Poveștile Cerului. Constelația Crux – Crucea sau Crucea Sudului

In timp ce micuța constelație Crux este cea mai mică dintre cele 88 de constelații moderne, ”Crucea Sudului” – precum ”Carul Mare” este una dintre cele mai larg recunoscute tipare stelare ale cerului. Aceste grupări stelare au fost cunoscute mai ales asterisme, dar tiparele lor asociate devenind larg acceptate și granițele definite, au fost recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională și au devenit oficial constelații. Crux a fost inițial considerată parte a constelației Centaurus, dar precesia echinocțiilor au coborât gradual aceste stele sub orizontul european și au devenit locații dispărute … La un moment dat, către anul 1000 î.Chr, stelele lui Crux au fost vizibile pentru emisfera nordică, dar către 400 d.Chr au alunecat sub orizont pentru cele mai multe zone. Constelația în sine constă din patru stele strălucitoare și 19 stele care au denumiri Bayer/Flamsteed. Are graniță cu constelațiile Centaurus și Musca. În prezent, Crux este vizibilă pe latitudini între +20 și -90 de grade. În timp ce este circumpolară pentru emisfera sudică, cel mai bine poate fi observată la culminație, în timpul lunii mai.

Conform legendarului sudic, Maori au asociat Crux cu o ancoră și este chiar potrivită această asociere întrucât Crux trebuie să fi avut în istorie un important rol navigațional. Chiar dacă original a fost menționată de Almagestul lui Ptolemeu, prima apariție ca și ”Crux” o avem pe hărțile lui Petrus Plancius și Jodocus Hondius, în 1598 și 1600, ambii navigatori. Este cunoscut că Amerigo Vespucci a cartografiat stelele lui Crux în timpul expediției sale către america de Sud, în 1501, și asta nu fără motiv. Două dintre stelele lui Crux (Alpha și Gamma, Acrux și Gacrux) sunt de obicei utilizate pentru a marca sudul. Urmând linia definită de cele două stele, respectiv 4,5 distanțe dintre ele, ajungem la acel punct care marchează Polul Sud Ceresc. Un reper esențial pentru navigație!

Acum să luăm binoclurile și să examinăm stelele acestei constelații, începând cu Alpha Crucis, forma ”A” de pe hartă. Numele său comun este Acrux și este a 12-a stea ca strălucire de pe cerul de noapte. Dacă veți schimba binoclurile cu un telescop, veți vedea că îndepărtata Acrux, aflată la 321 ani lumină, este de asemenea o stea binară, cu componente separate de 4 secunde de arc și cu doar jumătate de magnitudine diferență în strălucire. Cea mai strălucitoare dintre cele două, A1 este în sine o stea binară spectroscopică – cu un companion care orbitează nu mai departe decât Terra, fiind totuși de 14 ori mai mare decât Soarele nostru. Trebuie spus că există o foarte mare șansă ca această stea să devină cândva o supernova. Puteți de aici să priviți la 90 de secunde de arc depărtare, către a treia stea. Chiar dacă ar putea fi până la urmă doar un companion optic al sistemului Acrux, mișcările lor par a fi conectate.

Înapoi la binocluri, pe direcția Beta Crucis, forma ”B” de pe hartă. Mimosa este localizată la 353 de ani lumină de sistemul nostru solar și este de asemenea o stea binară spectroscopică.

Splendida stea gigantă albastră/albă poartă numărul 19 între cele mai strălucitoare stele de pe cer și comparativ cu soarele nostru este de 3000 de ori mai strălucitoare. Mimosa este o stea de tip Beta Cephi cu periodicitate multiplă, cu un flux de o zecime de magnitudine în numai câteva ore. Ce se întâmplă acolo? În interiorul lui Beta Crucis conținutul de fier este numai jumătate din cel al Soarelui nostru și steaua se apropie de sfârșitul stadiului de fuziune a hidrogenului. Fiți atenți aici! Se apropie o supernova!

Acum orientați binoclurile spre nord pentru Gamma Crucis, forma ”Y” de pe hartă. Gacrux este o gigantă roșie aflată la aproximativ 88 de ani lumină de Terra. Ați observat companionul său optic la 2 minute de arc depărtare pe un unghi de 128 de grade față de steaua principală? Dacă cele două arată a fi apropiate pe cer, steaua secundară se află de fapt la 400 de ani lumină depărtare. Gacrux își arată coloritul său frumos portocaliu pentru a demonstra a evoluat dinspre secvența principală pentru a deveni o stea gigantă roșie și poate a evoluat chiar spre depășirea stadiului de ardere a heliului.

Mutați-vă atenția spre Delta Crucis – figura ”8” de pe hartă. Decrux este o gigantă roșie localizată la 360 de ani lumină depărtare față de punctul nostru de observație. Delta Crucis este de asemenea o variabilă Beta Cephei și modificările în strălucirea sa intervin cu o perioadă de aproximativ o oră și 20 de minute. O altă chestiune tare legată de Delta Crucis o indică ca fiind un rotator foarte rapid – rotindu-se cu viteza de 194 de km pe secundă la ecuator și realizând o rotație completă cam în 32 de ore. Steaua masivă produce și un vânt stelar foarte puternic, aruncând de 1000 de ori mai multe material decât soarele nostru în fiecare secundă! Sau încercați R Crucis … Este de asemenea o variabilă de tip Beta Cephei, dar modificările sale de aproape o magnitudine stelară se realizează doar în cinci zile!

Păstrați binoclurile, reveniți la Beta și căutați spre sud la un grad și jumătate clusterul stelar Kappa Crucis. Acest frumos cluster galactic este cunoscut sub denumirea de ”caseta cu bijuterii” – NGC 4755. După ce veți sesiza scânteierea colecției sale de stele multicolorate, veți înțelege de ce poartă acest nume. Este unul dintre cele mai tinere clustere, probabil având numai câteva milioane de ani. Kappa Crucis se află chiar pe marginea unui zone goale întunecate numită ”Sacul cu cărbuni”. Privind în jur, veți observa că par să fie foarte puține stele în această zonă. Asta pentru că acestea au fost blocate de către o nebuloasă întunecată. Saculd e cărbuni este un nor uriaș de praf întunecat situat la 500 de ani lumină depărtare și blochează lumina de la stelele care rezidă dincolo de el. Cele câteva stele pe care le vedeți sunt în fața norului și se află mult mai aproape de Terra.

Acum este vremea pentru telescop. Orientați spre Alpha Crucis și apoi ușor, 2 grade spre est, pentru NGC 4609. Situat de asemenea pe marginea Sacului cu Cărbuni, acest cluster deschis, foarte condensat conține cam 40 de componente, destul de bine răspândite pe cer. Tiparul cumva seamănă cu cel al constelației Orion (un efort de imaginație, desigur!). Marcați acest obiect observat ca fiind Caldwell 98. Următoarea oprire? Înapoi la Delta și cel puțin 3 grade sud/sudvest pentru NGC 4103, un alt cluster deschis către marginea nopții. Cu puțin efort imaginativ, acest grup de stele ar putea să vă apară ca fiind reprezentare celestă a unui turn de apă!

Sursa: UniverseToday

Lasă un răspuns