Micuța constelație sudică Triangulum Australe a fost pentru prima oară introdusă în 1589 de către Petrus Plancius pe un glob ceresc, mai târziu, în 1603, fiind adăugată pe atlasul lui Johann Bayer: Uranometria. Constelația, numită apoi ”Triangul Australe”, a fost în cele din urmă adoptată de către Uniunea Astronomică Internațională, ca membră între cele 88 de constelații moderne. Aceasta acoperă 110 grade pătrate de cer, fiind a 83-a în mărime. Triangulum Australe are 3 stele principale în asterismul său și 10 stele cu denumiri Bayer/Flamsteed, pe teritoriul său. Are graniță cu constelațiile Norma, Ara, Circinus și Apus. Triangulum Australe este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +25 și -90 de grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa în timpul lunii iulie.
De vreme ce Triangulum Australe este considerată o constelație nouă, nu are nici o mitologie asociată cu ea – ci numai povestea numelui său. Pe la sfârșitul anilor 1600, navigatorii olandezi Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman au explorat emisfera sudică și parte a activității lor a fost cartografierea cerului sudic. Petrus Plancius, un cartograf ceresc, a figurat un triunghi de stele pe globul său, care apare la sud de Argo Navis și împreună cu Crucea Sudului. Activitatea lor a fost de a confirma! Mai târziu, Abbe Nicolas Louis de Lacaille, care de asemenea a călătorit în emisfera sudică pentru a cartografia cerurile, a realizat pe hărțile sale o configurație distinctivă ”Triangle Austral ou le Niveau”. Pentru că mai multe nume și desemnări au condus spre confuzie, Uniunea Astronomică Internațională a desemnat granițele și numele – ca ”Triunghiul Sudic”.
Să începem turul nostru binocular cu cea mai strălucitoare stea – Alpha Trianguli Australis, simbolul ”a” de pe hartă. Situată la aproximativ 415 ani lumină de Terra și având numele propriu Atria, aici avem o stea gigant strălucitoare, portocalie, de tip K, care ar putea avea un companion spectroscopic. Atria fuzionează tăcut în carbon și oxigen, însă strălucește de 4900 de ori mai puternic decât Soarele nostru. Clasificată ca o stea barium, această hibridă gigantă împroașcă cu vânturi stelare reci peste coroana magnetică fierbinte ce o înconjoară. Atria suscită curiozitate datorită abundenței de emisii de raze X, fapt ce sugerează prezența în apropiere a unei pitice albe.
Acum luați un telescop mare pentru Beta – simbolul „B” de pe hartă. Alpha Trianguli Australis este situată la 40 de ani lumină de sistemul nostru solar și este o stea binară reală. Componenta primară, Beta Trianguli Australis A este o stea gigant alb-galbenă de tip F, dar veți avea nevoie de ceva apertură pentru a sesiza companionul său de magnitudine 14, separat de primară de numai 155 de secunde de arc.
O încercare mai serioasă ar fi cu binoclurile către X Trianguli Australis, o foarte amuzantă stea variabilă. Aproape orice optică vă va ajuta pentru a fixa această mică variabilă roșie din carbon. Se află cam la 1500 de ani lumină depărtare și în poziția vagă va oferi o magnitudine stelară de 7. Păstrați aici atenția pentru că își va schimba magnitudinea către 6!
Atât pentru binocluri cât și pentru telescoape, vă invităm la splendidul cluster deschis NGC 6025 (RA 16 : 03.7 Dec -60 : 30). La granița detectării cu ochiul liber, cu o magnitudine aparentă de 5, NGC 6025 are o dimensiune de 12 minute de arc și a fost descoperit de către Nicolas Louis de Lacaille. Pentru fanii cerului de adâncime și cei care lucrează cu obiecte complexe, veți găsi acest cluster inclus în catalogul lui Sir Moore Caldwell, ca obiectul Caldwell 95 și pe lista binoculară cu cerul sudic al Ligii Astronomice. Chiar și optica mică poate ușor rezolva cam 30 de stele din acest cluster galactic bogat. NGC a fost intens studiat pentru a vedea dacă conține stele strălucitoare, sau stele rapid rotitoare cu pete care ar putea sublinia companioni nevăzuți.
Aveți nevoie de un telescop mare pentru alte obiecte grele, precum nebuloasa planetară NGC 5979 (RA 15 : 47.7 Dec -61 : 13). Aproape stelară în dimensiune, această mică planetară va necesita ajutorul unui filtru de nebuloasă pentru a selecta micul său disc din câmpul înconjurător.
Mai sunt și alte două galaxii foarte vagi – NGC 6156 (RA 16 : 34.8 Dec -60 : 36) și NGC 5938 (RA 15 : 36.4 Dec -66 : 52), dar atât dimensiunile lor, cât și magnitudinea le vor face aproape imposibil de văzut, cu excepția celor mai mari telescoape.
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
