SURF PE CERUL DE NOAPTE AL TOAMNEI. VEȚI AVEA NEVOIE DE UN TELESCOP!

SKYMAPOCTOBER

Toamna a sosit în Emisfera Nordică și dacă sunteți un pasionat surfer printre constelații, trebuie să fi observat semnele ce anunță schimbarea anotimpului.

Multe dintre grupurile stelare și frumoasa noastră galaxie Calea Lactee, ce sunt ținte predilecte pentru vizionat în nopțile de vară sunt încă vizibile pe cerul emisferei nordice. Însă apariția, acum, a stelei Capella, în ascensiune deasupra orizontului nord-estic în orele de seară, reprezintă promisiunea unor nopți mai reci. Și într-adevăr, în doar câteva săptămâni, constelația Orion și vecinele sale vor domina cerul de noapte, amintindu-ne de apropierea iernii. Foarte bine plasat încă pe cerul de noapte este ”Triunghiul de Vară”, o triunghiul isoscel compus din trei stele de magnitudine 1, Vega, Altair și Deneb. Dacă în timpul verii, Triunghiul de Vară este vizibil de la amurg și până dimineață, de-alungul toamnei, pe măsură ce nopțile devin mai reci, configurația coboară tot mai jos, către vest.

În timpul orelor de mijloc și sfârșit ale serii, stelele sezonului de toamnă acoperă mare parte din părțile de sud și est ale cerului de noapte. De fapt, întreaga regiune a fost numită ”Marea Cerească”, datorită asocierii multora dintre constelațiile prezente cu apa. Privind către sud-sudest se află una dintre membrele acestei fraternități – ”Aquarius” (Vărsătorul).

Tiparul stelar zodiacal reprezintă tradițional un om ce ține un vas cu apă (marcat printr-un grup de stele ce are forma răsturnată a literei ”Y”), care varsă un șiroi de apă marcat foarte vag către gura altei constelații: Piscis Austrinus, Peștele Sudic. De-a lungul Canadei de Sud, Americii de Nord și mare parte a Europei, stelele ce compun Piscis Austrinus, de obicei nu sunt vizibile.

Deși sunt situate deasupra orizontului, ele sunt prea joase pentru a penetra ceața orizontului. La latitudini mai sudice aceste stele sunt situate mult mai sus pe cer, cu toate acestea fiind ușor estompate. Steaua principală din Piscis Austrinus este și cea mai vizibilă: Formalhaut, o stea albă-argintie, clasificată ca fiind a 18-a cea mai strălucitoare stea de ce per și unica stea de magnitudine 1 din întreaga colecție a constelațiilor de apă. Izolată cumva, Formalhaut rezidă într-o regiune goală a cerului de toamnă, fiind uneori numită ”steaua solitară”. Poate fi identificată prin prelungirea unei linii, măsurând trei distanțe corespondente părții vestice (dreapta) a Marelui Pătrat al lui Pegassus. Aceasta este descrisă in unele cataloage de observații ca fiind ”roșiatică”, deși acest aspect probabil se datorează efectului atmosferei terestre, steaua fiind vizibilă doar la o altitudine mică pentru observatorii din emisfera nordică. Numele de Formalhaut este echivalentul arabic al expresiei ”gura peștelui”.

Această stea este situată la o distanță de 25 de ani lumină de Terra, fiind o stea cu un diametru dublu față de cel al Soarelui și având o luminozitate de 19 ori mai mare decât steaua noastră din centrul Sistemului Solar. Dacă veți privi Formalhaut în această noapte, priviți lumina emisă de această stea în 1989.

Ciprian Crișan 

Sursa: SkyMaps.com

 

LUNA OCTOMBRIE ÎN DATE ASTRONOMICE

Prof. Ioan Bob

DATA SOARE LUNĂ ZILE TRECUTE ZILE RĂMASE
Răsărit Apus Răsărit Apus
01.10.14 07h24m 19h06m 14h28m 24h00m 274 91
02.10.14 07h26m 19h04m 15h17m Nu apune 275 90
03.10.14 07h27m 19h02m 16h01m 01h05m 276 89
04.10.14 07h29m 19h00m 16h40m 02h26m 277 88
05.10.14 07h30m 18h58m 17h15m 03h30m 278 87
06.10.14 07h31m 18h56m 17h48m 04h46m 279 86
07.10.14 07h33m 18h54m 18h20m 06h02m 280 85
08.10.14 07h34m 18h52m 18h52m 07h19m 281 84
09.10.14 07h36m 18h50m 19h27m 08h34m 282 83
10.10.14 07h37m 18h48m 20h04m 09h46m 283 82
11.10.14 07h38m 18h46m 20h36m 10h55m 284 81
12.10.14 07h40m 18h44m 21h32m 11h58m 285 80
13.10.14 07h41m 18h42m 22h22m 12h54m 286 79
14.10.14 07h43m 18h40m 23h16m 13h43m 287 78
15.10.14 07h44m 18h38m Nu răsare 14h25m 288 77
16.10.14 07h46m 18h36m 00h12m 15h01m 289 76
17.10.14 07h47m 18h34m 01h10m 15h33m 290 75
18.10.14 07h49m 18h33m 02h09m 16h02m 291 74
19.10.14 07h50m 18h31m 03h08m 16h28m 292 73
20.10.14 07h52m 18h29m 04h08m 16h54m 293 72
21.10.14 07h53m 18h27m 05h09m 17h20m 294 71
22.10.14 07h54m 18h25m 06h11m 17h46m 295 70
23.10.14 07h56m 18h23m 07h15m 18h15m 296 69
24.10.14 07h57m 18h22m 08h19m 18h47m 297 68
25.10.14 07h59m 18h20m 09h23m 19h23m 298 67
26.10.14 07h00m 17h18m 09h27m 19h06m 299 66
27.10.14 07h02m 17h17m 10h28m 19h56m 300 65
28.10.14 07h03m 17h15m 11h24m 20h53m 301 64
29.10.14 07h05m 17h13m 12h15m 21h57m 302 63
30.10.14 07h06m 17h12m 13h00m 23h06m 303 62
31.10.14 07h08m 17h10m 13h39m Nu apune 304 61

Nota : În perioada 23 Septembrie 2014 – 22 Octombrie 2014, Soarele se află în constelația Balanța, apoi trece în constelația Scorpion. Orele răsăritului și apusului pentru Soare și Lună sunt calculate pentru Baia Mare.

  1. Toate valorile sunt exprimate în Timp Legal Roman (TLR ).
  2. În luna Octombrie, ziua are aproximativ 11 ore.
  3. În noaptea de 25 – 26 Octombrie 2014, se trece la ora de iarnă; Ora 04.00 va deveni ora 03.00.
  4. Fazele Lunii :

01.10.14 – Ora 21h30m – Primul Pătrar (PP) 08.10.14 – Ora 13h54m – Luna Plină (LP) 15.10.14 – Ora 22h18m – Ultimul Pătrar (UP) 23.10.14 – Ora 21h54m – Lună Nouă (LN)

with a little help from www.astro-urseanu.ro

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.