Clubul micului astronom la Planetariul Baia Mare

Ne-ai întrebat în repetate rânduri dacă avem un program de inițiere în astronomie. Noi ti-am dat alte adrese unde să te duci și liste de bibliografie! Planetariul Baia Mare este o instituție de tradiție în popularizarea astronomiei și – chiar din acest an – ne-am gândit să recompensăm pasiunea ta, inițiind activități de club cu tematică astronomică. Așadar, citește cu atenție rândurile de mai jos și … dacă te regăsești cumva în descriere, știi ce trebuie să faci! Te înscrii în clubul micului astrom de la Planetariul Baia Mare!

Ai o pasiune care nu-ti dă pace? Ai vrea să știi care este diferența dintre astronomie și astrologie? Ai întrebări la care nu găsești răspuns sau ai răspunsuri pentru care nu știi să formulezi întrebarea? Te pasionează astronautica sau vrei să afli cât de mare este Universul? Vrei să stăm la taclale despre ozn-uri și extratereștri? Vrei să afli cum se aplică în astronomie matematica și fizica pe care o înveți la școală? Vrei să te învățăm să călătorești în timp? Dacă astronomia este pasiunea ta, atunci ești invitat să te înscrii în clubul micului astronom, pe care Planetariul Baia Mare îl va găzdui pentru tine!

Pasiunea pentru astronomie nu are vârstă însă, pentru început, membrii de bază ai clubului vor avea vârste între 10 și 15 ani și disponibilitate pentru activități de club în vacanța de vară. Înscrierile se fac între 1 – 15 iunie 2010, iar frecvența întâlnirilor va fi săptămânală (2-4 ore). Înscrierea și participarea este gratuită! Informații suplimentare vă vor fi oferite la înscriere!

Planetariul Baia Mare

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.