O poveste mai veche? Poate o auziți în premieră. De ce Pluto nu este o planetă?


De ce PLUTO nu este o planetă? Aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai înduioșătoare întrebări care mi-a fost adresată. Și mi-a fost adresată de multe ori! Mă așteptam ca, la câțiva ani după decizia controversată a Uniunii Astronomice Internaționale, dezbaterea să se stingă și oamenii să accepte în sfârșit argumentele oferite. Dar nu s-a întâmplat asta și mulți preferă să creadă și în zilele noastre că Pluto este în continuare o planetă, a noua planetă de la Soare!

În acest articol, vom explica evenimentele care au condus la decizia UAI, și ce speranțe sunt pentru viitor, în ce-l privește pe Pluto. Haideți să aflăm de ce Pluto nu mai este considerată o planetă.

Pluto a fost descoperit în 1930 de către Clyde W. Tombaugh, de la Observatorul Lowell din Flagstaff, Arizona. Astronomii suspectaseră de mai mult timp că trebuie să existe în sistemul nostru solar o a noua planetă, care a fost numită PLANETA X. Tombaugh este autorul unei munci laborioase de comparare a plăcilor fotografice. Acestea prezentau două imagini ale regiunii cerului, realizate la două săptămâni diferență. Orice obiect în mișcare, asteroid, cometă sau planetă, trebuia să apară într-o poziție diferită de la o imagine la alta.

După un an de observații, Tombaugh a descoperit în sfârșit un obiect în orbita dreaptă și a declarat că este descoperitorul Planetei X. Pentru că a fost descoperirea lor, echipei Lowell i s-a permis să dea numele acestei … planete. S-au oprit asupra numelui PLUTO, sugerat de o elevă de 11 ani din Oxford, Anglia (nu, nu a fost numit după personajul Disney, ci după zeul roman al lumii subpământene).

Astronomii nu au fost siguri în ce privește masa lui Pluto, până la descoperirea celei mai mari luni (satelit natural) a acestuia – Charon, în 1978. Și cunoscându-i masa (0,0021 din masa Terrei), au putut mult mai precis să-i calculeze dimensiunea. Cele mai precise măsurători indică un diametru de 2400 km.

Ca și comparație, Mercur deși este o planetă mică, are un diametru de 4.880 km. Pluto este mai mic, dar a fost considerat mai mare decât orice alt obiect transneptunian.

În ultimele decenii, observatoare foarte puternice, situate la sol sau în spațiu au schimbat complet referințele noastre asupra Sistemului solar. În loc să fie singura planetă din regiunea sa, cum este cazul în restul sistemului solar, Pluto și sateliții săi sunt cunoscuți ca fiind doar un exemplu al unei colecții de obiecte numite Centura Kuiper. Această regiune, pornind de la orbita lui Neptun, are o întindere de 55 de unități astronomice (de 55 de ori distanța de la Pământ la Soare).

Astronomii estimează că aici, în centura Kuiper, se află cel puțin 70.000 de obiecte de gheață, cu aceeași compoziție ca Pluto, cu dimensiuni de 100 km diametru, sau mai mult. Și potrivit noilor norme, Pluto nu este o planetă. Pluto este doar unul dintre obiectele Centurii Kuiper.

Astronomii au identificat obiecte tot mai mari și mai mari în centura Kuiper. 2005-FY9, descoperit de către astronomul Mike Brown de la Caltech și echipa sa este doar puțin mai mic decât Pluto. Și există câteva alte obiecte din centura Kuiper cu o clasificare similară. Astronomii au înțeles că este doar o problemă de timp până la descoperirea unui obiect mai mare decât Pluto.

Și, în 2005, Mike Brown și echipa sa au lansat bomba! Ei descoperiseră un obiect, mult mai departe de orbita lui Pluto care avea probabil aceeași dimensiune sau era chiar mai mare. Clasat oficial cu indicativul 2003 UB313, obiectul a primit mai târziu numele de ERIS. De la descoperirea sa, astronomii au determinat dimensiunea lui Eris ca fiind aproximativ 2.600 de km în diametru, deci având 25% mai multă masă decât Pluto!

Cu Eris mai mare, constituit din aceeași mixtură de rocă și gheață, și mult mai masiv decât Pluto, concepția că avem nouă planete în sistemul solar, a început să se clatine. Ce este Eris, planetă sau un obiect din Centura Kuiper; ce este atunci, Pluto, din aceeași perspectivă? Astronomii au hotărât să ia o decizie dinală asupra definiției unei planete, cu ocazia celei de o a 26-a Adunări Generale a Uniunii Astronomice Internaționale, din 14-25 august 2006, de la Praga, Republica Cehă.

Astronomilor din cadrul asociației li s-a oferit oportunitatea să voteze asupra definiției planetelor. O versiune a definiției ar fi condus la recunoașterea a 12 planete în sistemul solar; Pluto ar fi fost în continuare o planetă, dar găseam în familia extinsă pe Eris și chiar pe Ceres, care era considerat cel mai mare asteroid cunoscut. O a două propunere, păstra raportul de 9 planete, definind tradițional și familiar planetele, fără un raționament științific. A treia propunere, în sfârșit, reducea numărul planetelor la 8, iar Pluto era scos din clubul planetelor. Dar, atunci .. ce este Pluto?

La sfârșitul dezbaterilor, astronomii au votat pentru decizia controversată a retrogradării lui Pluto (și Eris) și integrarea acestora într-o nouă clasă de corpuri cerești, a planetelor pitice sau a planetoizilor.

Este Pluto o planetă? Se califică pentru acest statut? Pentru ca un obiect să fie o planetă, trebuie să întrunească aceste trei cerințe, definite de către IAU (UAI):

– trebuie să se afle pe o orbită în jurul Soarelui. Din acest punct de vedere, Pluto poate fi considerat … o planetă.

– trebuie să aibă destulă gravitație pentru a căpăta o formă sferică. Și aici, Pluto stă bine (până acum este încă o planetă!!!)

– trebuie ca vecinătatea orbitei sale să fie liberă! – Ei, aici regula este încălcată. Potrivit acestei reguli, Pluto nu este o planetă!

Ce înseamnă vecinătate liberă a orbitei? Pe măsură ce planetele se formează, ele devin corpul gravitațional dominat pe orbita lor în sistemul solar. Pe măsură ce interacționează cu alte obiecte mai mici, fie le consumă, fie le aruncă în exterior prin gravitaţia acestora. Pluto are numai 0,07% din masa obiectelor aflate pe orbita sa. Terra, în comparaţie, are de 1,7 milioane ori masa tuturor obiectelor de pe orbita sa.

Orice obiect care nu întruneşte a treia cerinţă este considerat o planetă pitică. Aşa incât, Pluto este o planetă pitică! Există multe alte obiecte cu mărime şi masă similară lui Pluto prezente în orbita acestuia. Şi până ce Pluto nu se va izbi de acestea pentru a primi mai multă masă, el va rămâne un planetoid. Eris suferă de exact aceeaşi problemă.

Nu este imposibil să imaginăm un viitor, în care, totuşi, astronomii să descopere un obiect distant destul de mare în sistemul solar care ar putea să se califice pentru statutul de planetă. Atunci sistemul nostru solar va avea 9 planete din nou .

Chiar dacă Pluto este un planetoid şi nu mai este recunoscut oficial ca planetă, acesta rămâne o ţintă fascinantă pentru studiu. Acesta este şi motivul pentru care NASA a trimis sonda spaţială New Horizons în întâmpinarea lui Pluto, la care va ajunge în 2015, și va realiza primele imagini de aproape ale suprafeței acestei planete pitice. Entuziaștii se vor minuna de frumusețea și depărtarea lui Pluto, iar amintirea dureroasei decăderi a fostei planete se va estompa. Vom putea să-l apreciem ca fiind Pluto, pur și simplu, și să nu ne îngrijoreze categorizarea sa. Cel puțin, acum știți  că Pluto a fost retrogradat. Și ați aflat, de asemenea, rațiunea suficientă a declasării sale!

Mai multe informații despre Pluto, găsiți mai jos:

More info

Pictures of Pluto

Sursa: Posted in ”Pluto” by Fraser Cain at Universe Today – on april 2008

4 comentarii la “O poveste mai veche? Poate o auziți în premieră. De ce Pluto nu este o planetă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s