Când primul telescop (lunetă) a fost inventat în 1608, Galileo a pornit într-o expediție de explorare cosmică, căreia i s-au alăturat de atunci alte câteva mii de pasionați navigatori printre stele. Telescopul lui Galilei era un refractor simplu, ce oferea o mărire de 30X, mic și cu optica net inferioară chiar și a telescoapelor de jucărie din zilele noastre. În jurnalul său, Galilei scria după primele câteva nopți de observații și de minunare: ”Doresc să-i adresez lui Dumnezeu, infinită mulțumire, pentru că a fost atât de bun încât să-mi ofere mie șansa de a fi primul observator al minunilor și frumuseților ținute ascunse în obscuritate toate secolele anterioare. Imaginați-vă cum s-a putut simți Galilei, știind că este primul om care vede craterele și munții de pe Lună, extraordinarele inele ale lui Saturn, dansul lunilor lui Jupiterm precum și alte sute de stele și mistere cerești, invizibile cu ochiul liber? Atunci când privești direct printr-un telescop ești cuprins de o emoție unică, poate chiar independentă de spectaculozitatea fenomenului observat care, dacă este fotografiat, imaginea nu îți produce aceleași senzații și sentimente. La o adică, între participarea la un concert live și urmărirea unei transmisiuni în direct sau înregistrată a aceluiași concert este o mare diferență la nivelul percepției individuale.
Constructorii de telescoape moderne au perfecționat foarte mult optica și designul simplu al lui Galilei și Isaac Newton (inventatorul telescopului reflector) iar prețurile telescoapelor au scăzut foarte mult, astăzi telescoapele cu optică de calitate fiind accesibile tuturor. Proprietatea unui telescop, în zilele noastre este o garanție că îți va oferi uimire, emoție și bucurie. Fie că îți dorești o carieră serioasă în astronomia avansată, sau pur și simplu îți place să privești stelele pe cerul de noapte, pilotând o navă spațială imaginară prin galaxie și chiar mai departe, un telescop te poate ajuta să pornești în călătorie.
Cerul cu miliardele sale de stele este asemeni unei insule a comorii, comoară pe care chiar tu o poți găsi! Iar detectorul de comori pe care vrem să ți-l prezentăm astăzi, este unul cu totul special: HERITAGE 76
În 1609, Galilei a privit pentru prima oară printr-un telescop și a schimbat știința pentru totdeauna. Descoperirile sale au oferit dovezi concludente care au contrazis credința că Pământul este centrul Universului. Alți oameni de știință, precum Johannes Kepler și Sir Isaac Newton au revoluționat pe mai departe designul telescopului. Pentru celebrarea Anului Internațional al Astronomiei, Sky-watcher a produs ediția comemorativă a Newton’s telescope—Heritage. Iar acum acest telescop aniversar poate fi al tău!
Heritage 76
Un telescop perfect pentru începători: accesibil și ușor de utilizat, cu o bază (montură) dobsoniană; o bună performanță de vizionare a cerului – 360 de grade; oglinzi aluminizate și suprafilmate; proiectat cu grijă pentru a combina ușurința în utilizare, portabilitatea și performanța extremă, într-un pachet accesibil din punct de vedere financiar; destul de puternic cât să permită colectarea luminii și studiul unor galaxii, clustere stelare și nebuloase; Diametrul: 76 mm; Lungimea focală: 300 mm; Are două oculare interschimbabile.
Designul optic este newtonian, montura dobsoniană, luneta căutătoare este de 5×24, iar puterea de marire (grosisment) maxima utila: 150x; Puteri de marire obtinute cu ocularele din dotare: 15x cu ocularul H20mm și 75x cu ocularul SR4mm; Putere de separare (Rezolutia): 1,5 secunde de arc. Telescopul este preinstalat pe montura Dobson, deci imediat ce este scos din cutie poate fi utilizat pentru observatii.
Cât despre tarif … acesta bate criza și în general the edge-ul lumii în care trăim! Prețul este suprarealist: doar 270 de lei! O singură problemă prezintă acest telescop: avem un singur exemplar, Black-Diamond! Și va fi al primului solicitant!
Vă așteptăm la Astromagazinul de pe strada George Coșbuc, nr.16
Crișan Petru Ciprian
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)