INTRARE LIBERĂ LA MUZEUL DE MINERALOGIE ȘI PLANETARIUL BAIA MARE, PE DATA DE 12 APRILIE, ÎN CADRUL ”SĂPTĂMÂNII FAMILIEI”, ACȚIUNE ORGANIZATĂ DE ASOCIAȚIA ZIBO HELP


În cadrul acțiunii ”Săptămâna Familiei, Săptămâna fără TV” (11-16 aprilie 2011) organizată în parteneriat de Asociația Zibo Help din Satu Mare cu sute de muzee și alte instituții culturale din România, Muzeul de Mineralogie Baia Mare oferă intrarea liberă în ziua de Marți, 12 aprilie 2011, între orele 9.00 – 15.30, la expozițiile de la sediul muzeului din Bulevardul Traian, nr.8 și – de asemenea – acces gratuit la reprezentațiile Planetariului Baia Mare (din strada George Coșbuc, nr.16 de la orele 9.00, 11.00, 13.00, 15.00). Este o ocazie excelentă pentru muzeu de a-și cunoaște publicul și de a demonstra că prestigiul extraordinar al Muzeului de Mineralogie Baia Mare, în România și străinătate se datorează atât valorii excepționale a patrimoniului muzeal, cât și viziunii moderne de prezentare și specialiștilor care susțin activitatea muzeală.

”Uneori cultura nu costă nimic!” și sub această deviză, aplicată de multe muzee din România și Europa este oferit accesul gratuit la serviciile și expozițiile muzeale, pentru întărirea contactului cu publicul, protejarea publicului cu venituri mai mici, sau a categoriilor de public speciale, demonstrarea viziunii moderne a expunerii muzeale și conectarea muzeului la cerințele dezvoltării societății, ca forum cultural și educațional.

Una dintre direcțiile strategiei de dezvoltare a Muzeului de Mineralogie Baia Mare este, odată cu debutul managementului prof. Ioan Bob, aplicarea unor standarde moderne de contact cu publicul larg și o astfel de manieră considerată oportună este și acordarea accesului gratuit într-una din zilele fiecărei luni din an, ofertă dedicată în special publicului local pentru că, nu-i așa (?), muzeul aparține în primul rând comunității pe care o reprezintă.

Participarea publicului local la viața muzeului precum și implicarea muzeului în viața socială sunt subiecte la ordinea zilei în toate muzeele României. Managerul Muzeului de Mineralogie, Prof. Ioan Bob, a fost recent ales membru în comitetul director al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, muzeul nostru fiind unul dintre instituțiile fondatoare. Pentru că la nivel național se admite că participarea publicului local la viața muzeelor este redusă, undeva către 15-35% din numărul total de vizitatori, sunt necesare programe și proiecte menite să relanseze contactul cu publicul local, ”muzeul” fiind una dintre instituțiile vitale, cu caracter educativ, științific și cultural, ale comunității și societății în general, fiind o marcă purtătoare a identității locale, cu istoria sa și cu valorile de patrimoniu conservate și etalate. Așadar, după ziua de 8 martie – pe 12 aprilie și apoi, în 14 mai 2011, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor, menționăm că accesul va fi gratuit la Muzeul de Mineralogie și Planetariul Baia Mare.

Ciprian Crișan

Șef Serviciu Marketing, Relații Publice și Educație Muzeală

MUZEUL DE MINERALOGIE BAIA MARE

 

De COMPLEXUL ASTRONOMIC BAIA MARE Publicat în evenimente

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s