Cetus este una dintre cele 48 de constelații originale propuse de Ptolemeu iar monstrul mării a rămas și pe lista celor 88 de constelații moderne recunoscute de către Uniunea Astronomică Internațională. Mare parte a constelației este poziționată chiar sub planul ecliptic și are graniță comună cu Aries, Pisces, Aquarius, Sculptor, Fornax, Eridanus și Taurus. Cetus conține 15 stele principale, puse în evidență de către 3 stele strălucitoare și 88 desemnații Bayer/Flamsteed. Este vizibilă la latitudini între +70 grade și -90 grade și cel mai bine este văzută la culminație în luna noiembrie.
În mitologie, Cetus este legată în legende de povestea lui Cepheus, Cassiopeia, Andromeda, Perseus – Cetus fiind monstrul căruia Andromeda urma să-i fie sacrificată. Cetus reprezintă de asemenea poarta către lumea de dincolo, datorită poziției sale chiar dedesubtul planului ecliptic. Legenda arabă îl prezintă pe Cetus purtând două coliere de perle – unul stricat și celălalt intact, fapt care, ciudat, poate fi regăsit printre stelele sale vagi în modelele circulare în nopțile întunecate. Indiferent de semnificațiile legendelor, Cetus este mai degrabă o constelație vagă dar interesantă.
Dintre toate stelele din Cetus, prima pe care ar trebui să o priviți prin binocluri este Mira. Omicron Ceti a fost una dintre primele stele variabile descoperite și probabil a fost cunoscută în timpuri antice, în vechea China, în Babilon sau Grecia. Variabilitatea Mirei a fost înregistrată de către astronomul Fabricius începând cu 3 august 1596, în timp ce observa planeta Mercur. La acea vreme, el avea nevoie de o stea ca referință pentru comparația cu Mercur, așa încât a ales Omicron. Când a revenit cu observațiile câteva săptămâni mai târziu, pe 21 august, surpriza a fost să vadă să că strălucirea acesteia crescuse cu cel puțin o magnitudine. … În 1638 Johann Holwarda a determinat perioadele de variabilitate ale lui Omicron, dar a căpătat un nume numai prin Johannes Hevelius, care a numit-o Mira, adică ”extraordinară”.
Ce o face pe Mira deosebită? În primul rând Mira A (da, are o stea companion) este o stea din Clasa Gigantelor Asimptotice (AGB) în fază de pulsare termală AGB. De fiecare dată când pulsează, ea devine mai luminoasă, iar pulsurile devin tot mai puternice. Mira reprezintă de asemenea o clasă în sine – o stea gigantă roșie oscilantă care atinge strălucirea în 80 de zile sau poate 3 ani. Ea ajunge să strălucească până la magnitudine 2 sau ar putea deveni difuză cu magnitudine 10, cu aceste modificări survenind în mai puțin de 3 luni.
Acum poziționați binoclurile către Alpha Ceti. Numele său este Menkar și cunoaștem câte ceva despre ea. Menkar este o stea veche, pe moarte, care a pierdut de mult hidrogenul și poate a trecut chiar și de stadiul heliului în evoluția sa stelară. Chiar acum este o stea gigantă roșie dar a început să-și ardă miezul de carbon și cel mai probabil va deveni instabilă înainte de revărsarea finală și formarea unei nebuloase planetare, lăsând în urmă ca rămășiță pitică albă relativ mare. Săriți înapoi spre Beta Ceti – Diphda. Destul de ciudat, Diphda este actualmente cea mai strălucitoare stea în Cetus, în ciuda desemnării sale ca Beta. Este o stea gigant cu o coroană stelară care este tot mai strălucitoare, odată cu vârsta, exercitând de 2000 de ori mai multe raze X decât soarele nostru. Dintr-un motiv anume, ea a atins un stadiu avansat al evoluției stelare, numit arderea miezului de heliu – unde convertește heliul direct în carbon.
Haideți să luăm telescopul! Fixăm pe Diphda și coborâm câteva grade spre sud pentru NGC 247. Aceasta este o bine definită galaxie în spirală cu un intens nucleu stelar. Ovalul NGC247 are o structură de galaxie foarte corect definită cu o zonă de miez și o concentrație care încet se dispersează către margini, cu foarte bine definite benzi de praf întunecat care ajută la evidențierea brațelor spiralei. Mutându-ne mai jos, găsim NGC253. Să vorbim despre strălucire!
Există foarte puține studii la această magnitudine (telescoapele mici îl vor selecta foarte ușor, dar este necesară o apertură mai mare pentru studiul structurii). Foarte alungită și neclară, ea amintește oarecum de Galaxia Andromeda. Centrul este foarte concentrat și brațele spiralei se alungesc în jurul centrului foarte elegant. Benzile de praf și indiciile luminoase ale concentrării sunt cele mai evidente și prezintă această caracteristică a poziționării în cadrul unui mini trapez de stele.
Acum sărim către Delta Ceti, da? Galaxia în spirală M77 este uimitoare. Ușor de achiziționat în telescoapele mici, Messier77 devine vie, cu apertură. Aceasta are un nucleu incredibil și brațe ale spiralei foarte pronunțate – trei brațe mari și groase.
Subliniată de benzile negre de praf, spirala armelor desfășurate în exterior dinspre centru formează o priveliște ce-ți taie respirația. Pata din interiorul structurii nu este doar un indiciu în această galaxie ovală, aflată la 47 de milioane de ani lumină depărtare. Messier 77 este o galaxie activă cu un Nucleu Galactic Activ (AGN) și una dintre cele mai strălucitoare galaxii Seyfert cunoscute.
Acum să revenim la Delta și linia continuă de la vest spre est în partea nordică. Pentru început avem NGC 1073, o foarte pitorească galaxie în spirală cu un nucleu foarte întins care pare să fie inelat de către armele sale. Continuând pe aceeași traiectorie, vom găsi NGC 1055.
Vedem marginile unei galaxii lenticulare. Această dungă luminoasă fină este acompaniată de către un trio stelar. Galaxia înseși pare să fie tăiată de către o bandă întunecată de praf, dar ceea ce pare neobișnuit este miezul aflat într-o parte. Acum am putea să ne întoarcem către incredibila M77, dar mai bine să păstrăm calea și să culegem NGC 1087 – o interesantă galaxie în spirală cu un nucleu strălucitor și un braț curbat. Gata să țintim din nou spre frumoasa variabilă Mira? Atunci aceasta să fie steaua călăuzitoare, întrucât la jumătatea distanței către Delta găsim NGC 936 – o galaxie în spirală foarte fină, cu un nucleu asemănător formei lui Saturn!
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
Balena este o constelație ecuatorială întinsă poziționată chiar sub ecliptică, unele planete putând fi surprinse ocazional între granițele acestei constelații. De la această latitudine poate fi văzută în cele mai bune condiții în decursul lunii noiembrie, atunci când constelația se află la culminație. Se învecinează cu constelațiile Peștii, Berbecul, Taurul, Eridanul, Cuptorul, Sculptorul și Vărsătorul. Cea mai luminoasă stea a constelației este β Cetus și se numește Deneb Kaitos sau Diphda, o stea gigantică aflată la mai mult de 96 de ani-lumină distanță de noi. În mitologia greacă, Cetus a fost monstrul marin căruia urma să-i fie dată ca ofrandă Andromeda, însă la români constelației i se spune Chitul, sau balena care l-a ținut pe profetul Iona trei zile în pântecele său.
Cetus is a large equatorial constellation positioned just below the ecliptic, some planets may occasionally be captured within the boundaries of the constellations. From this latitude can be seen in the best condition during the month of September, when the constellation is at climax. It is bordered by the constellations Pisces, Aries, Taurus, Eridani, Fornax, Sculptor and Aquarius. The brightest star of the constellation Cetus is β and is called Deneb Kaitos or Diphda, a giant star which is more than 96 light-years away from us. In Greek mythology, the sea monster Cetus is the one that was going to be given Andromeda as an offering, but Romanians call it Chitul, or the whale that kept the prophet Jonah three days in its belly.
