Alienterviu la prima oră a dimineții!!!


La prima oră, astăzi, am avut o surpriză de proporţii, ajungând la Planetariu. O farfurie zburătoare era parcată ilegal pe spaţiul verde din curte, mulţi curioşi priveau crezând că este o centrală termică sau un monument … Uşa era deschisă, aşa încât am intrat nu fără emoţii în farfuria zburătoare, pentru a ne face datoria de gazdă. Am pregătit camera digitală şi i-am dat REC pentru alienterviu!

Reporter: Bună Dimineaţa, bine aţi venit la Planetariul Baia Mare! Ah, era să uit să întreb: v-aţi activat transfazerfocatorul de voce?

Alien: Yes, l-am activat! Bună ziua pământeni, salutări Planetariule!

R: Dar … ce supriză! Do you speak english?

A: Ok, desigur! În toată galaxia se vorbeşte engleză! Aş prefera, însă, conversaţia în „romanian”, ca să nu credeţi cumva că am aterizat în curtea voastră din întâmplare!

R: Bun, de pe ce planetă sunteţi?

A: Io sunt de pe planeta Alterra!

R: Hm, banal, credeam că aveţi un nume original.

A: Păi Terra era deja luat. Nici asta nu e o întâmplare, eu nu vin doar din spaţiu, ci şi din timp, mai precis din viitor. Iar existenţa noastră se datorează, pare-mi-se, unei contaminări nevinovate cu nişte bacterii aduse de pe Terra, din prima misiune amartizată!

R: Adică sunteţi de pe Marte, din viitor?

A: Oarecum, noi nu ne numim marţieni, pentru că suntem paşnici, noi suntem alterrieni, pentru că ne tragem de pe Terra! Mă rog, adică strămoşii noştri microbacterieni!

R: Ok, nimic nu e prea simplu când ai de-a face cu extratereştri sau microbacterieni. Deci vă trageţi dintr-o bacterie! Ia mergeţi Dumneavoastră puţin mai încolo!

A: Nici o problemă! Costumul mă protejează de infecţiile şi impoliteţea Terrienilor!

R: Dar cum aţi reuşit să treceţi de Hubble, adică nu v-a fotografiat?

A: …

R: Hubble, celebrul telescop spaţial ESA-NASA care tocmai a împlinit 20 de ani pe cer!

A: A, vreţi să vă arăt pozele cu prietenii mei de la ESA NASA?  De fapt, pentru asta am venit la voi. Am înţeles că aveţi o expoziţie Hubble. Pot să fac nişte alterropoze pentru familia mea?

R: Da, desigur!

A: Şi mai e ceva! Am înţeles că aţi pus vernisajul pe 21 mai.

R: DA! Aşa scrie şi pe site-ul ESO. De fapt, ei au trecut 21 mai din greşeală, noi am vrut să punem pe 18 mai!

A: Bine, dar pe 18 mai aveţi vernisajul la cealaltă exposofie de-a voastră, cu sistemul solar. Apropos, să nu uitaţi să mă menţionaţi!

R: Care e problema?

A: Pe 21 mai nu pot să vin, pe 18 mai e plină agenda. De ce nu puneţi expoziţia cu Hubble-lul pe 19 mai, de Noaptea Albă a Muzeelor? Vreau să-mi fac şi eu o intrare aşa, cu luminiţe, ca-n filme!

R: Bine, dar anul acesta Noaptea Albă şi Europeană a Muzeelor pică în noaptea de 15 spre 16 mai 2010!

A: Păi dacă aşa pică, de ce nu o faceţi atunci? Uite, eu am liber pe agendă, vezi, vezi?

R: Apoi, dacă-i musai, atunci … cu plăcere! Dacă punem Hubble-lul pe 15 spre 16 mai, de noaptea muzeelor, atunci veniţi? Sigur veniţi?

A: Măi, fac tot posibilul! O aduc şi pe nevastă-mea şi copiii, să înveţe şi ei ceva. Şi în afară de expoziţie, la ce ne mai uităm?

R: Cum la ce: La Lună, planete şi la stele!

PLANETARIUL BAIA MARE VĂ INVITĂ SĂ PETRECEŢI NOAPTEA ALBĂ A MUZEELOR 2010 ALĂTURI DE NOI! Vom reveni cu detalii!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s