Au părăsit extratereștrii universul? Teoria prezice că și noi vom urma! În ”Războiul Stelelor” întâlnim laolaltă tot felul de creaturi extraterestre cu originea în lumi diferite. Apoi este, desigur, Yoda și Chewbacca. Recent renumitul om de știință Stephen Hawking a precizat credința sa în existența extratereștrilor: ”Pentru mintea mea matemativă, doar numerele sunt de ajuns pentru a mă gândi că existența extratereștrilor este perfect rațională”.
Hawking crede că ar trebui să avem grijă atunci când interacționăm cu extratereștrii – pentru că aceștia ar putea viza resursele planetei noastre și ne-ar putea invada ca niște pirați. ”Îmi imaginez cî aceștia trăiesc în nave uriașe și au pornit în caravană după au utilizat complet resursele de pe planeta mamă. Asemenea civilizații avansate ar putea avea capacitatea de a deveni nomazi, căutând să cucerească și să colonizeze orice planetă locuibilă pot găsi”
Dar unde se află aceștia, totuși?
De ani întregi, NASA precum și alții au căutat în Univers după inteligența extraterestră. Universul are o vârstă de 13,7 miliarde de ani și conține cam zece miliarde de triliarde de stele. Cu siguranță, în acest ocean de sori, viața avansată ar fi trebuit să evolueze dacă ar fi fost posibilă. Cu toate acestea, în ciuda unei jumătăți de secol petrecute scanând cerul, astronomii au eșuat în a găsi vreo evidență a vieții, sau să capteze semnale radio interstelare pe care antenele noastre mari ar trebui să le poată detecta foarte ușor.
Unii oameni de știință arată către ”Paradoxul Fermi”, notând că extratereștrii ar fi trebuit să aibă destul de mult timp pentru a coloniza întreaga galaxie însă acest lucru ar fi fost depășitor pentru ei. Poate că problema are un fundament mai adânc și că răspunsul are de a face cu viața înseși, cu acel curs al evoluției vieții.
Priviți către plantele din curtea casei. Ce sunt acestea dacă nu o tulpină cu frunze și rădăcini, ce aduc nutrimenți în organism? După miliarde de ani de evoluție, a fost inevitabil ca viața să obțină abilitatea locomoției, pentru a vâna și pentru a vedea, pentru protecția în fața competitorilor. Luați aminte la furnici. Ele se pot angaja în luptă la fel de incisiv precum oamenii. Pistoalele noastre și rachetele intercontinentale sunt aproape la fel de eficiente precum mandibulele unei furnici mai istețe. Efortul de conservare proprie este vag și variat. Dar când în lumea oamenilor conflictele sunt depășite, ce se întâmplă – construim case mai înalte și mai grozave?
Ce se întâmplă oare după ce viața își încheie tranziția spre perfecțiune? Probabil în univers, multe inteligențe avansate au pornit pe următorul pas evolutiv. Poate că acestea au evoluat dincolo de cele trei dimensiuni pe care vertebratele le cunosc astăzi. O nouă teorie – Biocentrismul – ne spune că spațiul și timpul nu sunt matrici fizice, ci simple unelte pe care mintea le utilizează pentru a pune totul cap la cap. Acești algoritmi sunt cheia către conștiință și de aceea spațiul și timpul – proprietăți ale materiei înseși – sunt relative la observator. Civilizațiile mult mai avansate au înțeles cu siguranță acest algoritmi, destul de bine cât să creeze realități pe care noi nu le putem nici imagina și probabil au reușit să expansioneze dincolo de cușca noastră corporală.
Precum respirația, noi considerăm normal modul în care mintea noastră interpretează totul. Pot să-mi amintesc un vis pe care l-am avut cu o farfurie zburătoare aterizând în Times Square. Era totul atât de real încât mi-a luat ceva vreme să mă conving că de fapt este un vis. Stăteam în mijlocul unei mulțimi de oameni când o navă spațială a apărut deasupra noastră. Toată lumea a început să alerge. Mintea mea a generat cumva această experiență spațio-temporală dincolo de informația electrochimică. Puteam simți vibrațiile sub picioare pe măsură ce nava a început să aterizeze, unind această lume 3D cu gândurile și senzațiile mele interioare.
Deși eram în pat cu ochii închiși, am fost capabil să alerg și să-mi mișc mâinile și degetele. Mintea mea creease un corp complet funcțional pe care l-a plasat într-o lume virtuală, plină cu nori pe cer, cu Soare răzbătând printre ei, o lume imposibil de distins de lumea în care mă aflu acum. Viața, așa cum o știm, este definiyă de această logică spatio-temporală, care ne ține captivi într-un univers cu sus și jos. Dar întocmai precum visul meu, teoria cuantică confirmă că proprietățile particulelor din lumea reală sunt de asemenea determinate de observator.
Alte sisteme de informații cu siguranță există, iar acelea corespund altor realități fizice, universuri bazate pe o logică complet diferită de a noastră și care nu sunt bazate pe spațiu și timp așa cum îl știm noi. De fapt, cele mai simple nevertebrate ar putea experimenta existența doar într-o singură dimensiune a spațiului. Biologia evoluționară sugerează că viața a progresat dintr-o realitate unidimensională, către două dimensiuni, apoi către trei și nu există nici o rațiune științifică pentru a ne gândi că evoluția vieții ar trebui să se oprească la cele trei dimensiuni.
Civilizații mult mai avansate au modificat cu siguranță algoritmurile, așa încât – în loc să fie captive în dimensiunile lineare, precum suntem noi, conștiințele lor s-au deplasat către multivers și chiar dincolo. De ce s-ar apuca extratereștrii să construiască nave spațiale masive și să petreacă mii de ani pentru a coloniza sisteme planetare (dintre care multe ar fi probabil neutilizabile și sterpe), când ar putea pur și simplu gândi algoritmic și obține absolut tot ceea ce doresc?
Viața pe Terra este prea la începuturi pentru a-și trimite coloniile sus în ceruri. Dar am reușit să trimitem o piesă metalică în afara sistemului nostru solar. Este un început! La bordul navei este o înregistrare cu salutări în 60 de limbi. Nu ar fi de mirare dacă vreodată, cândva o civilizație mult mai avansată decât a noastră va da peste aceste mesaje. Ei bine, abia atunci va trebui să ne întrebăm ce se va întâmpla cu noi.
Sursa: ROBERTLANZA.COM
Crișan Petru Ciprian
