Urmașul lui Hubble va orbita în punctul Lagrange, la 1609344 de km depărtare de Terra

Imaginați-vă un loc mai rece decât Pluto, unde cauciucul reacționează ca sticla și unde cele mai multe gaze sunt lichide. Acest loc este numit punctul Lagrange, unde Telescopul James Webb va orbita şi de unde îşi va începe cariera ştiinţifică. Webb este următorul Big-Thing în materie astronomică, un ochi artificial care va permite omului să perceapă primele luciul primelor clipe ale timpului de după Big-Bang şi să identifice sisteme solare  capabile de a susţine viaţa. Telescopul Spaţial Webb va fi lansat cu racheta Ariane 5 nu mai devreme de iulie 2013.

Inginerii de la NASA au creat o minune inginerească numită structura ISIM, care recent a rezistat expunerii la temperaturi criogenice extreme, demonstrând că această structură va rămâne stabilă în mediul aspru al spațiului.

ISIM sau Structura Modul de Zbor a Instrumentului Ştiinţific Integrat va servi ca o inimă structurală a Telescopului Spaţial James Web. ISIM este un ansamblu de multe componente într-un ansamblu realizat dintr-un material foarte uşor care nu a fost niciodată utilizat înainte pentru a suporta optică de precizie la temperaturi extrem de reci pentru observatorul Webb.

La punctul Lagrange, telescopul Webb poate observa întregul cer în timp ce va rămâne mereu în umbra scutului său solar. Componentele lui WEBB trebuie să supravieţuiască unor temperaturi ce pot coborî până la 27 Kelvin sau – 246 de grade Celsius şi testarea recentă a demonstrat capacitatea structurii ISIM de a rezista unui asemenea mediu.

„Este prima asemenea structură de zbor spaţial care va fi expusă unui mediu atât de sever”, a spus Jim Pontius, inginerul mecanic şef al ISIM de la Centrul de Zbor Spaţial Goddard.

Când va fi pe deplin integrat, structura de 2,2 metri ai lui ISIM va cântări peste 900 de kg şi va trebui să reziste unei forţe gravitaţionale de aproape 7 ori mai mari. ISIM găzduieşte toate instrumentele ştiinţifice necesare de coroborare strânsă cu telescopul. Această structură a fost creată de inginerii de la NASA fără să aibă modele anterioare. Designul acestei structuri unice realizată din materiale compozite şi tehnicile adezive au fost dezvoltate în urma multor ani de cercetare.

Divizia de Sisteme Mecanice de la Goddard NASA a realizat teste pe o perioadă de 26 de zile pentru observaţii asupra comportamentului acestei structuri de mărimea unui automobil, pe măsura răcirii până la rigiditate – teste foarte importante de vreme ce instrumentele ştiinţifice trebuie să păstreze locaţia specifică pentru a primi lumina obţinută de oglinda primară de 6,5 metri diametru a telescopului. În cazul unor contractări sau distorsiuni, nepredictibile, ale structurii din cauza frigului, instrumentele nu se vor mai afla în poziţie exactă pentru a recepţiona date despre Univers, de la primele luciri de după Big-Bang şi până la formarea sistemelor stelare capabile să suporte viaţa.

Teste asemănătoare vor fi realizate şi pentru alte sisteme ale telescopului Web, incluzând circuitul de bord al telescopului, structura pe care vor fi înşurubate cele 18 segmente ale oglinzii principale, când observatorul va fi asamblat.

Sursa: DailyGalaxy

Lasă un răspuns