Micuţa constelaţie Apus a fost una dintre cele 12 constelaţii originale create de Pieter Dirkzoon şi Frederick de Houtman între 1595 şi 1597 pe hărţile emisferei sudice şi care au apărut în Uranometria lui Johann Bayer din 1603. Apus are la graniţa sa Triangulum Astrale, Circinus, Musca, Chamaeleon, Octans, Pavo şi Ara. Numele său original pe hărţile Plancius era „Paradysvogel Apis Indica” – primul termen în germană însemna ”Pasărea Paradisului” iar ceilalți, numele latin pentru Albina Indiană. Confuzia a condus la renumirea a două constelații: Avis Indica a primit numele de Apus, iar constelația albinei, a primit numele de Musca.
Pentru observaţii cu binoclu, priviţi spre Alpha Apodis. Această stea cu magnitudine 3,8 este localizată la 411 ani lumină de Terra. Acum mutaţi-vă atenţia spre Delta. Este o stea dublă mare portocalie cu două membre de magnitudine 5 separate de 103 secunde de arc şi uşor de diferenţiat. Sau încercaţi să observaţi Theta – o stea variabilă a cărei magnitudine se încadrează pe o scară între 4,8 şi 6,1 într-o perioadă de 109 zile.
Dacă avem un telescop, este recomandată o privire mai complexă către steaua binară Kappa-1 Apodis. Cea mai strălucitoare componentă a acestei perechi are o magnitudine de 5,4 iar companionul său 12, la diferenţă de 27 secunde de arc. Mai mult? La numai 0,63 grade de Kappa-1, găsim Kappa-2, o stea binară la numai 1020 de ani lumină de Pământ. Componenta primară Kappa-2 Apodis A, este o sub gigantă alb-albastră de tip B cu o magnitudine aparentă de +5,40. Este clasificată ca o stea de tip variabil Gamma Casiopeiae şi strălucirea sa variază de la magnitudinea de +5,43 la +5,61. Steaua companion, Kappa-2 Apodis B este o subgigantă portocalie de tip K, cu o magnitudine de 12, aflată la 27 de secunde de arc de steaua primară.
Pentru telescoape mai mari este recomandată priveliştea oferită de NGC 6101, aflată la 7 grade nord de Gamma. Aici găsim un mic cluster globular de magnitudine 14. Dacă sunteţi bine pregătit puteţi încerca să pescuiţi şi galaxia în spirală IC 4633. Este atât de vagă încât nu are nici măcar o încadrare în magnitudine.
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)