Supernova 1987, descoperită în 1987, este cea mai apropiată stea în explozie de Pământ care a putut fi detectată din 1604 și rezidă în apropierea Marelui Nor al lui Magellan, o galaxie pitică adiacentă Căii Lactee. În afară de ejectarea unor masive cantități de hidrogen, 1987A a aruncat heliu, oxigen, nitrogen şi elemente grele mai rare precum sulf silicon şi fier. Supernovele sunt responsabile pentru separaţia unor elemente biologice fundamentale, precum oxigenul, carbonul şi fierul care poate fi găsit în plantele şi animalele de pe Terra de astăzi. De vreme ce supernova se află cam la 163.000 de ani lumină depărtare, explozia a survenit cam prin 161.000 î.Chr (1 an lumină înseamnă cam 10 triliarde de kilometri).
Deşi, în medie, există numai o supernova per galaxie, într-un secol, tot înseamnă ceva dacă avem în vedere 100 de miliarde de galaxii în universul observabil. Dacă socotim 10 miliarde ani vârsta Universului (de fapt, vârsta acestuia este de 13,7 miliarde de ani, dar stelele nu s-au format în primele câteva sute de milioane de ani), conform modelului realizat de Dr. Richard Mushitzkz de la Centrul de Zbor Spaţial Goddard al NASA, avem reprezentarea unui miliard de supernove pe an, sau 30 de supernove pe secundă în Universul observabil.
Mulţi astronomi cred că unul dintre cele mai plauzibile motive pentru care nu am detectat până acum viaţă în Univers, îl constituie efectele distrugătoare ale exploziilor unor supernove locale care au spulberat viaţa pur şi simplu dintr-o anume regiune a galaxiei.
Echipa de la Universitatea din Colorado care se ocupă cu studiul spectral al originilor cosmice, utilizând recent renovatul telescop spaţial Hubble al NASA, au observat această supernovă din mai multe perspective: optică, ultravioletă şi lumină apropiată de infraroşu, realizând diagrama interacţiunilor dintre explozia stelară şi faimosul „şir de perle”, un inel strălucitor de 10 triliarde de kilometri în diametru care încercuieşte rămăşiţele supernovei, care a fost energizat şi raze X. Inelul de gaz a fost probabil revărsat cam cu 20.000 de ani înainte de explozia supernovei şi undele de şoc dinspre rămăşiţe au produs strălucirea a peste 30 de puncte fierbinţi, asemănătoare unor perle, din inel – obiecte care cel mai probabil vor creşte şi se vor uni, în anii ce vor urma, pentru a forma un cerc continuu, luminos.
„Noile observaţii ne permit să măsurăm cu precizie velocitatea şi compoziţia bulelor ejectate, care ne dau informaţii despre sedimentarea energiei şi a elementelor grele într-o galaxie gazdă”, a spus Kevin France, cercetător asociat, al Centrului de Astrofizică şi Astronomie Spaţială şi membru al echipei Spectografului Originilor Cosmice, din 2007. „Noile observaţii ne lămuresc atât asupra elementelor care sunt reciclate în Marele Nor al lui Magelan, cât şi asupra schimbărilor din mediul propriu pe o scară umană de timp”.
Hubble este unicul observator din lume care poate observa strălucirea Şirului de Perle în lumină ultravioletă, a spus France. Cele mai multe informaţii au fost obţinute de către STIS (spectograful telescopului spaţial Hubble), care a fost instalat în 1997 şi a fost unul dintre cele mai solicitate instrumente până când sursa sa energetică a căzut în 2004. Un circuit defect al lui STIS a fost înlocuit de către astronauţi în cadrul misiunii finale de reparaţie a lui Hubble, în mai 2009.
Echipa de cercetare a comparat observaţiile STIS din ianuarie 2010 cu observaţiile Hubble realizate timp de 15 ani, asupra evoluţiei supernovei 1987A. STIS a oferit echipei imagini detaliate ale exploziei stelare, precum şi informaţii spectografice. Rezultatele au relevat temperaturile implicate, compoziţia chimică, densitatea şi mişcare în cadrul supernovei 1987A şi a mediului său înconjurător, a spus France.
„Suprinderea exploziei unei supernove în curtea din spate şi spectacolul evoluţiei şi interacţiunilor cu mediul săuu, într-o scară de timp umană este fără precendent”, a a continuat France. „Stelele masive care produc explozii precum supernova 1987A sunt precum stelele muzicii rock – trăiesc repede, vieţi strălucitoare şi mor tinere”.
France a mai adăugat că energia provenită de la supernove reglează starea fizică şi evoluţia de lungă durată a galaxiilor precum Calea Lactee. Mulţi astronomi cred că explozia unei supernove aproape de soarele nostru în formare, acum vreo 4-5 miliarde de ani este responsabilă pentru fracţiunea extraordinară a elementelor radioactive din sistemul nostru solar.
„În ansamblu, observăm ce efect poate avea o supernova în mediul galactic înconjurător, incluzând modul în care energia depozitată de aceste explozii stelare modifică dinamica şi chimia mediului. Putem apoi folosi aceste informaţii noi pentru a înţelege cum procesele supernovelor reglează evoluţia galaxiilor”, a încheiat France.
Sursa: DailyGalaxy – Casey Kazan via University of Colorado at Boulder
Crișan Petru Ciprian
