ASTRO-MAGAZINUL PLANETARIULUI BAIA MARE VĂ OFERĂ VOLUMUL MUST HAVE: ”ASTRONOMIA PENTRU TOȚI”. 250 DE PAGINI ASTRONOMICE DE SENZAȚIE!


Astronomia este una dintre cele mai democratice științe ale omului. Oricine o poate practica solitar sau în grupuri de activități și oferă enorme satisfacții pentru că nu este o disciplină completă, pentru că sunt enorm de multe necunoscute și pentru că, în orice moment, o descoperire poate demonta întreaga construcție filozofică sau științifică relativ la formarea sistemului solar, la vechimea Universului, la existența vieții în Univers etc.

Pentru că toți așteptăm cu nerăbdare ziua de mâine care, conform unor surse, ar putea fi ultima – pentru că este ziua sfârșitului lumii, ne-am gândit să vă oferim un mod plăcut de a petrece ultima zi, care a mai rămas, lecturând o revistă care ne-a lipsit grozav în anul internațional al astronomiei, care a apărut însă în 2010 și acum – a ajuns la noi, la astro-magazin și ar putea fi a dumneavoastră.

”Astronomia pentru toți”, revistă apărută la Sibiu, în 2010 și publicată cu sprijinul AFCN, este semnată de câteva dintre personalitățile marcante ale astronomiei actuale românești, precum Magda Stavinschi, Mircea Rusu, Erica Lucia Suhay, Elisabeta Ana Naghi și Ovidiu Teșileanu. Realizarea tehnică remarcabilă, pe hârtie de lux, policolor nu este egalată decât de varietatea extraordinară a subiectelor propuse, fiind în același timp un ghid, o istorie, un dicționar terminologic, o mică enciclopedie a fenomenelor astronomice, un repertoriu tehnologic, iar caracterizarea nu se încheie aici. Supărați oarecum, formal și ne-necesar că Planetariul Baia Mare nu a fost cooptat în echipa de realizare a volumului (adevărul este că am fost ocupați în 2009, foarte ocupați!), admitem că această revistă este un instrument documentar excepțional, care realizează într-o formă ludică plăcută și atractivă, o trecere în revistă a astronomiei, în articole captivante, cu teme relevante, o revistă extrem de motivantă pentru cei ce doresc să se apropie sau să practice astronomia. O revistă de 250 de pagini care, mai mult decât orice carte sofisticată, îți va arăta de ce este captivantă astronomia!

Redăm sumarul revistei pentru a vă dovedi că avem dreptate: Cuvânt către cititor; Astronomia în date; Epopeea Universului; Calea Lactee; Misiuni spațiale solare; Fenomene optice atmosferice; Coroana solară; Atmosfera dinamică a Soarelui; Inelele celeste nu sunt exclusiv pentru cupluri; În căutarea celor mai izolate galaxii din Universul local; Jeturi în astrofizică; Găuri negre la puterea a doua; Astronomie cu particule încărcate; Experimentul LOPES; Detecția radio a jerbelor de raze cosmice generate în atmosfera terestră; Astrochimie; Astronomia prin unde gravitaționale; Energia solară și utilizarea acesteia; Poluarea luminoasă; Titan; Cum am ajuns în Chile; Satelitul Goliat; Controlul la distanță al telescoapelor; Construcția cadranelor solare; Astrofotografie; Observarea vizuală a stelelor variabile; Observarea meteoroizilor în spectrul radio; Metode de orientare după Soare, Lună și stele; Instrumente astronomice; Uniunea Astronomică Internațională; Matei Alexescu; Elemente de mitologie și astronomie populară transpuse pe bolta cerească; Soarele și eclipsele  reprezentate în ornamentica arhitecturală tradițională din România; Elemente decorative cu subiecte astronomice pe clădirile medievale din Transilvania; Observator astronomic medieval la Oradea; Nume românești pe cer; Variațiuni astronomice și flori; Conrad Haas; Omul și astrele; Originea numelui planetelor; Astronomia arabă; Omul care a oprit Soarele în loc; Tycho Brahe; Galileo Galilei; Astronomul care nu a făcut observații astronomice; Turism spațial – bilete spre cer; Hand-On Universe; Nopți de Perseide în Horodnicul de Jos, la primul planetariu particular din România; Planetariul Complexului Muzeal de Științele Naturii – Galați; Olimpiadele Internaționale de Astronomie; Și eu am reușit!; Mic dicționar de astronomie, astrofizică și fizică; Isaac Newton în filatelie; Cuvinte încrucișate; Sudoku; Soluții/Rezolvări; Astronomy picture of the day.

O revistă care iți deschide ochii, pe care o găsești la Astro-Magazin Baia Mare, la planetariu și o poți achiziționa la un preț confortabil de 20 lei. Oferta este limitată de … stocul limitat!

 

De COMPLEXUL ASTRONOMIC BAIA MARE Publicat în special

Un comentariu la “ASTRO-MAGAZINUL PLANETARIULUI BAIA MARE VĂ OFERĂ VOLUMUL MUST HAVE: ”ASTRONOMIA PENTRU TOȚI”. 250 DE PAGINI ASTRONOMICE DE SENZAȚIE!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s