Poveștile cerului. Constelația Chamaeleon sau Cameleonul

Micuța constelație a Cameleonului a fost una dintre cele 12 constelații create de Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman între anii 1595 – 1597. Amândoi erau navigatori olandezi și exploratori pasionați de astronomie care au realizat încercări de cartografiere a cerului emisferei sudice. Munca lor s-a regăsit în catalogul ”Uranometria” din 1603 al lui Johann Bayer, unde Cameleonul a fost pentru prima oară introdus ca una dintre cele 12 constelații noi, necunoscute altor cataloage și stelele sale au primit desemnări Bayer. Cameleonul este și una dintre cele 88 de constelații moderne recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională și are graniță cu constelațiile Musca, Carina, Volans, Mensa, Octans și Apus. Ea conține doar 3 stele principale, dintre care cea mai strălucitoare, de magnitudine 4, este steaua Alpha – dar are de asemenea 16 stele desemnate Bayer/Flamsteed în cadrul granițelor sale. Chameleon este vizibilă la latitudini între +0 grade și -90 grade și are vizibilitatea cea mai bună la culminație în timpul lunii aprilie.

De vreme ce Cameleonul era necunoscut grecilor antici și romanilor, nu are nici o mitologie asociată cu ea, dar nu este dificil de înțeles cum s-a putut alege cu acest nume fantezist. Pe măsură ce explorarea emisferei sudice a început, au fost descoperite multe ”minuni” biologice! Vă puteți imagina cât de ciudată poate fi o creatură capabilă să-și schimbe culoarea pielii pentru a se integra mediului înconjurător pentru cineva care nu cunoștea foarte bine șopârlele?

Nu este atunci de mirare că o constelație care se ”camuflează” printre stelele din fundal a putut fi numită cameleonul sau că a putut fi reprezentată cu limba lungă aruncată pentru a captura constelația ”insectiformă” din vecinătate – Musca, adică ”o muscă”.

Chamaeleon se distinge de asemenea printr-un număr uriaș de nori moleculari întunecați care sunt de multe ori menționați ca ”Complexul Noros Cameleon”. Situat cam la 15 grade sun planul galactic, acesta este acceptat ca fiind una dintre cele mai apropiate regiuni cu masă joasă de formare a stelelor, față de Soare, cu o distanță de 400 – 600 ani lumină. În cadrul acestor nori există candidate de stele cu secvență apropiată de cea principală și stele cu masă joasă T Tauri. Regiunea sudică a Norului Chamaelon este un model complex de noduri întunecate conectate prin filamente ondulate lungi și întunecate, cu o formă asemănătoare unei serpentine.

Marginile strălucitoare cu extensii sunt aparent extrem de subțiri dar foarte mari și cu filamente drepte lucioase. Aceste structuri firave, reflectând lumina stelară se extind peste întreagul complex Chamaeleon și sunt considerate foarte tinere – încă incapabile de tipul de colaps necesar pentru producția majoră a stelelor. Mulțumită Spectografului Gemini cu spectrul în vecinătatea domeniului infraroșu (GNIRS) de la Telescopul Sudic Gemini, a fost confirmat un obiect foarte slab în infraroșu – de masă joasă, o stea pitică brună nou născută.

Acum luaţi telescopul şi fixaţi-l către Eta pentru a privi unul dintre cele mai recent descoperite roiuri stelare galactice – clusterul Eta Chamaeleontis – Mamajek 1. În 1999, un cluster de stele cu emisie de raze X a fost descoperit în vecinătatea Eta Chamaeleontis printr-o scanare în adâncime cu ROSAT. Acestea sunt considerate a fi stele T Tauri cu secvenţă de tranzit spre cea principală, cu o vârstă de până la 12 milioane de ani. Clusterul în sine este departe de orice nor molecular semnificativ şi de aceea originile sale par misterioase – deoarece nu are mişcări similare cu alte stele tinere din regiunea Chamaeleon. Există şi posibilitatea să fie un cluster stelar care să fie parte a asocierii stelare OB Scorpius/Centaurus.

Pentru binocluri, priviți spre Alpha Chamaeleontis, o stea de magnitudine 4. Este o gigantă albă foarte rară de tip F care se află cam la 63,5 ani lumină de Terra. Vârsta sa estimată este de 1,5 miliarde de ani. Spectrul său arată a fi o gigantă bătrână cu miezul de heliu epuizat, deși luminozitatea sa ar indicao ca fiind o pitică mai tânără.

Acum fixați binoclurile sau telescoapele către Delta Chamaeleontis. În timp ce aceste două stele nu sunt fizic conectate una la cealaltă, steaua dublă vizuală este excepțional de plăcută privirii cu cele două componente ale sale, una portocalie și cealaltă albastră.

La urmă, dar nu în ultimul rând, aruncați o privire spre Gamma Chamaeleontis. Deși polul sud ceresc este indicat actualmente de o stea strălucitoare precum Polaris pentru a marca poziția sa, precesia echinocțiilor va schimba acest lucru. Cândva, în următorii 7.500 de ani – polul sud ceresc se va apropia foarte mult de Gamma Chamaeleontis. Dar nu așteptați până atunci …

Sursa: UniverseToday

Lasă un răspuns