Bouvard să deducă existența unei planete necunoscute ca vinovată pentru perturbările gravitaționale ale orbitei. Ulterior, Neptun a fost observată de către Johann Galle la un grad distanță de poziția prezisă de către Urbain Le Verrier și cel mai mare satelit al său, Triton, a fost descoperit imediat după aceea, deși nici una dintre celelalte luni ale sale nu au fost localizate telescopic până în secolul 20. Neptun a fost vizitat de o singură sondă spațială, Voyager 2, care a survolat planeta pe 25 august 1989.
Neptun este similar în compoziție cu Uranus și amândoi au compoziții ce diferă de cele ale mai marilor giganțp de gaz – Jupiter și Satusn. Atmosfera lui Neptun, similară cu cea a lui Jupiter și Saturn, în ce privește compoziția primară de hidrogen și heliu, împreună cu urme ale hidrocarbonilor și posibil ale nitrogenului, conține o mare cantitate de ghețuri, cu ar fi cele din apă, de amoniac și metan. Astronomii asociază uneori Uranus și Neptun cu apelativul ”giganți de gheață”, tocmai pentru a evidenția aceste distincții. Interiorul lui Neptun, la fel precum cazul lui Uranus, este compus primar din ghețuri și rocă. Urmele de metan din regiunile ultra-periferice sunt parțial vinovate pentru apariția albastră a planetei.
În contrast cu atmosfera lui Uranus, relativ lipsită de caracteristici, atmosfera lui Neptun este notabilă prin tiparele climaterice active și vizibile. De exemplu, la vremea survolului lui Voyager2 din 1989, emisfera sudica a planetei poseda o Mare Pată Întunecată, comparabilă cu Marea Pată Roșie a lui Jupiter. Aceste tipare meteorologice sunt întreținute de către cele mai puternice vânturi din sistemul solar, cu viteze înregistrate ale vântului de 2.100 km/h. Datorită depărtării mari de Soare, atmosfera superioară a planetei Neptun este unul dintre cele mai reci locuri din Sistemul Solar, cu temperaturi ce ajung deasupra norilor la valori de -218 °C. Temperaturile din centrul planetei sunt de aproximativ 5000 °C. Neptun are un sistem de inele vag și fragmentat, care a fost detectat în anii 1960, dar confirmarea solidă a inelelor neptuniene a survenit doar în 1989, prin Voyager 2.
Sursa: Wikipedia.com
Crișan Petru Ciprian
