Poveștile Cerului. Constelația Crater sau Cupa


Crater aparține celor 48 de constelații originale ale lui Ptolemeu și a fost păstrată și în seria celor 88 de constelații moderne recunoscute de către Uniunea Astronomică Internațională. Crater este o constelație mică în zona sudică a planului ecliptic și nu are stele strălucitoare de marcaj. Cuprinde numai 4 stele principale și 12 stele cu designații Bayer/Flamsteed. Are graniță comună cu constelațiile Leo, Sextans, Hydra, Corvus și Virgo. Crater este vizibilă la latitudini între +65 grade și -90 de grade și cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii Aprilie.

În mitologie, Crater reprezintă Cupa lui Apollo – zeul Cerurilor … Apollo. Și cine poartă această cupă îmbrăcat în negru? Corbul … Corvus. Povestea este una tristă. Povestea unei creaturi trimisă să aducă apă pentru stăpânul său dar care a întârziat așteptând pofticios să se coacă smochinele pentru a le mânca. Când și-a dat seama de greșeală Corvus s-a întors spășit ținând atât cupa cu apă cât pe șarpele de mare Hydra, învinovățită de întârziere. Apollo nervos a aruncat pe cer pentru eternitate atât cupa, cât și pe Corvus și Hydra.

Începem observațiile asupra acestei constelații în formă de cupă privind steaua Alpha prin binocluri, forma ”a” de pe hartă. Numele său este Alkes, termenul arab pentru ”cupe”. Situată cam la 174 de ani lumină de Terra, Alpha Crateris este o stea de clasă spectrală K1 – o gigantă portocalie care este puțin diferită de restul. Alkes este o stea de ”înaltă velocitate” – mișcându-se mult mai rapid decât stelele din jurul său. Conform cercetărilor, Alkes are de asemenea un conținut ridicat de metal, o trăsătură pe care a căpătat-o venind din partea metalică interioară a galaxiei. Arată ca oricare altă stea dar … nu este aşa.

Acum sărim către Beta Crateris – forma ”B” de pe hartă. Numele său este Al Sharasif și de asemenea nu este o stea comună. În primul rând, Al Sharasif se află la 265 de ani luminp de sistemul nostru solar și este o stea sub-gigantă albă. Dar nu e totul. Acolo găsim de asemenea un companion al lui Beta Crateris, o pitică albă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că Al Sharasif este un sistem asemănător lui Sirius. Conform studiului realizat de Duemmler, binarele precum Sirius conţin o stea de secvenţă principală sau una evoluată (de tip spectral K sau mai timpuriu) şi o pitică albă secundară şi non-interactivă. Până recent doar o mână de asemenea sisteme erau cunoscute, cum este prototipul Sirius, unde pitica albă Sirius B se află într-o orbită vizuală foarte largă. De atunci, peste 20 de sisteme cum este Sirius, au fost descoperite, cu stele primare ce au masivitatea tipului spectral B. Nici unul dintre aceste noi sisteme nu sunt spaţial rezolvabile de la sol, deşi câteva au fost rezolvate recent în spectru UV îndepărtat, prin utilizarea camerei WFPC2 a telescopului spațial Hubble. Binarele de genul Sirius sunt interesante din punct de vedere astrofizic, întrucât ele permit investigarea relației dintre masa unei stele de secvență principală și pitica albă ca progenitură, relația inițială și finală a maselor. Considerând că perechea nu a interacționat niciodată, pitica albă trebuie să fi evoluat dintr-un obiect mult mai masiv decât primara curentă. În plus, dacă cele două componente pot fi rezolvate, și masa astrometrică poate fi determinată pentru steaua degenerată. Aceste sisteme pot fi potențial utilizate pentru investigarea relației teoretice a masei și razei piticei albe, pentru care informațiile sunt extrem de lacunare.

Acum să săltăm către Delta Crateris, simbolul ”8” de pe hartă. Delta Crateris este numită uneori Labrum – termenul având ca referință Sfântul Graal, sau cupa sfântă din care Iisus și apostolii său au băut la Cina cea de Taină.

Delta Crateris este o gigantă portocalie aparținând clasei spectrale K0 și are o magnitudine aparentă de 3,5, fiind situată la 195 de ani lumină de Terra. Își va trăi viața destinată să devină o stea gigantă chiar mai amre și în cele din urmă o stea variabilă de tip Mira, iar la sfârșitul timpului spu o pitică albă. Destul de ciudat, Labrum a avut un conținut metalic foarte scăzut, doar 40% față de soarele nostru.

Acum luați telescopul și aruncați o privire către Gamma Crateris – forma ”Y” pe hartă. Gamma Crateris este o stea binară fixă cu o separație ușoară de 5,2 secunde. Gamma este o pitică albă aflată la 89 ani lumină distanță, destul de greu de crezut când veți încerca să căutați companionul de magnitudine 9,5. Deși este o stea dublă disparată, este ușor și amuzant de găsit cu un telescop mic. Pentru o provocare, încercați Iota Crateris, o stea binară cu apropiere, cu un companion de magnitudine 11, separat de numai 1,4 secunde. Psi Crateris este o binară cu apropiere chiar mai mare. Amândouă stelele se află la o diferență de numai jumătate de magnitudine una de cealaltă, dar la o separație de numai 0,2 secunde.

Dacă doriți să priviți o stea variabilă cu binoclurile, încercați R Crateris, localizată la RA 10 56 Dec -17 47. R nu este chiar o inovație artistică, dar oferă o culoare roșie foarte drăguță, cu o modificare de magnitudine de la 8 la 9,5 într-o perioadă de 160 de zile. Sau să încercăm SZ Crateris? Este o variabilă de magnitudine 8,1. Este un sistem stelar de vecinătate, fiind localizat la 44 de ani lumină de Soare. Este de asemenea identificat ca și Gliese 425, iar în trecut a fost cunoscut sub numele de Steaua Abt.

Dacă nu avem obiecte strălucitoare de adâncime, pentru binocluri sau telescoape mici putem încerca o serie de galaxii care pot fi bine fixate cu aperturi mari bine poziționate. Să începem cu cea mai strălucitoare – galaxia eliptică NGC 3692. Precum toate galaxiile eliptice, sunt ușor de fixat dar nu prea sunt multe detalii de văzut. Chiar dacă nu este o vedere emoționantă, se află pe lista de observații Herschel 400! Dar NGC 3887 (11h47.1 -16 51)? Este o galaxie în spirală frumușică care este numai puțin obturată. Are două stele vagi care o acompaniază și un nucleu stelar interesant. Amândouă aceste galaxii se află pe o scară de magnitudine sub 11. Coborâți telescopul către NGC 3511 (11h03.4 -23 05). Având o magnitudine de aproximativ 11,5, această galaxie în spirală nu este singură. Se află în același câmp de observație galaxia spirală barată NGC 3513, dar este cu o magnitudine mai obscură.

Dacă aveți un telescop mai puternic, vă puteți încerca norocul cu NGC 3672 (11h25.0 -09 48). Această galaxie spirală este vagă, dar are un halo frumos și un nucleu aparent strălucitor. În timp ce lucrați pe magnitudine 12, încercați NGC 3981(11h56.1 -19 54). Aici avem o frumos înclinată galaxie în spirală cu un nucleu strălucitor care uneori arată structura de galaxie în spirală, când condițiile de observație sunt bune.

Sursa: UniverseToday

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s