Poveştile cerului. Constelaţia Bootes sau Văcarul

Bootes este una dintre cele 88 de constelaţii moderne şi printre cele 48 de constelaţii enumerate de Ptolemeu. Este numită frecvent „Văcarul”, străjuind cele două Urse – Ursa Major şi Ursa Minor, cei doi urşi. Văcarul conţine de asemenea a treia stea ca strălucire de pe cerul de noapte – Arcturus, ceea ce semnifică în greacă tot urs şi este asociată cu toate caracteristicile nordice, incluzând aurora. Are graniţă comună cu Canes Venatici, Coma Berenices, Corona Borealis, Draco, Hercules, Serpens Caput, Virgo şi Ursa Major.

În mitologie, este posibil ca Bootes să fi reprezentat un agricultor (un plugar), iar Carul Mare să fi fost plugul din nord. Câinii săi, Chara și Asterion erau figurați prin constelațiile Canes Venatici (Câinii de vânătoare) care conduceau carul cu boi, ținând roțile cerului în mișcare. Este de asemenea posibil, tot ca proiecție mitologică, ca Bootes să fi fost considerat inventatorul plugului. Se spune că această faptă l-ar fi făcut plăcut în ochii zeiței agriculturii, Ceres, care l-a rugat pe Jupiter să îi dea lui Bootes o locuință permanentă pe cerul cu stele, ca și recompensă. Există variante ale mitului în care Bootes reprezintă o formă a lui Atlas, care susține greutatea lumii și se rotește în jurul axei proprii, dar și o variantă care amintește de muncile lui Hercules. Indiferent de poveștile de fundal, Bootes este o constelație intinsă și casă pentru multe perle stelare extraordinare.

Bootes poate fi găsit la sud de Ursa Major, Marele Urs, dincolo de ruda Carului Mare. Cea mai strălucitoare stea a lui Bootes, Arcturus, este parte a unui dispozitiv mnemonic utilizat pentru orientarea pe cerul de noapte. Deoarece Carul Mare este ușor de surprins pentru cei mai mulți observatori, ruda carului este folosită pentru direcționarea spre alte stele importante. Se spune așa: ”Arcul spre Arcturus, grăbește spre Spica!”. Aceasta înseamnă că urmărind curba din ruda carului în exteriorul Ursei Major veți ajunge la o stea strășucitoare și … aceasta este Arcturus din Bootes. Cealaltă stea menționată este Spica, parte din constelația vecină Virgo.

Arcturus este foarte importantă ca stea. Este o gigantă roșie de tip K1,5 III PE – literele ”PE” însemnând emisii ciudate, ceea ce indică spectrul neobișnuit al stelei, plin de linii de emisie. Deși acest lucru nu este neobișnuit pentru gigantele roși, Arcturus are o putere particulară. Este cam de 110 ori mai luminoasă decât steaua cea mai apropiată de noi, dar puterea subestimată a acestei stele este și mai mare în spectru infraroșu: puterea generată în infraroșu este de 180 de ori mai mare decât a Soarelui nostru. Arcturus este de asemenea notabilă prin mișcarea sa, mai largă decât orice stea de primă magnitudine din vecinătate, alta decât Alpha Centauri. Se află acum la cea mai mare apropiere și se mișcă rapid (122 km/s) relativ la sistemul solar. Arcturus este de-asemenea considerată a fi o stea disc veche, și pare că se mișcă împreună cu un grup de alte 52 de stele de tipul său.

Este greu de determinat masa lui Arcturus, probabil aceeași ca a Soarelui, sau cu 50% mai mare. Arcturus este probabil mai bătrână decât Soarele și ne prezintă cam cum va arăta Soarele nostru când va atinge faza de gigantă roșie. Arcturus a devenit faimoasă când lumina sa a fost aleasă pentru deschiderea Expoziției Mondiale din 1933 de la Chicago.

Pentru observații cu binocluri, vă recomandăm Tau Bootis, o pitică alb-galbenă, la 51 de ani lumină de Terra. Este un sistem binar, cu steaua secundară fiind o pitică roșie. În 1999, o planetă extrasolară a fost confirmară, aceasta orbitând steaua primară. Planeta a fost descoperită de o echipă de astronomi conduși de Geoff Marcy și R. Paul Butler. Doriți să căutați in termeni de stele variabile? R Bootis are o scară de magnitudine între 6,2 și 13 la fiecare 223,4 zile.

Pentru telescoape, avem destule sisteme binare. Pi Bootis este localizată la aproximativ 317 ani lumină de sistemul nostru solar și componenta primară Pi1 Bootis este o pitică alb-albastră de tip B cu o magnitudine aparentă de 4,49. Companionul Pi2 Bootis, este o pitică alb de tip A, cu o magnitudine aparentă de 5,88. Stelele sunt separate de 5,6 secunde de arc pe cer. Acum încercați, la 21,8 ani lumină, Xi Bootis. Steaua primară din sistem, Xi Bootis A, este o variabilă BY Draconis cu o magnitudine aparentă ce variază între 4,52 și 4,67 într-o perioadă de numai 10 zile și este clasificată ca o pitică  cu secvență principală de tip G. Modificările mici de velocitate în orbita stelei companion Xi Bootis B, o pitică portocalie de tip K, indică prezența unui mic companion cu o masă de 9 ori mai mică decât cea a lui Jupiter. Binara AB poate fi rezolvată chiar și prin telescoape mici. Steaua primară A este calificată pentru a poseda o centură asemenea celei Kuiper, pe baza unor observații în infraroșu. Masa minimă estimată pentru discul de praf este cam de 2,4 ori masa satelitului nostru natural, Luna.

Doriți mai mult? Cuplați către sistemul triplu Mu Bootis. Componenta primară Mu1 Bootis este o stea sub gigantă galben-albă de tip F, cu o magnitudine aparentă de 4,31. Separară de primară la o distanță de 108 secunde de arc se găsește pe cer Mu2 Bootis, care are un tip spectral combinat G1V și o strălucire combinată de magnitudine 6,51. Componentele lui Mu2Bootis au o magnitudine aparentă de 7,2 și 7,8 și sunt separate de 2,2 secunde de arc. Ele completează o orbitare în jurul centrului comun de masă la fiecare 260 de ani. Acum urmează steaua colorată în galben și albastru Kappa Bootis. Kappa 2 Bootis este clasificată ca stea variabilă de tip Delta Scuti și strălucirea sa variază de la magnitudinea 4,50 către 5,58 cu o perioadă de 1,83 ore. Steaua companion, Kappa1 Bootis, are o magnitudine de 6,58 și o clasă spectrală F1V.

Pentru observatorii cerului de adâncime cu telescoape mari, de ce nu v-ați încerca telescoapele în căutarea clusterului globular NGC5466,  cam la o palmă departare spre nord de Arcturus? Acest globular de clasă XII, cu magnitudine 9, a fost descoperit în 1784 de către Sir William Herschel și este o provocare interesantă! Sau încercați galaxia în spirală NGC5248. Aceasta se află tot la o palmă distanță, dar spre Sud, de Arcturus. Aparține clusterului de galaxii Virgo și ar s-ar putea afla la 50 de milioane de ani lumină depărtare. Este un alt mare desen în spirală care arară structura spiralei galactice în fotografii cu expunere mare. O puteţi marca pe lista Dvs. ca şi Caldwell 45!

Sursa: UniverseToday

Crișan Petru Ciprian

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.