18 mai! Ziua Internațională a Muzeelor la Planetariul Baia Mare

”Muzeele – un sprijin pentru armonia socială” este tema din acest an a Zilei Internaționale a Muzeelor, zi care vă oferă și prin Planetariul Baia Mare, birou al Muzeului de Mineralogie, ocazia de vizitare gratuită și participare în cadrul acestei zile a porților deschise, la vernisajul unui eveniment cultural, respectiv expoziția ”Sistemul Solar”, care va avea loc la orele 13.00, la sediul nostru de pe strada George Coșbuc, nr.16.

Vă invităm, așadar, să intrați în rezonanță cu Universul, pe 18 mai 2010, la Planetariul Baia Mare, când între orele 08.00 – 16.00 accesul va fi gratuit la vizitarea sectoarelor expoziționale.

Dar ce este Ziua Internațională a Muzeelor?

”Ziua Internaționala a Muzeelor – 2010, sărbătorită, începând din 1977, în fiecare an, la 18 mai, va constitui un prilej pentru creșterea gradului de conștientizare a importanței rolului și status-ului muzeelor, în demersul de promovare a armoniei și incluziunii sociale. Anul 2010 va reprezenta, fără îndoială, momentul unui nou record, după ce, în 2009, când tema a fost Muzeele și turismul, Ziua Internaționala a Muzeelor a fost celebrată de circa 20.000 muzee, din peste 90 de țări, cu ateliere, conferințe, vizite insolite și ghidaje nocturne. Suntem convinși că, în 2010, muzeele din întreaga lume, inclusiv, muzeele din România, vor dovedi că armonia socială, care presupune înțelegerea, în ciuda deosebirilor de vederi, și căutarea unui spirit comun, în pofida diferențelor, vor reuși să atragă un număr record de vizitatori, prin programele speciale și prin angajamentul muzeografilor, pentru a aduce muzeele cât mai aproape de public, de cetățean, de comunitate.” (Dr. Virgil Ștefan NIŢULESCU, Președinte, Comitetul Național Român ICOM)

Planetariul Baia Mare

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.