Oamenii de știință estimaseră anterior că vârsta Pământului nu ar fi mai mică de 4,537 miliarde de ani. Foarte recent știința a fost nevoită să reconsidere aceste date, dovedit fiind că Pământul este mai tânăr cu 70 milioane de ani. Nu că ar fi de o uriașă importanţă pentru muritorii de rând, dar modul în care cercetătorii au ajuns la această concluzie este chiar interesant.
Evoluţia tehnologică a ajutat ştiinţa să aducă puţină lumină asupra câtorva dintre misterele lumii. Unul dintre acestea peiveşte chiar planeta noastră. Întrebări precum de unde a apărut, cum s-a format şi cât de mult timp a fost necesar pentru aceasta, şi-au aflat răspunsurile mulţumită descoperirilor prin intermediul tehnologiilor şi prin perseverenţa oamenilor de ştiinţă. Pentru a stabili vârsta planetei noastre, fără îndoială, cercetătorii au comparat elemente din mantia sa cu cele provenite de la meteoriţi presupuşi a se fi format în acelaşi timp cu sistemul nostru solar.
Aparent modelarea Terrei prin izbirea particulelor unele de celelalte a presupus mult mai mult timp decât s-a considerat iniţial. „Coliziunile au cauzat topirea unei părţi a planetei, permiţând metalului să se separe către centrul Pământului şi să formeze nucleul (miezul)” a afirmat Dr. John Rudge, de la Universitatea Cambridge (UK), conducătorul echipei de cercetare.
Cercetătorii au studiat doi izotopi ce pot fi găsiţi în mantia Pământului, respectiv hafnium-182 şi tungsten-182, revelând faptul că după câteva milioane de ani, hafnium se transformă în tungsten. Aceste mişcări mai târzii către locuri unde se află foarte mult metal, cum ar fi miezul planetei, au lăsat urme în mantie. După compararea cantităţii de tungsten-182 găsită în mantie cu cantitatea identificată în interiorul meteoriţilor, cercetătorii au calculat timpul care a fost necesar planetei noastre pentru separarea mantiei de miez.
Pentru confirmarea suplimentară a rezultatelor, echipa a repetat experimentul, concluzia generală fiind că la început, Pământul (Terra) s-a format relativ rapid. Apoi a existat un interval încheiat prin impactul care a dus la formarea Lunii, urmat de o creştere mai lentă a planetei.
„Noi estimăm că Pământul are vârsta de aproximativ 4,467 miliarde de ani – doar cu puţin mai tânăr decât cei 4,537 miliarde de ani, cât a fost anterior imaginată vechimea planetei noastre”, a mai adăugat Dr. Rudge.
By Smaranda Biliuti, News Editor, July 12th, 2010, 11:02 GMT
on SOFTPEDIA NEWS
Planetariul Baia Mare
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)