Discul galaxiilor în formă de spirală reprezintă consolidarea a două componente: discul subțire în care se regăsește majoritatea stelelor și gazului, respectiv imaginea a ceea ce este vizibil atunci când anticipăm o galaxie în spirală. Situat în jurul acestuia este discul gros de stele, mult mai puțin populat. Acesta din urmă se diferențiază de primul din mai multe puncte de vedere: stelele de acolo sunt mai bătrâne, deficitare în metal și orbitează centrul galactic mult mai încet.
Dar de unde provine această populație de stele a fost un mister rămas nedezlegat încă din anii 1970, când au fost identificate. Una dintre ipoteze este că acestea sunt resturi ale unor galaxii pitice canibalizate, care nu au fost așezate niciodată pe orbite mai standardizate. Alții sugerează că aceste stele au fost aruncate din discul galactic gros prin intermediul șocurilor gravitaționale produse sau de către supernove. Un studiu recent pune sub lupa testului observațional aceste două ipoteze.
La prima vedere, ambele teorii par să conțină o parte de adevăr. Se cunoaște că galaxia Calea Lactee este în proces de fuzionare cu câteva galaxii mai mici. Pe măsură ce galaxia noastră le atrage în interior, efectul mareic sfâșie aceste mici galaxii, împrăștiind stelele. Numeroase curente mareice de acest tip au fost descoperite deja. Ejectarea din discul gros este ilustrată prin cunoscutele stele ”fugare”, cu hiper velocitate, care au suficientă viteză pentru a evada din discul gros și – în anumite cazuri – chiar din galaxie.
Noul studiu este condus de Marion Dierickx de la Harvard și urmează unui studiu din 2009 al lui Sales, care a utilizat simulări pentru pentru examinarea cadrului de reacție și al caracteristicilor pe care trebuie să le aibă stelele pentru a explica cele două metode. Prin aceste simulări, Sales a arătat că distribuția excentricității orbitelor trebuie să fie diferită și permite o metodă de distingere între scenariile de formare a stelelor.
Utilizând informații de la Sloan Digital Sky Survey Data Release 7 (SDSS DR7), echipa lui Dierickx a comparat distribuția stelelor din galaxia noastră cu cea prezisă de diferite modele. Acest sondaj a inclus în jur de 34.000 de stele. Prin comparația histogramei excentricităților cu predicțiile lui Sales, echipa a sperat să indentifice perechea potrivită, care ar reda modelul primar al creației.
Comparația a relevat că ejectarea din discul gros este norma acolo unde sunt prea multe stele în orbite aproape circulare ca și în cazul celor cu orbite foarte excentrice. În general, distribuția era prea mare. Cu toate acestea, scenariul fuzionării se potrivește foarte bine și conferă credibilitate acestei ipoteze.
În timp ce ipoteza ejectării stelelor sau alte ipoteze nu pot fi testate complet, acest studiu sugerează că, cel puțin în galaxia noastră, stelele ejectate joacă un rol minor. In viitor, teste adiționale vor putea analiza și alte aspecte ale acestei populații stelare.
Legendă foto: Discul galaxiei noastre Calea Lactee este compus din mai multe părţi.
Sursa: UniverseToday – by John Voisey
Crișan Petru Ciprian
